În fiecare septembrie, când Adunarea Generală a Națiunilor Unite se reunește pentru a asculta discursurile liderilor mondiali, prim-ministrul Irlandei din acel moment profită de ocazie pentru a se pune în valoare pe scena mondială într-un mod specific doar politicienilor irlandezi. Prim-ministrul Micheál Martin a luat cuvântul în fața Adunării Generale pe 24 septembrie pentru a ne spune că lumea a dezamăgit Palestina, în timp ce țara sa a atins un număr record de persoane fără adăpost, respectiv 17 885, dintre care 5 830 sunt copii.
Ironia faptului că un lider critică lumea în timp ce propria sa țară se confruntă cu o multitudine de probleme pe care are datoria să le rezolve, dar care rămân nerezolvate, este uimitoare. Din acest motiv, vizita guvernamentală irlandeză la Națiunile Unite nu poate fi privită decât ca un proiect de vanitate. Alături de Taoiseach, la Adunarea Generală au fost prezenți ministrul de externe Helen McEntee, ministrul pentru climă Daragh O’Brien, ministrul adjunct Neale Richmond și ministrul adjunct Timmy Dooley.
Prioritățile irlandeze pentru această săptămână de întâlniri „la nivel înalt”, de la care nu ne putem aștepta la niciun rezultat, au fost alegeri previzibile din lista de teme abordate de guvernul irlandez. Multilateralismul, schimbările climatice, Palestina, reforma ONU, inteligența artificială, crizele umanitare și o campanie intensificată pentru obținerea unui loc în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului din 2027 până în 2029. Însă nimic din toate acestea nu are nicio relevanță pentru problemele tot mai grave legate de costul vieții cu care se confruntă cetățenii în țara lor. Populației irlandeze i se spune în mod constant că guvernul nu poate satisface nevoile tuturor cetățenilor. Cu toate acestea, acest principiu al frugalității este ignorat în fiecare an, pe măsură ce politicienii irlandezi fac pelerinaje la New York cu o listă idealistă de probleme globale în mână.
Irlanda se confruntă cu o serie de circumstanțe nefericite, în care acești idoli sacri ai politicienilor liberali irlandezi sunt folosiți, de fapt, ca tribune pentru promovarea convingerilor lor personale, și nu pentru apărarea intereselor naționale ale statului. Pe lângă imaginea diplomatică din ce în ce mai slabă a Irlandei în ochii țărilor din întreaga lume, statul suferă un prejudiciu grav și concret din partea celor care au tocmai sarcina de a-l conduce.
În ciuda gesturilor neîncetate de „virtue signalling” ale prim-ministrului Martin cu privire la conflictele globale, de la Ucraina până la Palestina, comentariile sale sunt, în mod caracteristic, fără substanță, fără greutate și fără sens. De fapt, ziarul „The Irish Times” a observat că declarațiile liderilor irlandezi la Adunările Generale anterioare ale ONU nu au produs rezultate tangibile pe fondul „crizei de relevanță” a ONU. Atunci când unul dintre cele mai liberale și de stânga ziare ale țării pune sub semnul întrebării valoarea acestui ritual anual, prim-ministrul ar face bine să ia aminte la direcția în care s-a îndreptat opinia publică.
Cu toate acestea, Taoiseach a declarat în fața Adunării că Irlanda este ferm angajată în cooperarea internațională. Această declarație vine în contextul în care guvernul irlandez își subminează propriul angajament față de structurile multilaterale, în condițiile în care Martin ia măsuri pentru a disocia desfășurarea în străinătate a Forțelor de Apărare Irlandeze de autoritatea Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite. Menționând Statele Unite, China și Rusia ca utilizatori problematici ai dreptului de veto, care ar putea împiedica desfășurarea trupelor irlandeze în misiuni de menținere a păcii, Dublin pare să ignore ipocrizia politică și caracterul nediplomatic al propriei sale politici.
Guvernul irlandez nu se remarcă prin profunzimea politicilor sale sau a analizei în procesul decizional. Așadar, nu este deloc surprinzător faptul că Taoiseach-ul a urcat pe tribună pentru a-și etala virtuțile în sala unei instituții despre care chiar secretarul general al acesteia, António Guterres, a avertizat că se confruntă cu „colaps financiar iminent” deoarece statele membre nu și-au achitat cotizațiile. Cel mai mare finanțator al acesteia, guvernul Statelor Unite, consideră în prezent că finanțarea ONU reprezintă o risipă a banilor contribuabililor americani. Irlanda ar putea interveni pentru a acoperi golurile lăsate de reducerea finanțării din partea USAID, dar în ceea ce privește finanțarea Organizației Națiunilor Unite, capacitatea de cheltuieli a Irlandei nu va putea remedia nimic.
