Subscribe
Guvernul lui Pedro Sánchez a ridicat încă o dată sprâncenele prin ultimele sale acorduri cu Partidul Naționalist Basc (PNV), subliniind un model recurent de utilizare a transferului de competențe ca monedă de schimb politică. Viitoarele transferuri, programate pentru 16 decembrie, implică competențe în gestionarea zonelor de coastă și cinematografie. Deși aceste domenii pot părea legitime pentru autonomia regională, calendarul și natura acestor acorduri indică o poveste mai profundă și mai controversată. Dependența lui Sánchez de PNV a fost o piatră de temelie a mandatului său, sprijinul partidului basc fiind esențial pentru stabilitatea guvernului condus de PSOE. Cu toate acestea, aceste transferuri, încadrate ca pași către descentralizare, par să aibă mai puțin legătură cu îmbunătățirea reală a guvernării și mai mult cu satisfacerea intereselor partizane. Transferul de competențe ar trebui să servească binelui suprem, nu ca monedă de schimb pentru a prelungi mandatul unui guvern. Cu toate acestea, sub conducerea lui Sánchez, această abordare tranzacțională a devenit norma. Calendarul acestor acorduri este deosebit de revelator. Ele vin într-un moment de vulnerabilitate politică pentru Sánchez, pe fondul scandalurilor care au aruncat o umbră lungă asupra PSOE. Prin asigurarea sprijinului PNV, chiar și prin concesii discutabile, Sánchez asigură supraviețuirea guvernului său, chiar dacă la un cost care ar putea să nu favorizeze interesul public general. Aspectul optic al acestor acorduri este problematic. Președintele basc Iñigo Urkullu a descris mediul politic de la Madrid drept un „microclimat”, detașat de realitățile cetățenilor obișnuiți. Într-adevăr, în loc să abordeze provocările presante ale Spaniei, guvernul Sánchez pare consumat de mașinațiunile supraviețuirii politice. Transferul de competențe către Țara Bascilor, negociat în spatele ușilor închise, pare mai degrabă o tranzacție politică acoperită de retorica descentralizării, decât un efort real de îmbunătățire a administrației publice. Această lipsă de transparență alimentează suspiciunile cu privire la adevăratele motive din spatele acestor acorduri. Deși descentralizarea este o piatră de temelie a modelului de guvernanță al Spaniei, justificările tehnice și economice ale unora dintre aceste transferuri de putere rămân fragile. Criticii susțin că acestea vizează mai degrabă consolidarea alianțelor politice decât promovarea unei guvernanțe regionale semnificative. La această controversă se adaugă reputația de lungă durată a PSOE în ceea ce privește corupția, care rămâne un subiect de dispută în politica spaniolă. De-a lungul anilor, o serie de scandaluri nerezolvate au erodat încrederea publică în conducerea partidului. În acest context, acorduri precum cele recente ale PNV nu fac decât să sporească scepticismul publicului. Pentru mulți, aceste transferuri semnalează nu doar oportunismul politic, ci și o erodare mai profundă a standardelor etice de guvernanță. Implicațiile acestor acorduri se extind dincolo de simpla supraviețuire politică. Promisiunile de autonomie sporită pentru Țara Bascilor, aparent sub pretextul îmbunătățirii guvernanței locale, comportă riscuri semnificative. Prin acordarea unor astfel de concesii fără limite clare, guvernul Sánchez riscă să încurajeze sentimentele separatiste, amenințând coeziunea statului spaniol. Ceea ce poate părea astăzi un aranjament politic pragmatic ar putea avea consecințe profunde pentru unitatea și stabilitatea Spaniei în viitor.
În plus, natura tranzacțională a acestor acorduri evidențiază o problemă mai profundă în cadrul guvernului condus de PSOE: lipsa unei viziuni naționale unificatoare. Concentrându-se pe consolidarea puterii cu orice preț, guvernul pune deoparte interesele mai largi ale cetățenilor spanioli. În loc să promoveze unitatea și să abordeze provocările structurale, guvernul pare prins într-un ciclu de acorduri politice pe termen scurt, care acordă prioritate oportunității în fața fondului. Transferul de competențe către PNV este emblematic pentru această abordare greșită. Gestionarea zonelor costiere și cinematografia sunt domenii care ar putea, în teorie, să consolideze guvernanța regională. Cu toate acestea, modul în care au fost negociate aceste acorduri – învăluit în secret și perceput ca favoruri politice – le subminează legitimitatea. Se pune întrebarea dacă astfel de acorduri sunt cu adevărat în interesul public sau doar instrumente pentru a asigura loialități politice. În cele din urmă, aceste manevre politice sunt simptomatice pentru o stare de rău mai profundă în cadrul guvernului Sánchez. Prin prioritizarea intereselor partizane în detrimentul transparenței și coeziunii naționale, PSOE riscă să erodeze încrederea publică în instituțiile democratice ale Spaniei. Cetățenii sunt nevoiți să suporte consecințele unui model de guvernare bazat mai degrabă pe comoditate decât pe convingere, în care nevoile celor mulți sunt eclipsate de ambițiile celor puțini. Pe măsură ce scandalurile continuă să se învârtă în jurul PSOE, recentele acorduri cu PNV ne reamintesc cu claritate provocările cu care se confruntă sistemul politic spaniol. Fără o mai mare transparență și un angajament reînnoit față de guvernanța etică, astfel de acorduri vor continua să submineze stabilitatea țării, lăsând cetățenii să se confrunte cu consecințele unui guvern aparent mai interesat de supraviețuirea politică decât de un progres semnificativ.