Cel drept și cel milostiv

O poveste tragică din Polonia

Markowa 24 martie 1944

La scurt timp după miezul nopții, la 24 martie 1944, nouă polițiști germani și polonezi, împreună cu câțiva ajutoare polonezi, au părăsit Łańcut, un oraș din regiunea Subcarpați, care aparținuse Imperiului Habsburgic înainte de Primul Război Mondial, iar ulterior a făcut parte din Polonia, dar a fost ocupat de Germania nazistă în septembrie 1939. Înainte de răsăritul soarelui, căruțele trase de cai au ajuns în micul sat Markowa. Naziștii fuseseră informați că Józef Ulma, un țăran care locuia împreună cu soția și cei șase copii într-o cabană de lângă Markowa, ascundea opt evrei. Din 1941, naziștii au încercat să extermine toți evreii din Polonia (și din alte părți), dar au ucis și câțiva în primii doi ani de ocupație. Cei capturați au fost împușcați pe loc sau trimiși în lagăre de exterminare, dar unii evrei au reușit, cu ajutorul polonezilor, să se ascundă, inclusiv cei adăpostiți acum de familia Ulma. Naziștii anunțaseră, însă, că fiecare polonez care ascundea un evreu va fi executat sumar. Evreii care se ascundeau în căsuța lui Ulma erau Saul Goldman și cei patru fii ai săi, Baruch, Mechel, Joachim și Mojzesz, precum și trei rude ale familiei Goldman, Golda Grünfeld, Lea Didner și fetița ei, Reszla.

Cei cinci polițiști germani și patru polonezi au lăsat căruțele și pe șoferii lor la o oarecare distanță de căsuța lui Ulma și au mers în liniște spre casă. Mai întâi au ucis trei evrei în somn, doi dintre frații Goldman și Golda Grünfeld. Apoi i-au chemat la fața locului pe vatmanii polonezi, spunându-le că trebuie să fie martori la pedeapsa aplicată oricărui polonez care îi ajută pe evrei. Cei cinci evrei rămași au fost împușcați unul după altul, mai întâi unul dintre frații Goldman, apoi Lea Didner și fetița ei, apoi al patrulea frate Goldman și, în cele din urmă, bătrânul tată, Saul. Puțin mai târziu, Józef și soția sa, Wiktoria, au fost împușcați în fața cabanei. „În timpul execuției puteam auzi strigăte îngrozitoare, plânsete și copii care își chemau părinții care fuseseră deja uciși”, a declarat mai târziu unul dintre vatmanii polonezi.

Un copil nenăscut care se zbate în zadar

Polițiștii germani au discutat apoi ce să facă cu cei șase copii plângăcioși ai Ulmei, Stanislawa, în vârstă de opt ani, Barbara, de șapte ani, Wladyslaw, de șase ani, Franciszek, de patru ani, Antoni, de trei ani, și Maria, de doi ani. După ce s-a sfătuit cu oamenii săi, locotenentul Eilert Dieken a decis că toți trebuie împușcați. Unul dintre oamenii săi, Josef Kokott, a împușcat câțiva dintre ei înainte de a le striga vagoanelor polonezi: „Vedeți cum mor porcii polonezi pentru că i-au ascuns pe evrei!”. Acum, primarul din Markowa, Teofil Kielar, ascultând de un ordin al germanilor, a sosit cu câțiva oameni care trebuiau să îi îngroape pe cei executați. Când a întrebat de ce a fost necesar să-i ucidă pe copiii Ulma, răspunsul a fost: „Pentru ca ei să nu mai aibă probleme”. Era încă întuneric. Oamenii lui Kielar au primit ordin să caute obiecte de valoare în cadavre, iar germanii îi supravegheau fluturând o lanternă. Au găsit o cutie pe pieptul Goldei Grünberg cu niște bijuterii din aur. Apoi au început să jefuiască casa și ferma și au comandat două căruțe suplimentare de la Markowa pentru a pune prada. Oamenii lui Kielar au primit apoi ordin să sape o groapă mare în pământ pentru cadavre. Unul dintre ei a abordat un polițist german cerând permisiunea de a-i îngropa separat pe catolicii polonezi și pe evrei. Enervat, germanul a tras în el, străpungând o găleată pe care o ținea în mână. Cu toate acestea, germanii au consimțit în cele din urmă la săparea a două morminte, unul pentru familia Ulma și unul pentru familia Goldman. Apoi, germanii le-au ordonat polonezilor din Markowa să aducă vodcă la fața locului, după care au început să bea.

