Subscribe
Energia hidroelectrică este în prezent cea mai importantă sursă de energie „verde”, care nu numai că nu are o amprentă de carbon zero, dar este și regenerabilă. Dar depinde de o sursă extrem de valoroasă, amenințată de schimbările climatice: apa. În ciuda previziunilor sumbre ale experților, potrivit cărora râurile – apele din care centralele hidroelectrice își extrag energia – își vor vedea debitele diminuate în următoarele decenii, energia hidroelectrică nu va dispărea. În cel mai bun caz, aceasta va fi convertită din energia valurilor. Până atunci, construcția de noi centrale hidroelectrice se intensifică în loc să încetinească. Numai în ultimii doi ani, doar în Europa au fost puse în funcțiune două megahidrocentrale și au fost lansate alte proiecte la scară largă. Este cazul unui mega-proiect abandonat în România timp de 40 de ani și care a fost repornit anul trecut.
Centralele hidroelectrice produc mai multă energie decât cele nucleare
Centralele hidroelectrice de pe râuri și cursuri de apă produc mai multă energie decât centralele nucleare, turbinele eoliene și panourile fotovoltaice. Aceasta este situația de astăzi, dar nu va mai fi la fel în viitor. La fel cum energia eoliană depinde de vânt și energia solară de soare, energia hidroelectrică depinde de apa curgătoare și, din păcate, încălzirea globală amenință această sursă de energie dintre cele mai curate. În lupta pentru a scăpa de dependența de combustibilii fosili – care s-a intensificat în urma ultimei crize energetice – multe țări au reluat construcția de centrale hidroelectrice de mari dimensiuni, în ciuda costurilor exorbitante și a muncii îndelungate pe care le implică. Cu atât mai mult cu cât, cel puțin în Europa, singurele alternative viabile de energie regenerabilă care nu depind de capriciile vremii – biometanul și hidrogenul ca surse de energie la scară largă – se află încă la început în ceea ce privește exploatarea lor. Dar ar trebui să ne facem iluzii că vom obține mai multă energie atunci când vom avea din ce în ce mai puțină apă? La întrebarea dacă merită să se implementeze proiecte hidroenergetice mari, două țări europene – Elveția și Portugalia – au răspuns „da”, prima dintre ele inaugurând o megahidrocentrală în 2022, iar cea de-a doua în 2023. La fel și România, care a reluat un proiect similar abandonat în urmă cu 40 de ani. Nu trebuie ignorat faptul că centralele hidroelectrice, pe lângă energia electrică pe care o produc, au flexibilitate și un spațiu mare de stocare, contribuind la menținerea stabilității sistemului de energie electrică. Cu alte cuvinte, acestea contribuie la introducerea altor surse în amestec, cum ar fi energia eoliană și solară. Cu alte cuvinte, centralele hidroelectrice contribuie la descentralizarea sistemului energetic și la creșterea flexibilității acestuia, ceea ce reprezintă un obiectiv important al UE – cu alte cuvinte, să nu fim dependenți de o sursă de energie sau alta.
Potențialul hidroenergetic al Europei va scădea cu până la 12% în următorii 50 de ani
Dar previziunile pentru viitor lasă puțin loc pentru optimism. Două treimi din barajele hidroenergetice sunt construite pe ape care vor pierde un debit semnificativ până în 2050. Europa nu are nici cele mai mari, nici cele mai multe centrale hidroelectrice. Iar producția de energie hidroelectrică a Europei va scădea și mai mult, datele oficiale arătând că potențialul hidroenergetic al Europei va scădea cu 7 până la 12 procente în următoarele cinci decenii. Și pentru că aproximativ 90% din bazinele hidrografice sunt nesănătoase, UE își propune să readucă la cursul lor natural 25 000 de râuri dintr-un total de 1,3 milioane de km de râuri.
Europa are aproximativ 30 000 de centrale hidroelectrice, dintre care doar 21 000 sunt în funcțiune, în timp ce 8 500 sunt în faza de planificare și aproape 300 sunt în construcție. În 2022, energia hidroelectrică a reprezentat aproape 30% din producția de energie electrică din surse regenerabile din UE și peste 10% din energia electrică din UE. De asemenea, în acest an, 22,3% – un nivel record – din energia electrică din UE a fost generată de energie eoliană și solară, iar ponderea surselor regenerabile a ajuns la 38% din totalul mixului energetic.
Pe de altă parte, ONG-urile de mediu susțin că în Europa nu ar trebui să se mai construiască centrale hidroelectrice, deoarece există destule, iar suprapunerea lor cu zonele protejate are consecințe devastatoare pentru biodiversitate. Una din cinci centrale hidroelectrice din Europa este situată sau construită într-o zonă protejată, iar energia hidroelectrică împiedică migrarea peștilor prin turbine și devierea apei în canale și tuneluri, atât pe dealuri, cât și pe văi. De aici și strategia UE privind biodiversitatea, care invită țările să elimine barajele și barierele din calea apei. În mod evident, acest lucru nu se va întâmpla și nici nu este de dorit să se oprească toate hidrocentralele. Dar este clar că este nevoie de modernizarea hidrocentralelor existente și de investiții în tehnologii care să permită migrația peștilor.
