Subscribe
Europa încearcă să restabilească ordinea în relația dintre minori, rețelele sociale și inteligența artificială. Provocarea nu constă în a demoniza tehnologia, ci în a apăra ceea ce niciun algoritm nu ar trebui să poată înlocui vreodată: educația, libertatea de a crește și posibilitatea de a trăi fără a fi captivat în permanență de un ecran.
Există o scenă care a devenit ceva obișnuit în casele noastre: un copil intră în bucătărie, ia telefonul „doar pentru o clipă” ca să verifice un mesaj și, douăzeci de minute mai târziu, încă se află acolo. Un videoclip duce la altul, o notificare deschide o rețea socială, un algoritm sugerează conținut din ce în ce mai similar cu cel pe care tocmai l-a vizionat. Între timp, cina se răcește.
Nu mai este vorba doar de o chestiune de disciplină în familie. A devenit o problemă politică, culturală și chiar antropologică: cine îi educă pe copiii noștri?
Întrebarea nu mai este una teoretică. La 17 septembrie, Comisia Europeană a prezentat EU KIDS ACT, o propunere menită să schimbe modul în care minorii accesează rețelele sociale, platformele de partajare a videoclipurilor, jocurile video și chatbot-urile bazate pe inteligență artificială. Documentul oficial al Comisiei, intitulat „Abordarea UE privind siguranța copiilor online” (COM(2026) 680 final), pornește de la un fapt îngrijorător: potrivit Eurobarometrului din 2026, adolescenții petrec în medie 4,5 ore online în zilele de școală și 6,1 ore în weekend.
Concluzia politică pe care Bruxelles începe să o tragă este semnificativă: nu putem pur și simplu să le cerem adulților să protejeze tinerii de produsele digitale concepute pentru a le capta atenția.
Dacă produsul este copilul, clientul nu mai este doar adultul
De ani de zile, am abordat problema ca și cum ar fi fost exclusiv de natură educațională: „Verificați cât timp petrec la telefon”, „Setați controlul parental”, „Spuneți-le să-l oprească”.
Totul este adevărat. Dar incomplet.
Documentul european recunoaște că multe modele de afaceri digitale sunt concepute pentru a maximiza timpul petrecut în fața ecranului și pot exploata vulnerabilitățile minorilor. Derularea infinită, notificările constante, sistemele de recompense și recomandările personalizate fac parte din concepția acestor produse.
Din perspectiva conservatoare, acest aspect merită o atenție deosebită.
Conservatorismul nu înseamnă nostalgia pentru o lume fără tehnologie. Este convingerea că nu tot ceea ce este posibil din punct de vedere tehnic este în mod automat benefic pentru oameni, mai ales când este vorba de persoane aflate încă în proces de dezvoltare.
Un copil nu este un consumator adult în format redus. Un adolescent de 14 ani nu dispune neapărat de instrumentele cognitive și emoționale necesare pentru a recunoaște formele sofisticate de manipulare. Iar un algoritm nu este un educator.
Comisia exprimă acest lucru într-un mod extrem de clar: „copiii ar trebui să fie crescuți de părinți, nu de algoritmi”.
Elementul central al KIDS ACT al UE îl constituie o abordare treptată a accesului. Copiii cu vârsta sub 13 ani nu ar avea acces la rețelele sociale. Între 13 și 15 ani, anumite servicii ar putea fi utilizate prin intermediul unui „mini-cont” supus supravegherii unui adult, cu funcționalități limitate și o limită zilnică de o oră. Începând cu vârsta de 15 ani, minorii ar putea să-și deschidă propriul cont în mod independent, păstrându-și în același timp dreptul la un mediu digital sigur. Pentru copiii cu vârste cuprinse între zero și trei ani, Comisia recomandă evitarea expunerii la ecrane și acordarea priorității interacțiunii față în față.
Prin urmare, nu este vorba pur și simplu de „interzicerea rețelelor sociale”.
Este o filosofie diferită: libertatea digitală ar trebui să se dezvolte odată cu maturizarea persoanei.
Acceptăm deja acest principiu în alte contexte. Nu permitem unui copil să conducă o mașină, deoarece libertatea, pentru a fi exercitată cu adevărat, presupune capacitate și responsabilitate. Nu le oferim un card de credit cu limită nelimitată, deoarece nu dispun încă de instrumentele necesare pentru a-l gestiona.
De ce, atunci, ar trebui să considerăm normal ca un copil de doisprezece ani să intre într-un mediu digital global în care străinii, reclamele, conținutul cu caracter sexual, influențatorii, escrocii și algoritmii se întrec pentru a-i atrage atenția?
Poate că cel mai interesant aspect al KIDS ACT al UE nici măcar nu ține de vârstă. Se referă la cine trebuie să demonstreze că un serviciu este sigur.
În prezent, adulții au adesea nevoie de cunoștințe aproape la nivelul unui inginer informatic: setări de confidențialitate, opțiuni de control, conturi, filtre, permisiuni și notificări. Propunerea europeană inversează perspectiva: platformele vor trebui să demonstreze că au conceput servicii sigure pentru minori.
Comisia face referire la „siguranța prin proiectare”: fără derulare infinită, fără notificări înșelătoare, un control sporit asupra sistemelor de recomandări, profilurile minorilor setate implicit ca private, blocarea contactelor nedorite și instrumente simple pentru semnalarea conținutului dăunător.
