fbpx

Extinderea Schengen: o prioritate pentru Spania, dar nicio garanție pentru România și Bulgaria

Politică - august 27, 2023

Schimbarea președinției Consiliului Uniunii Europene oferă României și Bulgariei o nouă speranță de a adera la spațiul Schengen până la sfârșitul acestui an.

Deși Spania, care a preluat președinția rotativă a UE la1 iulie, a făcut din extinderea spațiului de liberă circulație o prioritate, nu există nicio garanție că această dorință a României și Bulgariei, veche de un deceniu, va fi îndeplinită în următoarele șase luni. Mai ales că noua președinție spaniolă are mai multe priorități și probleme de rezolvat „în ultimul moment” înainte de alegerile pentru Parlamentul European din primăvară.

„Președinția spaniolă a Consiliului Uniunii Europene consideră că intrarea Bulgariei și a României în Schengen este una dintre prioritățile sale și va lucra pentru a ajunge la un consens în acest sens”, a declarat ambasadorul spaniol la Sofia, Alejandro Polanco.

Dar, în ceea ce privește chestiunile de securitate europeană, Spania dorește, de asemenea, o reformă a pactului privind migrația, cu un „echilibru între solidaritate și responsabilitate” a statelor membre.

„Acest lucru va necesita un compromis și „flexibilitate din partea unor țări”, a declarat Polanco la lansarea președinției spaniole la Sofia.

„Aș spune că aderarea Bulgariei la Schengen în 2023 rămâne principalul obiectiv al guvernului”, a comentat ulterior Mariya Gabriel.

„Contăm pe o cooperare strânsă cu președinția spaniolă” și continuăm dialogul cu țările care trebuie convinse”, a declarat vicepremierul și ministrul de Externe, Mariya Gabriel, în numele gazdelor, citat de Dnevnik. Evident, se referea la Țările de Jos și la Austria.

La ultimul vot în Consiliu, Olanda a condiționat decizia țării sale de ultima evaluare a UE privind statul de drept în Bulgaria, în timp ce Austria a făcut cereri către UE privind politica de migrație și protecția frontierelor externe.

Președinția spaniolă are patru priorități principale. Plus Ucraina

Aceasta este a cincea oară când Spania deține președinția din 1986 (când țara a aderat la blocul comunitar) și ultima dată când deține președinția deplină înainte de alegerile pentru Parlamentul European din primăvara anului 2024. Prioritățile și logo-ul actualei președinții spaniole a Uniunii Europene au fost prezentate în iunie 2023 de către premierul spaniol, Pedro Sánchez: promovarea reindustrializării Europei, avansarea tranziției ecologice, consolidarea pilonului social și întărirea unității europene, toate sub deviza „Europa mai aproape”.

În timpul președinției spaniole a UE, se preconizează organizarea unui summit cu vecinii din sudul UE pentru a discuta despre migrație, alimente, securitate energetică și probleme climatice. Următoarea reuniune a Comunității Politice Europene, care reunește UE cu țările din Europa de Est și de Sud-Est, Marea Britanie și Turcia, va avea loc între5 și6 octombrie la Granada.

Dar războiul din Ucraina și procesul de aderare a Ucrainei la UE sunt, de asemenea, prioritare pe agenda pentru următoarele 6 luni.

„Din punctul de vedere al Uniunii Europene în ceea ce privește aderarea Ucrainei, prezența mea în prima zi a acestei președinții semestriale (…) demonstrează un angajament politic clar și fără echivoc din partea instituțiilor UE”, a declarat Pedro Sanchez, în cadrul unei conferințe de presă comune cu președintele Volodimir Zelenski, la 1iulie.

În lunile următoare ar trebui să se înregistreze progrese și în negocierile pentru noul pact privind migrația. La începutul lunii iunie, Consiliul Uniunii Europene a făcut un pas decisiv în direcția modernizării normelor UE în materie de azil și migrație, convenind asupra unei poziții de negociere cu privire la regulamentul privind procedura de azil și la regulamentul privind gestionarea azilului și a migrației. Această poziție va sta la baza negocierilor Președinției Consiliului cu Parlamentul European și a fost salutată atât de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cât și de președintele Parlamentului European, Roberta Metsola.

