Subscribe
Prima duminică după Crăciun. Occidentul sărbătorește Ziua Sfintei Familii. Sfântul Ioan Paul al II-lea, papa care venea din comunism, avea o mare devoțiune față de ea. Obișnuit când vii din comunism sau socialism, sau individualism radical. Dacă există ceva în care individualismul total și colectivismul coincid, este în disprețuirea, subevaluarea sau chiar atacarea familiei. Familia este instituția socială prin excelență. Ea nu se naște dintr-un contract, chiar dacă angajamentul soților este o manifestare a voinței lor, pentru totdeauna și întotdeauna. Familia este locul în care învățăm cu toții cele mai fundamentale valori și virtuți: iubirea înainte de toate, dar și respectul, generozitatea, iertarea, recunoștința, cooperarea voluntară și ascultarea. Dar tot în familie învățăm să suferim, să fim solidari. Distrugerea progresivă a familiei este un alt semn al crizei civilizației occidentale. Ieri, am scris despre sfinții nevinovați, acele mii de ființe umane care mor într-o clinică, avortându-le creșterea și nașterea. Mii de familii devin neproductive. Familia a fost înlocuită de școlile publice, de stat, de autoritățile locale sau de asociații.
Una dintre cele mai importante măsuri conservatoare și o provocare a timpului nostru ar fi, fără îndoială, aceea de a reda familiei ceea ce i s-a luat în numele statului social. Familia trebuie să fie principalul – singurul – protagonist în educația și creșterea copiilor. S-a spus pe bună dreptate că o societate cu familii puternice este o comunitate puternică, protejată de interferența ideologiilor, guvernelor și grupurilor de presiune. Dimpotrivă, o societate cu familii divizate sau conflictuale, în care există o „atomizare” a intereselor și dorințelor, este o societate slabă în fața oricărui atac din partea puterilor politice, sociale sau economice.
Familia este locul în care cineva învață să iubească. A iubi înseamnă a vrea să vrei să vrei să vrei. Este dorința de a se dărui fără a aștepta nimic în schimb. Nici colectivismul, nici individualismul radical nu învață acest lucru. Familia este locul în care cineva învață să fie liber. Să ia decizii, să facă greșeli și să își asume responsabilitatea. Părinții vor corecta cu dragoste greșelile, iar copilul învață, fără a suferi consecințele inumane, să își asume responsabilitatea pentru deciziile sale. În familie se învață economia și politica. În familie se învață să se economisească, să nu se cheltuiască mai mult decât se câștigă sau decât se poate plăti unui creditor. În familie se învață că ordinea și ierarhia sunt fundamentale pentru ca orice comunitate să funcționeze corect, fără ca ierarhia să fie totalitară sau autocratică. Totul în familie este democratic, deoarece toate deciziile sunt luate de familie ca întreg și în interesul familiei și al fiecărui membru.
Istoria se învață în familie. Istoria reală, trăită. În memoria familiei, în istoriile de familie, nu există interferențe din partea statului, nici din partea intelectualilor ieftini sau a profesorilor universitari care percep o taxă pentru studiile lor inteligente și manipulate. Familia este tradiție, adică se dă pe sine. Părinții transmit copiilor lor ceea ce au primit de la părinții lor, iar copiii lor de la părinții părinților lor. Într-un lanț fără sfârșit în care fiecare generație păstrează ceea ce noua generație are nevoie, îmbunătățit. De aceea, atunci când instituțiile naționale, locale sau regionale, sau chiar instituțiile de la Bruxelles, promovează măsuri sau acțiuni care subevaluează, prejudiciază sau expropriază familia de ceea ce îi este propriu, un suflet sensibil trebuie să reacționeze. Nu este un capriciu să ne opunem asociațiilor private cu interese ideologice foarte specifice care îndoctrinează copiii și tinerii într-o anumită noțiune a sexualității și îi „învață” pe copii și tineri practici sexuale, nepotrivite vârstei lor, și care pătrund în cele mai profunde sfere ale intimității umane. Acesta este un atac la adresa familiei. Este, de asemenea, un atac la adresa familiei sectorizarea obligatorie și coercitivă a școlilor, astfel încât, dacă locuiești într-un astfel de cartier, să poți merge doar la școala la care statul sau cine naiba este ți-a atribuit atâtea sau câte puncte. Este un atac la adresa familiei faptul că impozitarea acesteia este mai gravă decât cea a întreprinderilor. Pentru că o familie este și o companie. O companie minunată în care profitul este împărțit și generos și tinde întotdeauna să fie reinvestit în comunitate. Familiile prospere sunt o sursă de bucurie, consum sănătos, bogăție și investiții. O familie generează bogăție socială și economică. Puterea familiei este puterea unei conversații deschise și sincere la sfârșitul zilei, în care părinții împărtășesc cu copiii lor speranțele și iluziile zilei, triumfurile și înfrângerile, aspirațiile profunde, visele, nevoile și urgențele. Fie ca 2025 să fie anul reconstrucției familiilor în Europa. Aceasta este o dorință care contravine realității politicilor dezvoltate astăzi de elite. Dar suntem în Anul Speranței.
Iar acest lucru nu trebuie pierdut niciodată.