Costul uluitor al tribunalelor și anchetelor

The Irish Times a raportat că statul irlandez a cheltuit aproape 600 de milioane de euro pentru 27 de tribunale de anchetă și comisii de investigație începând din 1997.

Conform relatării pe această temă a jurnalistului Harry McGee, costul cumulat al celor 10 tribunale și 17 comisii de anchetă și investigații se ridică la 597 de milioane de euro, adică o medie de 22 de milioane de euro per investigație.

Durata medie a acestor procese depășește cinci ani, ceea ce înseamnă că statul se trezește în mod obișnuit prins în investigații juridice și administrative care se întind pe mai mult de o jumătate de deceniu. Trei dintre comisii, după cum a remarcat McGee, se referă la decese unice, care costă 1 milion de euro sau mai puțin.

Acest lucru contrastează cu costul Tribunalului pentru anumite probleme de planificare și plăți (Tribunalul Mahon), care și-a început activitatea în 2012. Se estimează că finalizarea acestui proces a costat aproximativ 144 de milioane EUR.

Denumit inițial Tribunalul Flood, după numele primului său președinte, judecătorul Feargus Flood, organismul a fost însărcinat cu investigarea acuzațiilor de plăți corupte către politicieni și funcționari în legătură cu autorizațiile de planificare și rezonarea terenurilor, concentrându-se în special pe operațiunile Consiliului Județean Dublin din anii 1990 și în special pe cele legate de implicarea fostului ministru al partidului Fianna Fáil, Ray Burke.

Domeniul de aplicare al anchetei s-a concentrat inițial pe 726 de acri de teren în nordul Dublinului, însă termenii acesteia au fost ulterior extinși pentru a acoperi acuzații mai largi de plăți suspecte.

În cele din urmă, Tribunalul a ajuns la concluzia că ministrul Ray Burke a primit cel puțin 290 000 EUR în plăți corupte, ceea ce a condus la o condamnare la șase luni de închisoare pentru evaziune fiscală. Cu toate acestea, constatările sale au avut, de asemenea, consecințe politice de anvergură dincolo de condamnările individuale.

Mai ales, acesta a formulat critici semnificative și dure la adresa fostului Taoiseach Bertie Ahern. Tribunalul a respins explicațiile dlui Ahern privind tranzacțiile în valoare de 165 000 de lire sterline, considerându-le „neadevărate” și „neplauzibile”.

Aceasta a concluzionat, de asemenea, că fostul comisar UE pentru afaceri sociale Pádraig Flynn a primit 50 000 de lire sterline de la dezvoltatorul imobiliar Tom Gilmartin pentru a influența deciziile de planificare.

Raportul final al Tribunalului, care se întinde pe 3 270 de pagini, a evidențiat o cultură profund înrădăcinată de corupție sistemică în viața politică și administrativă irlandeză.

Astăzi, problema creșterii costurilor asociate cu tribunalele și comisiile a fost readusă pe agenda politică irlandeză în urma publicării raportului final al Comisiei Farrelly.

Această comisie a fost înființată în aprilie 2017 pentru a investiga și a stabili faptele privind rolul autorităților publice în îngrijirea și protecția unei utilizatoare de servicii, Grace (pseudonim), care a locuit cu o fostă familie adoptivă (familia X) în sud-estul Irlandei între 1989 și 2009. De asemenea, termenii de referință cereau Comisiei să stabilească faptele cu privire la îngrijirea lui Grace și dacă Grace a suferit abuzuri de orice fel în acea perioadă.

Raportul despre care se știe acum că a costat aproximativ 37 de milioane EUR. Această cifră nu include costul combinat al rapoartelor suplimentare privind îngrijirea lui Grace, care se estimează că au costat aproximativ 750 000 EUR.

Cu toate acestea, raportul final a provocat o undă de șoc în întregul sistem politic irlandez. Concluzia finală a raportului a provocat neîncredere și dezamăgire la nivelul întregii instituții politice irlandeze: deși a găsit dovezi clare de neglijență gravă și de proastă gestionare financiară, nu a găsit nicio dovadă de abuz sexual sau emoțional

Aceste constatări au fost întâmpinate cu neîncredere și dezamăgire atât de către guvern, cât și de către figurile din opoziție, inclusiv de către unul dintre cei mai cunoscuți critici ai îngrijirii acordate lui Grace, John McGuinness, TD din Fianna Fail. McGuiness a acționat în calitate de președinte al puternicei Comisii pentru afaceri publice din Oireachtas atunci când abuzul asupra lui Grace a fost discutat pentru prima dată la nivel parlamentar într-o serie de întâlniri dureroase cu Executivul Serviciului de sănătate din Irlanda.