Ambele acte legislative cu privire la care Consiliul a ajuns la o abordare generală fac parte din Pactul privind migrația și azilul, care constă într-un set de propuneri de reformare a normelor UE privind migrația și azilul. Acest nou Pact privind migrația și azilul din23 septembrie 2020 a fost însoțit de o serie de propuneri legislative. Printre acestea se numără un regulament privind azilul și gestionarea migrației și o modificare a propunerii din 2016 de regulament privind procedura de azil.

Noul pact privind migrația va aduce o procedură comună în întreaga UE

Regulamentul privind procedura de azil (APR) stabilește o procedură comună la nivelul UE pe care statele membre trebuie să o urmeze atunci când persoanele solicită protecție internațională. Aceasta raționalizează dispozițiile procedurale (de exemplu, durata procedurii) și stabilește standarde pentru drepturile solicitanților de azil (de exemplu, accesul la un interpret sau dreptul la asistență și reprezentare juridică).

Regulamentul urmărește, de asemenea, să prevină abuzul de sistem prin stabilirea unor obligații clare pentru solicitanți de a coopera cu autoritățile pe tot parcursul procedurii. RPA introduce, de asemenea, proceduri obligatorii la frontieră cu scopul de a evalua rapid la frontierele externe ale UE dacă cererile sunt nefondate sau inadmisibile. Persoanele care fac obiectul procedurii de azil la frontieră nu sunt autorizate să intre pe teritoriul statului membru.

Procedura la frontieră se aplică atunci când un solicitant de azil depune o cerere la un punct de trecere a frontierei externe, în urma reținerii în legătură cu o trecere ilegală a frontierei și în urma debarcării după o operațiune de căutare și salvare. Procedura este obligatorie pentru statele membre în cazul în care solicitantul reprezintă un pericol pentru securitatea națională sau pentru ordinea publică, dacă acesta a indus în eroare autoritățile cu informații false sau prin ascunderea de informații și dacă solicitantul are o naționalitate cu o rată de recunoaștere mai mică de 20%. Durata totală a procedurii de azil și de returnare la frontieră nu ar trebui să depășească 6 luni. Pentru a efectua procedurile la frontieră, statele membre trebuie să stabilească o capacitate adecvată de primire și de resurse umane pentru a examina un număr identificat de cereri și pentru a pune în aplicare deciziile de returnare la un moment dat.

La nivelul UE, această capacitate adecvată este de 30 000 de persoane. Capacitatea adecvată a fiecărui stat membru va fi determinată pe baza unei formule care ia în considerare numărul de treceri neregulamentare ale frontierei și de refuzuri de intrare pe o perioadă de trei ani.

Regulamentul privind gestionarea azilului și migrației (AMMR) ar trebui să înlocuiască actualul Regulament Dublin, odată ce va fi aprobat. Regulamentul Dublin stabilește normele care determină care este statul membru responsabil de examinarea unei cereri de azil. AMMR va raționaliza aceste norme și va scurta termenele limită. De exemplu, actuala procedură complexă de preluare, care are ca scop transferul unui solicitant înapoi în statul membru responsabil pentru cererea sa, va fi înlocuită cu o simplă notificare de preluare.

Pentru a echilibra sistemul actual, în care câteva state membre sunt responsabile pentru marea majoritate a cererilor de azil, se propune un nou mecanism de solidaritate care este simplu, previzibil și funcțional. Noile norme combină solidaritatea obligatorie cu flexibilitatea pentru statele membre de a alege contribuțiile individuale. Aceste contribuții includ relocarea, contribuții financiare sau măsuri alternative de solidaritate, cum ar fi desfășurarea de personal sau măsuri de consolidare a capacităților. Statele membre au libertate deplină în ceea ce privește tipul de solidaritate cu care contribuie. Niciun stat membru nu va fi obligat vreodată să se relocheze.

Va exista un număr minim anual de relocări din statele membre în care majoritatea persoanelor intră în UE către state membre mai puțin expuse la astfel de sosiri. Acest număr este stabilit la 30.000, în timp ce numărul minim anual pentru contribuțiile financiare va fi stabilit la 20.000 de euro pentru fiecare relocare. Aceste cifre pot fi majorate dacă este necesar, iar situațiile în care nu se prevede nicio nevoie de solidaritate într-un anumit an vor fi, de asemenea, luate în considerare.