Polițiștii germani și polonezi au plecat din Markowa cu căruțele pline de pradă. O săptămână mai târziu, câțiva prieteni și rude ale familiei Ulma au deschis pe furiș, noaptea, mormântul lor, au așezat cadavrele în sicrie și le-au reîngropat. Au descoperit că în familie era un membru în plus față de ceea ce se așteptau, după cum își amintește unul dintre ei. Văzuse capul și pieptul copilului între picioarele Wictoriei Ulma. Însărcinată în opt luni, a intrat în travaliu înainte de execuție. Cea mai tânără Ulma, prinsă în pântecele unei mame moarte, se luptase în zadar pentru a supraviețui. În ianuarie 1945, la numai zece luni după crime, germanii au fost alungați din Markowa de către Armata Roșie sovietică. Cadavrele familiei Ulma au fost transferate la cimitirul local. Ulterior, cadavrele familiei Goldman au fost, de asemenea, exhumate și reînhumate într-un cimitir pentru victimele naziste.

Cel mai rău și cel mai bun

Am găsit această poveste tragică într-o carte publicată recent de Institutul pentru Memoria Națională din Varșovia, Cei drepți și cei milostivi. Salvarea evreilor de către polonezi și tragismul Consecințele pentru familia Ulma din Markowa, de Mateusz Szpytma. A arătat cum un război total poate scoate la iveală atât ce e mai rău, cât și ce e mai bun din oameni. Se pare că un polițist polonez, Włodzimierz Leś, a fost cel care i-a denunțat pe evrei. Înainte de război, era în relații bune cu prospera familie Goldman din Łańcut și, inițial, i-a adăpostit pe unii dintre ei, păstrând și o parte din proprietățile lor. Dar când naziștii au considerat că ascunderea evreilor este o infracțiune capitală, el le-a spus că vor trebui să plece, dar a refuzat să le restituie proprietățile. Poate că încercarea lor zadarnică de a recupera această proprietate a fost cea care l-a determinat să îi trădeze. El știa, în urma unei vizite la cabana Ulma, că familia Goldman se ascundea acolo și a fost unul dintre polițiștii polonezi care îi însoțeau pe germani în acea noapte fatală de 24 martie 1944. Pentru rolul său în acest act malefic a fost executat în septembrie 1944 de către mișcarea de rezistență poloneză. Dintre cei cinci polițiști germani, doar unul a primit o pedeapsă, Josef Kokott. Din întâmplare, a fost recunoscut în Cehoslovacia, în 1957, de către vizitatori din regiunea Subcarpatică. Ulterior, a fost extrădat în Polonia și condamnat la douăzeci și cinci de ani de închisoare, unde a murit în 1980. Erich Wilde și-a găsit moartea pe front în august 1944. Locotenentul Eilert Dieken a devenit ofițer de poliție în Germania de Vest după război și a murit în 1960, cu puțin timp înainte ca procurorii să intenționeze să deschidă un dosar împotriva sa. Ca și Dieken, Michael Dziewulski și Gustav Unbehend nu au fost niciodată aduși în fața justiției, deși se știa unde se aflau.

Józef Ulma, născut în 1900, a urmat cursurile unui colegiu agricol și a fost un pionier în cultivarea legumelor și fructelor, în apicultură și în creșterea viermilor de mătase. De asemenea, a construit o mică moară de vânt electrică, prima de acest fel din Warkowa. A fost un fotograf pasionat care a descris viața din cartierul său în mii de fotografii. La vârsta de 35 de ani s-a căsătorit cu Wiktoria Niemczak, cu 12 ani mai tânără. În fotografia de mai sus este văzută împreună cu cei șase copii ai săi. Abia recent au fost recunoscute în mod corespunzător integritatea, curajul și caritatea extraordinare ale familiei Ulma. În 1995, Józef și Wiktoria Ulma au primit titlul onorific de „Drepți între națiuni” din partea memorialului oficial al Israelului, Yad Vashem. În 2017, guvernul polonez a făcut din 24 martie o zi de comemorare a polonezilor care au salvat evrei în timpul ocupației naziste. Un muzeu din Markowa, dedicat memoriei polonezilor care au salvat evrei, poartă numele familiei Ulma. Pe 10 septembrie 2023, întreaga familie Ulma a fost înfrumusețată de Biserica Catolică, inclusiv copilul nenăscut.

Antisemitismul în creștere

Această poveste este deosebit de emoționantă acum, când antisemitismul pare să fie în creștere în Europa. Secolul al XX-lea a fost o perioadă de progres material și de progrese tehnologice fără egal, de eliminare a multor boli fatale și, la sfârșitul secolului, de dispariție a sărăciei reale în cea mai mare parte a lumii. Dar a fost, de asemenea, epoca totalitarismului, a încercării de a distruge tradițiile testate în timp și virtuțile individuale, cum ar fi integritatea, curajul și caritatea.