Noul buget european

În cursul acestei săptămâni, am putut să urmăresc, cu o anumită intensitate, dezbaterile din Parlamentul European. Nu numai votul privind noua Comisie Von der Leyen II. De asemenea, votul și dezbaterea privind noul buget al UE. Nimic nou în această chestiune. Rezultatul alegerilor europene din mai anul trecut nu s-a reflectat în mod deosebit în chestiunea bugetară, deoarece Partidul Popular European a decis, în ultimul moment, să încheie acorduri cu grupul socialist și liberal, la care (cel puțin dacă ascultați discursurile) aderă grupul conservatorilor și reformiștilor europeni. Partidul Popular European nici măcar nu a căutat o majoritate diferită, cu ECR, Patrioții pentru Europa sau micul grup al suveraniștilor. Cele mai importante două domenii ale politicilor europene – politica agricolă comună și politica comună de azil și imigrație – sunt din nou cele mai afectate. Desigur, nici Comisia și nici Parlamentul European nu au renunțat la isteria climatică a Pactului verde european (numit acum tranziție justă și curată), care reduce, restricționează și condiționează sumele pe care le vor primi agricultorii și crescătorii de animale (care sunt deja sufocați de concurența neloială a producției străine); și nici nu au renunțat la faptul că politica de imigrație se bazează pe ajutoare și subvenții pentru „gestionarea” frontierelor. Aproape 200 de miliarde de euro. Un buget care este consumat de dobânzile la datoria fondurilor de nouă generație; fonduri care, în multe ocazii și în multe țări (de exemplu, Spania în special), au devenit un focar al corupției politice și economice; și, mai presus de toate, care nu au ajuns la europeni, adică la lucrători, liber-profesioniști și mici întreprinzători, ci doar la administrațiile publice și marile companii. Dar toți europenii trebuie să plătească dobânzi mai mari pentru împrumuturi care nu au ajuns în buzunarele lor. Nimeni nu vorbește despre costul pentru contribuabil, cu excepția câtorva deputați europeni precum Zijlstra. Adevărul este că acordul a fost încheiat la primele ore ale dimineții. O formă foarte comună de negociere în Parlamentul European: acordul prin epuizare. Consiliul a fost divizat, mai multe țări respingându-l din cauza caracterului său expansiv și a creșterii cheltuielilor. Și Parlamentul European la fel.

Raportul Draghi a fost aruncat la coșul de gunoi din senin. Draghi a propus 800 de miliarde de euro pe an. Nici măcar un sfert din această sumă nu a fost realizată. Și, mai presus de toate, având în vedere creșterea așa-numitului serviciu al datoriei, distribuirea fondurilor a fost efectuată în funcție de criterii ideologice de stânga, și nu în funcție de nevoile reale ale europenilor și, mai presus de toate, de competențele instituțiilor Uniunii. Este suficient să vedem cum, în discursurile din Parlamentul European, cei care au fost cei mai mulțumiți de rezultatul final au fost socialiștii și verzii. Grupul popular îl apără, subliniind – de exemplu – o ușoară creștere a cheltuielilor pentru cercetarea în domeniul apărării, iar grupul conservator îl apără, de asemenea, deși într-un spirit extrem de critic, așa cum este corect, deoarece întreprinderile europene nu sunt principalii protagoniști. Reducerile în agricultură sau în legătură cu Fondul european de garantare agricolă au fost criticate atât de stânga, cât și de patrioți. Este clar, așa cum a subliniat Isabel Benjumea, membră a Partidului Popular, că fiecare buget este o alegere politică. Prin urmare, trebuie să concluzionăm, așa cum am spus la începutul acestui articol, că nu există noi evoluții în acest domeniu. Totul rămâne la fel. Instituțiile Uniunii nu par a fi în serviciul europenilor, ci mai degrabă în serviciul politicilor pe care elitele birocratice de la Bruxelles consideră că ar trebui să le pună în aplicare, fără aprobarea populară și, uneori, chiar împotriva cerințelor cetățenilor noștri: mai multă securitate, controale la frontieră mai multe și mai bune, apărarea sectorului primar și a competitivității întreprinderilor europene, care este singura modalitate de a proteja lucrătorul european.