Pentru a compensa un eventual deficit în ceea ce privește numărul de relocări promise, compensația pentru responsabilitate va fi disponibilă ca o măsură de solidaritate de rang secundar în favoarea statelor membre care beneficiază de solidaritate.

AMMR conține, de asemenea, măsuri menite să prevină abuzurile din partea solicitantului de azil și să evite mișcările secundare (atunci când un migrant părăsește țara de sosire pentru a căuta protecție sau relocarea permanentă în altă parte). De exemplu, regulamentul stabilește obligația solicitanților de azil de a depune cererile în statele membre în care au intrat prima dată sau în care își au reședința legală. Aceasta descurajează mișcările secundare prin limitarea posibilităților de încetare sau de transfer de responsabilitate între statele membre și, astfel, reduce posibilitățile solicitantului de a alege statul membru în care să își depună cererea.

Pe lângă unele dezacorduri între statele membre, chestiunile legate de migrație creează, de asemenea, tensiuni interne. Problema limitării migrației a fost cea care, după săptămâni de negocieri, a dus la căderea guvernului olandez condus de Mark Rutte.

Rutte a anunțat demisia guvernului său de coaliție, invocând divergențe „insurmontabile” după negocieri aprinse între cele patru partide aflate la guvernare pe tema politicii privind refugiații. Un efort al partidului conservator VVD al lui Rutte de a limita fluxul de solicitanți de azil în Olanda a divizat guvernul de coaliție format din patru partide, deoarece două partide de rang inferior au refuzat să sprijine propunerile sale. Tensiunile au atins punctul culminant atunci când Rutte a cerut sprijin pentru o propunere de a limita intrarea copiilor refugiaților de război aflați deja în Olanda și de a obliga familiile să aștepte cel puțin doi ani înainte de a se reuni, potrivit Reuters.

Un scurt istoric al aderării României și Bulgariei la Schengen

Aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen nu s-a aflat pe agenda ultimei reuniuni a președinției suedeze a Consiliului miniștrilor de interne din iunie, deși s-a discutat despre situația spațiului de liberă circulație. Cu toate acestea, Comisia Europeană continuă să dea asigurări că aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen în 2023 rămâne o prioritate, iar comisarul european pentru afaceri interne, suedeza Ylva Johansson, a declarat în repetate rânduri că va face tot ce îi stă în putință pentru a avea o decizie favorabilă până la sfârșitul acestui an.

Dezamăgirea românilor față de refuzul Austriei de a vota aderarea la Schengen pe8 decembrie 2022 s-a transformat în acțiune. În zilele care au urmat votului din Consiliul JAI, pe rețelele de socializare au circulat apeluri la boicot, imagini cu bănci cu capital austriac care au tăiat cardurile și promisiuni că stațiunile de schi austriece nu vor mai avea clienți români. În același timp, în Bulgaria vecină, cu care România este tratată ca un „pachet” în chestiunea Schengen, o parte a populației, sătulă să fie tratată ca „clasa a doua” în Europa, cere formarea unui „Mic Schengen”, care să includă România și Turcia.

Îndeplinirea de către România a criteriilor stabilite în acquis-ul Schengen a fost recunoscută la9 iunie 2011, în cadrul reuniunii Consiliului Justiție și Afaceri Interne. Înainte de aceasta, la8 iunie 2011, Parlamentul European a dat un aviz favorabil proiectului de decizie privind aderarea României și Bulgariei la Schengen. Finalizarea cu succes de către România a măsurilor prevăzute în acquis-ul Schengen a fost confirmată și de Consiliul European (13-14 decembrie 2012).

„Aderarea la spațiul Schengen este un drept și o obligație asumată prin Tratatul de aderare la UE (art. 4 din Protocolul privind condițiile și modalitățile de admitere a Republicii Bulgaria și a României în Uniunea Europeană, anexat la Tratatul de aderare a României și Bulgariei), România dorind să participe la toate formele de cooperare în vederea aprofundării integrării europene. România asigură de facto securitatea frontierelor externe ale UE de la aderarea sa la UE, în ianuarie 2007. Eliminarea controalelor la frontierele interne ale Uniunii Europene reprezintă unul dintre cele mai vizibile și importante efecte ale procesului de integrare europeană”, se arată pe site-ul MAE român.