Dacă o companie produce o jucărie destinată copiilor, ne așteptăm ca aceasta să fie sigură înainte de a ajunge în mâinile lor. Ar trebui să acceptăm ca o aplicație folosită zilnic de milioane de adolescenți să fie concepută fără același grad de atenție?
Aici se conturează, de asemenea, un principiu economic important: cei care beneficiază de un serviciu trebuie să-și asume o parte corespunzătoare din responsabilitatea pentru riscurile pe care le generează acel serviciu.
Cu toate acestea, trebuie să evităm și greșeala opusă: aceea de a transforma tehnologia în noul țap ispășitor.
Lumea digitală oferă cunoștințe, creativitate și oportunități de interacțiune. Raportul PISA 2025 al OCDE recomandă o interpretare echilibrată: utilizarea moderată și cu un scop precis a dispozitivelor poate sprijini procesul de învățare, în timp ce utilizarea recreativă prelungită în cadrul școlii este asociată cu rezultate mai slabe.
În Italia, problema pare deosebit de concretă. 37 % dintre elevi declară că colegii lor sunt distrași de dispozitivele digitale în majoritatea sau în toate orele de științe, comparativ cu o medie a țărilor din OCDE de 28 %. Elevii italieni care semnalează acest tip de distragere a atenției obțin, în medie, cu 13 puncte mai puțin la științe decât colegii lor.
Asta nu înseamnă că „telefonul este dăunător”. Înseamnă ceva mai rezonabil: un instrument poate fi util și, în același timp, poate deveni dăunător atunci când este folosit la momentul nepotrivit, în mod greșit sau fără limite.
Este vechea virtute a moderației, aplicată lumii noi.
Educația trebuie să ofere ceva dincolo de ecran
Există un alt capitol care merită atenție: educația.
Comisia propune cursuri de formare pentru profesori și directorii de școli, alfabetizare digitală și în domeniul inteligenței artificiale, educație privind siguranța online, precum și măsuri menite să consolideze reziliența tinerilor. Dar propune și ceva mult mai puțin legat de tehnologie: mai mult sport, artă, biblioteci, cluburi pentru tineri și spații comunitare.
Aceasta este una dintre cele mai importante părți ale documentului.
Un adolescent nu trebuie doar să învețe să folosească mai bine internetul. El trebuie să aibă o viață suficient de bogată încât să nu aibă nevoie de internet pentru a umple fiecare moment de gol.
Un meci de fotbal, o repetiție de teatru, o plimbare cu prietenii, o carte citită pe canapea, o conversație cu un bunic sau o bunică: aceste experiențe aparent simple contribuie la formarea identității, a sentimentului de apartenență, a răbdării și a capacității de a conviețui cu ceilalți.
Un algoritm poate sugera o mie de prieteni. Dar nu poate învăța pe cineva ce înseamnă prietenia.
Faptul că Bruxelles se îndreaptă în această direcție nu este întâmplător.
Regatul Unit a anunțat măsuri menite să împiedice platformele de socializare să-și ofere serviciile persoanelor cu vârsta sub 16 ani și introduce măsuri suplimentare de protecție pentru adolescenți și minori. Australia a adoptat, de asemenea, vârsta minimă de 16 ani, în timp ce mai multe țări europene iau în considerare inițiative la nivel național.
Prin urmare, tendința internațională este clară: epoca în care platformele erau lăsate în totalitate în seama autoreglementării se schimbă.
Dar tocmai din acest motiv, trebuie să rămânem vigilenți și din cealaltă perspectivă.
Protejarea copiilor nu trebuie să devină un pretext pentru supravegherea pe scară largă a adulților. Verificarea vârstei trebuie să fie eficientă, dar și să respecte viața privată. Actul UE privind protecția copiilor (KIDS ACT) prevede instrumente menite să verifice vârsta fără a stoca documente de identitate sau date biometrice.
Protejarea copiilor nu înseamnă construirea unei societăți în care fiecare trebuie să-și dovedească în permanență identitatea.
Libertatea rămâne o valoare chiar și atunci când reglementăm libertatea digitală.
Actul UE privind protecția copiilor (KIDS ACT) va trebui să fie încă dezbătut și aprobat de Parlamentul European și de Consiliu. Prin urmare, textul se poate modifica.
Însă problema a fost acum adusă în discuție și nu poate fi considerată doar o simplă dispută legată de aplicații.
Ceea ce decidem este ce viziune asupra copilăriei vrem să apărăm.
O copilărie marcată de o atenție mereu întreruptă, de comparația permanentă cu ceilalți, de căutarea aprobării și de consumul neîncetat de conținut?
Sau o copilărie în care un copil are încă dreptul să se plictisească, să se joace, să greșească, să citească încet, să vorbească privind pe cineva în ochi și să crească fără a fi evaluat constant în funcție de numărul de „like-uri”?
Răspunsul conservator ar trebui să fie clar.
Nu trebuie să ne temem de tehnologie. Trebuie să avem suficientă încredere în oameni pentru a cere ca tehnologia să rămână în slujba lor.
Un algoritm poate să ne cunoască preferințele, să ne prevadă comportamentul și chiar să imite o conversație. Dar nu poate fi tatăl nostru, mama noastră, profesorul nostru sau prietenul nostru.
Pentru că educația nu înseamnă maximizarea timpului petrecut în fața unui ecran.
Educația înseamnă pregătirea unei persoane pentru libertate.
Iar pentru un copil, libertatea începe și prin posibilitatea de a opri ecranul.