Subscribe
În timp ce Ursula von der Leyen sărbătorește marșul ferm al UE către neutralitatea climatică până în 2050, conservatorii avertizează că ambițiile ecologice ale Europei riscă să sacrifice stabilitatea economică, suveranitatea și coeziunea socială pe altarul ideologiei.
În cadrul ceremoniei Convenției UE a primarilor din 2025, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-a reafirmat angajamentul de a face din Europa primul continent din lume neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Discursul său, plin de optimism și de laudă de sine, a descris un continent unit în spatele „tranziției verzi” – o transformare centrată pe oameni, comunități și creștere durabilă. Cu toate acestea, sub retorica încrezătoare se ascunde o neliniște mai profundă, împărtășită de milioane de europeni: este idealismul climatic al Bruxelles-ului sustenabil sau împinge Europa spre dezechilibru economic și social?
Pentru mulți conservatori din Europa, declarația lui von der Leyen conform căreia „Europa își menține cursul” sună mai puțin ca o promisiune și mai mult ca un avertisment. Green Deal-ul european – prezentat drept cea mai mare realizare a Uniunii – a ajuns să simbolizeze excesele tehnocratice ale procesului de elaborare a politicilor UE: ambiții mari, realism redus și oarbă la costurile tot mai mari suportate de cetățenii obișnuiți.
Costul unei utopii ecologice
Insistența lui Von der Leyen că UE se află „pe calea cea bună pentru îndeplinirea obiectivelor noastre pentru 2030” ascunde o realitate îngrijorătoare. Da, emisiile au scăzut, dar cu ce preț? Prețurile energiei au crescut vertiginos, competitivitatea industrială a scăzut, iar gospodăriile de pe întregul continent se luptă să absoarbă șocul financiar al standardelor ecologice obligatorii și al taxelor pe carbon.
Obiectivul de reducere a emisiilor cu 55% până în 2030 poate fi pe placul activiștilor de mediu, dar riscă să distrugă baza de producție a Europei. Fabricile se închid sau se mută în străinătate, unde energia este mai ieftină și reglementările mai ușoare. În numele „progresului”, chiar lucrătorii pe care Bruxelles pretinde că îi apără – cei din sectoarele oțelului, cărbunelui și automobilelor – sunt lăsați în urmă.
Conservatorii susțin că acordul verde european a devenit mai degrabă o cruciadă morală decât o politică pragmatică. În loc să echilibreze responsabilitatea față de mediu cu realismul economic, conducerea UE pare hotărâtă să impună un model unic în 27 de economii diferite. Ceea ce funcționează pentru elitele urbane bogate din Bruxelles sau Berlin nu este neapărat potrivit pentru agricultorii din Polonia sau pentru proprietarii de mici întreprinderi din Italia.
Un buget condus de ideologie
Von der Leyen a anunțat cu mândrie că 35% din următorul cadru financiar al UE va fi dedicat proiectelor privind clima și natura. Pe hârtie, acest lucru pare vizionar. În practică, reprezintă un transfer enorm de bani publici către un experiment politic ale cărui rezultate sunt, în cel mai bun caz, incerte.
Deși inovarea în domeniul energiei curate și al tehnologiei ecologice este vitală, conservatorii avertizează că abordarea actuală denaturează piața, favorizând industriile subvenționate în detrimentul liberei concurențe. Obsesia investițiilor „verzi” riscă să creeze o cultură a dependenței, în care succesul este definit nu prin eficiență sau merit, ci prin alinierea la ortodoxia de mediu a Bruxelles-ului.
În plus, această „bugetare ecologică” vine într-un moment în care Europa se confruntă cu provocări fără precedent: migrație în masă, amenințări la adresa securității și declin al creșterii economice. Ar trebui oare ca cheltuielile pentru climă să fie mai importante decât cele pentru apărare și controlul frontierelor – fundamentele suveranității naționale?
Oamenii lăsați în urmă
Von der Leyen insistă că tranziția ecologică este „centrată pe oameni și comunități”. Cu toate acestea, de la Paris la Praga, de la fermierii olandezi la camionagii germani, rezistența populară este în creștere. Așa-numitul „mecanism de tranziție echitabilă” poate direcționa miliarde de euro către regiunile afectate, dar nicio sumă de subvenții nu poate înlocui demnitatea muncii pierdute sau mândria autonomiei.
În întreaga Europă, cetățenii obișnuiți plătesc pentru semnalele de virtute ale elitelor. Li se spune să renunțe la mașinile accesibile pentru vehiculele electrice pe care nu și le pot permite, să înlocuiască cazanele pe gaz cu pompe de căldură scumpe și să accepte prețuri mai mari la alimente în numele „durabilității”. Tranziția ecologică, cândva un simbol al unității, a devenit o linie de demarcație între clasa conducătoare și majoritatea lucrătorilor.
Recâștigarea echilibrului și a bunului simț
Conservatorii europeni nu neagă importanța protejării mediului. Ei înțeleg că protejarea planetei este o datorie morală. Dar ei insistă, de asemenea, asupra faptului că politica climatică trebuie să fie în slujba oamenilor – nu invers.
O Europă cu adevărat durabilă este una care păstrează locurile de muncă, respectă suveranitatea națională și apără competitivitatea, urmărind în același timp obiective de mediu realiste. În locul mandatelor grandioase de sus în jos, UE ar trebui să permită națiunilor să își aleagă propriile căi către economii mai curate, fără a le pedepsi pe cele care se bazează pe industriile tradiționale.
În timp ce von der Leyen se pregătește să prezinte o nouă „agendă climatică urbană”, conservatorii îndeamnă Bruxelles-ul să își amintească faptul că orașele nu sunt laboratoare pentru ideologie. Ele sunt căminele unor familii, lucrători și întreprinderi reale care nu pot prospera sub o reglementare și o impozitare fără sfârșit.
Un apel pentru un leadership pragmatic
Discursul lui Von der Leyen a proiectat încredere și continuitate, dar încrederea singură nu plătește facturile la energie și nu protejează mijloacele de trai. Mișcările conservatoare din Europa solicită o corecție a cursului – o reafirmare a realismului economic, a responsabilității democratice și a respectului pentru prioritățile naționale.
Dacă Europa vrea cu adevărat să „conducă lumea”, trebuie mai întâi să învețe să se conducă singură cu înțelepciune. Visul unui continent neutru din punct de vedere climatic este nobil, dar nu și dacă se realizează în detrimentul prosperității, stabilității și libertății Europei. Provocarea care ne stă în față nu este dublarea ideologiei, ci restabilirea echilibrului, suveranității și bunului simț pentru viitorul ecologic al Europei.
Alessandro Fiorentino