Subscribe
Ce se poate schimba cu fostul prim-ministru olandez la cârmă?
Mandatul lui Jens Stoltenberg (laburist norvegian, AP – S&D) în funcția de secretar general al NATO se apropie de sfârșit. Stoltenberg, care, de fapt, îndeplinește această funcție de mai bine de două mandate, fiind numit oficial la 1 octombrie 2014, ar putea fi înlocuit în curând, având în vedere acordul mai multor țări asupra unui nume.
Potrivit mai multor surse, ar exista un acord între Statele Unite, Marea Britanie, Franța și Germania cu privire la premierul olandez demisionar Mark Rutte (VVD – RE), iar unele mici semne în acest sens au putut fi deja observate la misiunea europeană din Tunisia, unde au mers Ursula von der Leyen (CDU – PPE), Giorgia Meloni (FdI – ECR) și Rutte.
Funcția ar trebui să fie ocupată în octombrie, exact la sfârșitul celui de-al zecelea an de secretariat al lui Stoltenberg. Câte și care sunt aspectele importante ale acestei candidaturi? Spus rapid, primul aspect major este modul în care va continua frontul rusesc și cel israelian.
Guvernele Rutte au fost deseori judecate ca susținătoare ale politicilor de austeritate fiscală, iar unul dintre sectoarele afectate a fost în mod special cel al apărării. Aceasta ne-ar putea duce cu gândul la un secretariat mai degrabă înclinat spre diplomație decât spre desfășurarea de resurse. Cu toate acestea, odată cu invazia Rusiei în Ucraina, Țările de Jos au crescut cheltuielile publice pentru apărare, ajungând la 2% din PIB-ul olandez. Este de la sine înțeles că Rutte va continua o politică dură împotriva lui Vladimir Putin.
Un alt element este relația dintre diferiții parteneri NATO: dacă Statele Unite, Marea Britanie, Franța și Germania sunt cu siguranță sponsori excelenți pentru Rutte, este la fel de adevărat că va fi dificil să țină departe de jocuri țările din Europa de Est. Este suficient să spunem că Polonia, mai ales acum că Tusk este din nou prim-ministru, nu are o poziție față de Rutte, ceea ce pare aproape o cerere de garanții. Turcia nu ar vedea cu ochi buni candidatura sa din cauza înțelegerilor din trecut (dar poate și din viitor) cu Geert Wilders (PVV – ID) privind politicile anti-islamiste și anti-imigrație, precum și aversiunea lui Rutte față de politicile lui Orban (Fidesz – NI) privind drepturile LGBT ar putea duce la o scindare în cadrul NATO. Alte trei nume sunt candidate – sau au fost candidate: președintele României, Klaus Iohannis (PNL – PPE), președintele Estoniei, Kaja Kallas (ER – RE), și ministrul leton de externe, Krisjanis Karins (JV – PPE), nume care pot fi apreciate atât de Blocul de la Vișegrad, cât și de țările scandinave, așa că Rutte va trebui mai întâi să convingă eventualele rezistențe interne.
Frontul intern este, de asemenea, foarte important: Mark Rutte a demisionat din funcția de prim-ministru al Olandei la 10 iulie 2023 și este încă premier, întrucât negocierile pentru formarea unui nou guvern nu s-au încheiat de la sfârșitul lunii noiembrie. Pare destul de clar că nominalizarea unui nume atât de puternic din partea liberalilor olandezi ar deschide oportunități importante pentru atingerea unei majorități politice care nu vede VVD-ul ca pe un partid capabil să exprime premierul. Nu se știe încă dacă va fi în sprijinul unui nume din partea VVD sau a socialiștilor din PvdA (S&D).
Cel mai important element este însă relația cu politica americană: se pare că, de fapt, Mark Rutte este destul de apropiat de Donald Trump și este unul dintre puținii capabili să îl dirijeze pe magnat în politica externă. Mai multe detalii clarifică acest lucru: în primul rând, în urmă cu câteva zile, Mark Rutte, într-un interviu, i-a îndemnat pe liderii europeni să nu se mai plângă de Trump și să se concentreze în schimb asupra a ceea ce trebuie făcut cu Ucraina; într-un interviu acordat Bloomberg, Mark Rutte a comentat pozitiv și declarațiile lui Trump privind „slăbiciunea” NATO, afirmând că „Donald Trump a spus că nu cheltuim suficient și a avut dreptate! America reprezintă 50% din economia NATO, iar când el era președinte ajunseseră la 70-75% din cheltuielile generale, așa că a avut perfectă dreptate”; în plus, revista Politico relatează cum Rutte a reușit în mai multe rânduri să-l facă pe Trump să se răzgândească fără să intre în coliziune, ci mai degrabă găsind calea diplomatică între ideea președintelui american și rezistența aliaților, într-un mod atât de prietenos încât Trump însuși l-a numit „prietenul” său.
Incertitudinea cu privire la rezultatul alegerilor prezidențiale care îi vor implica, probabil, pe Joe Biden și Donald Trump în noiembrie, cântărește probabil foarte mult în această decizie: a avea un secretar general al NATO capabil să vorbească cu ambii potențiali președinți este cea mai mare asigurare de viață pentru alianța atlantică însăși.