Tocmai aici orbirea politicienilor irlandezi afectează atât de grav reputația țării. Dacă Irlanda este percepută ca o țară loială, din punct de vedere instituțional, unor organizații ineficiente și lipsite de finanțare, singura concluzie care se poate trage este că țara însăși este guvernată în același mod. Deși loialitatea instituțională poate fi o virtute, greșeala Irlandei constă în obsesia sa față de o instituție care nu își poate îndeplini propriile obligații, nu își poate pune în aplicare rezoluțiile și, după trei runde de vot, nu a reușit să desemneze un favorit clar pentru funcția de viitor secretar general.
Întâlnirea prim-ministrului irlandez (Taoiseach) cu primarul orașului New York, Zohran Mamdani, demonstrează încă o dată că adevăratul scop al acestei călătorii oficiale a fost, de fapt, de la bun început, o paradă politică. Potrivit ziarului „The Irish Times”, cei doi politicieni de stânga au organizat o sesiune de bingo, au călătorit împreună cu trenul și i-au oferit primarului ocazia să facă, în fața camerelor de filmat, declarații vagi în sprijinul unității Irlandei, la doar o săptămână după declarația de susținere a unificării făcută de președintele SUA, Donald Trump.
Prim-ministrul irlandez, probabil în căutarea unor avantaje politice, a ales să se implice într-o dispută dintre primar și prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu. Netanyahu a acuzat Mamdani de susținerea Hamasului și a adus acuzații de antisemitism la adresa lui Mamdani și a aripii de extremă stânga a Partidului Democrat, din care acesta face parte. Intervenția prim-ministrului irlandez apel Apelul adresat lui Netanyahu de a „își respecta mandatul și de a nu încerca să-l submineze” nu are nicio legătură cu prerogativele politicii externe irlandeze și cu interesele naționale ale țării. Și totuși, așa cum era de așteptat, Taoiseach-ul a ales să-și piardă timpul promițându-și sprijinul unor personalități politice străine.
Indiferent de părerea pe care o are cineva despre politica din New York și despre primarul Mamdani, șeful guvernului irlandez nu are ce căuta să arbitreze o controversă municipală. Intervenția este și mai greu de justificat având în vedere că a avut loc la mai bine de o săptămână după ce Taoiseach l-a primit pe președintele Donald Trump la Dublin. Expunerea economică a Irlandei față de Statele Unite este substanțială. Comentariile publice inutile cu privire la politica americană prezintă un risc potențial, iar cei care au cel mai mult de pierdut în urma eventualelor repercusiuni sunt lucrătorii irlandezi, nu miniștrii irlandezi.
La urma urmei, substanța din spatele gesturilor de virtuozitate politică ale Irlandei la ONU costă puțin și le oferă politicienilor vanitoși ocazia de a stârni aplauze într-o sală internațională, pentru a-și mângâia ego-urile. Construirea de locuințe, reformarea sistemului arhaic de autorizare a construcțiilor și combaterea corupției pe plan intern sunt demersuri costisitoare, lente și, adesea, periculoase din punct de vedere politic. Așadar, ar trebui să fie privită ca o evoluție firească faptul că liderii irlandezi aleg să-și exprime ambițiile pentru lume, mai degrabă decât cele pentru propria țară.
Dacă liderii irlandezi ar lua în serios politica externă a țării lor, ar începe prin a apăra interesele naționale ale Irlandei, recunoscând seriozitatea cu care statele mici trebuie să-și desfășoare activitatea diplomatică. Guvernul irlandez ar trebui să evalueze cu luciditate forurile care produc rezultate și cele care sunt doar simple tribune de discuții la nivel global. Timpul înalților funcționari guvernamentali ar trebui să fie valoros și dedicat intereselor statului. Faptul că acesta este folosit pentru a transmite monologuri egoiste ca politică oficială a statului reprezintă o abatere gravă la cel mai înalt nivel. Irlanda ar trebui să se concentreze pe ceea ce poate realiza efectiv, pe contribuții concrete și semnificative pe care țara le poate aduce prin acțiuni concrete în lumea reală. Discursurile grandioase, intelectuale, dar ineficiente, care prezintă lumea ca fiind rea și proclamă Irlanda drept salvator moral, trebuie să înceteze dacă oficialii irlandezi doresc să fie luați în serios de omologii lor străini.
Prim-ministrul a declarat în fața Adunării Generale a ONU că, atunci când se va afla adevărul în întregime despre Gaza, „nimeni nu va putea spune că nu știam”. Același lucru este valabil și în cazul mandatului dezastruos al lui Martin ca prim-ministru în țara sa, unde numărul persoanelor fără adăpost continuă să crească vertiginos chiar sub supravegherea neglijentă a guvernului său.