În România, centralele hidroelectrice produc aproape un sfert din totalul energiei electrice, peste media europeană de 17%. Doar două centrale hidroelectrice produc această cantitate de energie: Porțile de Fier 1 și 2 de pe Dunăre. Cu toate acestea, de la Revoluția din 1989, România a avut peste 200 de centrale hidroelectrice mari, cu o capacitate totală instalată de 6 443 MW, și peste 450 de centrale mici, cu o capacitate totală de 586 MW. Toate aceste proiecte au fost dezvoltate de investitori privați cu subvenții de la stat. Construcția de hidrocentrale de mici dimensiuni a luat avânt în România odată cu implementarea Directivei privind sursele regenerabile de energie, care a adus fonduri europene generoase pentru astfel de proiecte. Cu toate acestea, multe dintre ele au fost abandonate odată ce aceste fonduri au fost „tăiate” din următorul buget al UE.
În contextul crizei energetice postbelice din Ucraina, autoritățile de la București au reluat mai multe proiecte de construcție de hidrocentrale lăsate în stand-by, inclusiv unul abandonat în urmă cu 40 de ani. În 2022, fostul guvern a inclus nouă astfel de proiecte într-o ordonanță de urgență, ca parte a eforturilor de investiții în noile surse regenerabile – hidro, eoliană și fotovoltaică – care pot fi realizate cu fonduri europene. Unele au fost oprite de instanțele naționale pe motiv că se află în zone protejate, iar legea a fost criticată de ONG-urile de mediu, care l-au îndemnat pe președintele Klaus Iohannis să nu o promulge.
La sfârșitul anului trecut, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat pași concreți pentru relansarea mega-proiectului hidroenergetic Tarnița-Lăpuștești, pe care România „are datoria să-l facă de cel puțin 40 de ani”. Numai costul studiului de fezabilitate este estimat la 3,5 milioane de euro. Cu o capacitate de producție de până la 1.000 MWh, această hidrocentrală va rezolva mai multe probleme, în special nevoia de echilibrare a sistemului energetic.
„Ca să înțeleagă toată lumea: avem două lacuri, la Lăpuștești și la Tarnița, unul plasat mai sus decât celălalt. Când avem nevoie de producție în sistem, apa din lacul superior trece prin turbine și produce energie electrică. Atunci când avem un surplus de producție, pornim pompele din lacul inferior și, practic, pompăm apa înapoi în lacul superior. Este ca o mare baterie verde”, a explicat ministrul, citat de Agerpres.
Lucrările ar putea începe anul viitor, cu un termen maxim de 12 luni pentru finalizarea lucrărilor de studiu de fezabilitate. Mai mult, hidrocentrala Tarnița – Lăpuștești va fi un furnizor regional de servicii de echilibrare și stocare și va contribui la asigurarea securității energetice nu doar a României, ci și a unei părți a Europei Centrale și de Est, mai spune ministerul condus de Sebastian Burduja. Proiectul de la Tarnița este similar cu megahidrocentrala inaugurată anul trecut în Portugalia. Noul complex hidroenergetic Tamega are o capacitate uriașă de 1.158 MW. Acesta este echipat cu o „giga-baterie”, energia provenind atât din producția de energie electrică nouă, cât și din stocare.
Până în 2030, 45% din mixul energetic al UE ar trebui să provină din surse verzi
Până în 2030, sursele ecologice ar trebui să furnizeze 45% din mixul energetic al UE, în conformitate cu obiectivele stabilite pentru a atinge obiectivul ambițios de neutralitate climatică pentru 2050. Bazarea pe energia hidraulică pentru a accelera tranziția către energiile regenerabile ar fi iresponsabilă, spun ONG-urile de mediu. Iar Comisia Europeană solicită realizarea unor studii de impact mai amănunțite de către dezvoltatorii acestor proiecte. Atât de multe dintre ele – și vorbim aici de mini-hidrocentrale – nu trec de stadiul de studiu.
Vestea bună pentru viitorul hidroenergiei este că există deja noi tehnologii de producere a energiei hidroelectrice folosind puterea valurilor oceanice. În ultimul deceniu, numeroase proiecte au fost deja dezvoltate și au trecut de primele faze de testare. Cu toate acestea, aceste tehnologii nu sunt suficient de mature, iar costurile lor sunt încă extrem de ridicate. Deoarece aceste tehnologii nu sunt suficient de dezvoltate, nu este încă posibil să se stabilească exact cât ar costa producerea de energie electrică din valuri, dar unele studii de pionierat în domeniu sugerează că aceste costuri ar putea fi apropiate de cele ale producției de energie eoliană și solară.