Subscribe
Decizia Uniunii Europene de a impune noi sancțiuni în decembrie împotriva persoanelor și organizațiilor implicate în operațiuni de informare pro-Kremlin nu ar trebui să fie înțeleasă greșit. Aceasta nu este o dispută culturală, nici o dezbatere despre pluralism. Este un răspuns la o formă de activitate ostilă pe care instituțiile europene și guvernele naționale o recunosc tot mai mult ca parte a unei confruntări mai ample cu Rusia.
Timp de ani de zile, Moscova a tratat spațiul informațional ca pe un domeniu operațional. Dezinformarea, manipularea narativă și utilizarea strategică a vocilor occidentale au devenit instrumente alături de diplomație, operațiuni cibernetice și presiune militară. Europa nu este un spectator în această confruntare; ea este una dintre principalele sale teatre de operațiuni.
Din această perspectivă, sancțiunile adoptate de Consiliu nu sunt nici arbitrare, nici simbolice. Acestea vizează actori specifici care, conform evaluărilor convergente din mai multe capitale europene, au jucat un rol activ în amplificarea narațiunilor ruse menite să submineze încrederea în instituțiile occidentale, să fractureze opinia publică și să slăbească coeziunea politică în cadrul UE și al NATO.
Sancțiunile nu sunt despre opinii
Un aspect trebuie spus clar. Persoanele sancționate nu sunt vizate pentru că au opinii controversate sau pentru că exprimă critici la adresa politicilor occidentale. Europa rămâne un spațiu politic pluralist, iar dezacordul nu este doar tolerat, ci și intrinsec vieții democratice.
Ceea ce este în joc aici este ceva diferit: existența unor eforturi structurate, persistente și coordonate care se aliniază obiectivelor strategice ale unei puteri ostile. Profilurile implicate sunt importante. Mulți dintre cei sancționați sunt foști membri ai armatei, ai serviciilor de informații sau ai agențiilor de aplicare a legii din țările occidentale. Rolurile lor anterioare le conferă credibilitate, autoritate și acces, care, la rândul lor, fac mesajele lor mai eficiente.
Tocmai de aceea, ei sunt elemente valoroase în războiul informațional. Intervențiile lor nu sunt comentarii izolate, ci fac parte dintr-un model repetat: aceleași narațiuni, aceleași subiecte de discuție, aceeași încadrare, difuzate pe mai multe platforme și preluate de rețele interconectate. În acest context, intenția și efectul nu pot fi separate.
Instituțiile europene nu sancționează disidența; ele perturbă infrastructura.
Cum funcționează operațiunile de informații rusești în Europa
Cazuri recente ilustrează modul în care aceste operațiuni funcționează în practică. Campaniile de dezinformare se bazează rareori pe un conținut crud sau deschis partizan. În schimb, acestea utilizează adesea tehnici menite să se integreze în mediul mediatic occidental: articole fabricate care imită ziarele consacrate, utilizarea unor teme tehnice sau legate de securitate și transmiterea rapidă a conținutului prin intermediul blogurilor, al platformelor de mesagerie criptată și al rețelelor sociale principale.
Odată ce o narațiune câștigă teren în aceste spații, ea este adesea preluată de figuri politice marginale sau de „analiști independenți” autodescriși, conferindu-i o aparență de legitimitate. Scopul nu este neapărat de a convinge o majoritate, ci de a injecta îndoieli, de a eroda încrederea și de a crea confuzie. În timp, repetiția face restul.
Aceste dinamici sunt bine cunoscute de serviciile de securitate europene. Monitorizarea din ultimii ani a arătat că aceleași persoane și rețele reapar în diferite operațiuni, adaptând temele, dar menținând o aliniere consecventă cu mesajele strategice rusești. Această continuitate este unul dintre motivele pentru care UE a trecut de la observare la acțiune.
Un instrument necesar, dar imperfect
Recunoașterea legitimității sancțiunilor nu înseamnă ignorarea implicațiilor lor politice. Măsurile de acest tip se află la intersecția dintre politica de securitate, drept și comunicare publică. Acestea necesită nu numai soliditate juridică, ci și claritate politică.
Un punct slab al abordării europene constă în modul în care aceste decizii sunt explicate publicului. Sancțiunile sunt adesea comunicate prin limbaj tehnic și referințe administrative, lăsând loc actorilor ostili să le prezinte ca fiind opace sau arbitrare. Moscova exploatează rapid acest decalaj, prezentându-se ca victimă a cenzurii și prezentând Europa ca intolerantă față de opiniile alternative.
Această narațiune este înșelătoare, dar câștigă teren atunci când rațiunea politică nu este clar articulată. Problema nu este dacă Europa ar trebui să acționeze; ea trebuie să acționeze. Problema este dacă Europa își explică acțiunile în termeni pe care cetățenii îi pot înțelege și apăra.
Apărarea spațiului informațional ca sarcină strategică
Securitatea informațiilor nu mai este o preocupare secundară. Aceasta este direct legată de reziliența națională, stabilitatea democratică și autonomia strategică. A permite rețelelor ostile să funcționeze necontrolat în numele unei toleranțe neînțelese ar echivala cu neglijență strategică.
În același timp, puterea Europei constă tocmai în capacitatea sa de a distinge între represiune și apărare. Credibilitatea acțiunii occidentale depinde de menținerea unor criterii clare: vizând coordonarea cu statele ostile, nu critica generalizată; perturbând rețelele, nu reducând la tăcere dezbaterea.
Acest echilibru este dificil, dar necesar. Alternativa este de a lăsa câmpul de luptă narativ celor care resping în mod deschis principiile pe care sunt construite democrațiile europene.
Sancțiunile adoptate împotriva rețelelor de propagandă pro-Kremlin sunt justificate și necesare. Ele reflectă o conștientizare crescândă a faptului că manipularea informațiilor nu este o amenințare abstractă, ci un instrument concret folosit împotriva Europei și a aliaților săi.
Cu toate acestea, fermitatea trebuie să meargă mână în mână cu claritatea. O UE care înțelege natura confruntării cu Rusia trebuie, de asemenea, să fie capabilă să o explice. Nu pentru a-și cere scuze pentru că se apără, ci pentru a se asigura că acțiunile sale consolidează, și nu subminează, legitimitatea politică pe care se bazează Occidentul în cele din urmă.
Apărarea spațiului informațional nu înseamnă limitarea libertății. Este vorba despre protejarea condițiilor care fac libertatea posibilă.