Reacționând la raportul final, McGuinness a comentat că se aștepta ca raportul să „a expus într-un limbaj simplu contextul îngrijirii lui Grace, unde a eșuat și de ce, cine a fost responsabil pentru ceea ce i s-a întâmplat lui Grace… Mă așteptam ca drepturile de bază ale lui Grace să fie justificată”. Constatarea, a declarat McGuiness, a fost „o mare dezamăgire„.

Se anticipează că în următoarele săptămâni va avea loc o dezbatere completă în Dáil cu privire la concluziile raportului Farrelly, costurile și ineficiențele operaționale constituind o parte esențială a discuției.

În această privință, trebuie remarcat faptul că o încercare de a dezvolta procese care ar reduce în mod semnificativ acest tip de costuri exorbitante a fost inițiată de fostul ministru al justiției, Michael McDowell, când a inițiat proiectul de lege privind comisiile de anchetă în 2003.

După cum a declarat la momentul respectiv, unele dintre cele mai utile și semnificative modalități prin care acest proiect de lege ar încerca să obțină reduceri de costuri ar fi prin mecanisme legate de termenii de referință ai unei comisii. După cum a observat pe bună dreptate McDowell la momentul respectiv, s-a ajuns să se recunoască faptul că existența unor termeni de referință clari și bine definiți, care sunt bine conturați, reprezintă adesea cheia unei anchete rapide și de succes.

Din păcate, după cum au demonstrat în mod clar cazul Grace și Comisia Farrelly, care a funcționat timp de 8 ani, aceste mecanisme nu funcționează întotdeauna la fel de eficient sau de eficace precum s-a anticipat.

Înainte de publicarea raportului final al Comisiei Farrelly, guvernul a transmis un semnal puternic că trebuie găsite mecanisme alternative în afară de tribunale, anchete și comisii de anchetă, care, în ciuda celor mai bune intenții, s-au dovedit aproape imposibile de a funcționa în conformitate cu termenii lor de referință inițiali. Taoiseach-ul irlandez Micheál Martin a făcut referire la acest aspect recent, în timpul unei dezbateri parlamentare, când a semnalat în mod clar nivelul cheltuielilor juridice suportate de stat în timpul acestor investigații.

Acestea fiind spuse, Taoiseach a confirmat recent că, în urma aprobării atât de către Dáil Éireann, cât și de către Seanad Éireann, a semnat recent un instrument statutar pentru a pune în aplicare înființarea oficială a încă unui tribunal de anchetă, de data aceasta cu privire la eficiența proceselor de depunere a plângerilor în cadrul forțelor de apărare în ceea ce privește problemele de la locul de muncă legate de discriminare, intimidare, hărțuire, hărțuire sexuală și comportament sexual inadecvat.

Taoiseach a confirmat, de asemenea, că guvernul alocă 3,6 milioane EUR pentru a sprijini înființarea și activitatea Tribunalului, urmând ca alocările suplimentare pentru anii următori să fie convenite ca parte a procesului anual de estimare a bugetului pentru fiecare an.

Având în vedere istoricul tribunalelor și anchetelor din Irlanda, observatorii politici au foarte puțină încredere că alocarea inițială de 3,6 milioane EUR nu se va dubla sau tripla înainte de încheierea procesului.

Cu toate acestea, după cum a subliniat Harry McGee, nu trebuie să fie neapărat așa. În raportul său, menționat mai sus, McGee subliniază exemplul Comisiei Nyberg privind colapsul bancar al Irlandei, care a prezentat raportul în 2011. Comisia respectivă, însărcinată cu o investigație extrem de importantă privind unul dintre cele mai mari dezastre financiare ale Irlandei, și-a finalizat activitatea în câteva luni și la un cost de doar 1,2 milioane de euro – o fracțiune din costurile asociate în mod obișnuit cu anchete similare.

Potrivit lui McGee, această Comisie a fost un bun exemplu de Comisie care funcționează perfect.

Rămâne de văzut dacă sistemul politic irlandez are apetitul sau capacitatea de a reproduce o astfel de eficiență în viitor. Pe baza dovezilor de până acum, optimismul pare deplasat.

În realitate, persistența costurilor în spirală reflectă nu numai complexitatea juridică și procedurală, ci și cultura politică din jurul anchetelor în sine. Guvernele succesive au utilizat adesea tribunalele și comisiile ca instrumente de gestionare politică, mai degrabă decât exclusiv ca organisme de stabilire a faptelor, oferind aparența unei acțiuni, dar înlăturând responsabilitatea imediată. Această dinamică – în care anchetele devin procese extinse, care se perpetuează singure – a consolidat un sistem în care întârzierile, legalismul excesiv și costurile în creștere nu sunt aberații, ci rezultate previzibile. Fără o reformă structurală atât a cadrelor juridice care reglementează anchetele, cât și a stimulentelor politice care stau la baza creării acestora, este puțin probabil ca termenii de referință, chiar și cei mai bine redactați, să producă schimbări semnificative.