Subscribe
În timp ce UE se pregătește să propună un obiectiv de reducere a emisiilor cu 90% pentru 2040, statele membre rămân divizate cu privire la cât de repede și cât de flexibil ar trebui să acționeze blocul
Miercuri, 2 iulie, Comisia Europeană urmează să prezinte o propunere legislativă mult așteptată, care conturează obiectivul climatic al Uniunii Europene pentru 2040. În centrul propunerii se află un obiectiv îndrăzneț: reducerea emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu 90% față de nivelurile din 1990. Acest obiectiv ar marca o etapă intermediară semnificativă pe calea obligatorie din punct de vedere juridic a UE către atingerea neutralității climatice până în 2050.
Obiectivul pentru 2040 se bazează pe obiectivul actual al blocului comunitar de reducere a emisiilor cu 55% până în 2030, ca parte a cadrului său mai amplu „Green Deal”. Dacă va fi adoptat, noul obiectiv va poziționa UE drept unul dintre cei mai ambițioși actori mondiali în domeniul politicii climatice. Dar obținerea unui consens politic cu privire la un obiectiv de reducere atât de agresiv este departe de a fi garantată. Viitoarea propunere scoate deja la iveală falii între statele membre cu privire la ritmul și mecanismele de acțiune în domeniul climei.
Etapa 2040: O punte către Net-Zero
UE s-a angajat de mult timp să conducă lupta globală împotriva schimbărilor climatice. Legea europeană privind clima, adoptată în 2021, a conferit caracter obligatoriu din punct de vedere juridic obiectivului său net zero pentru 2050. Cu toate acestea, legea respectivă a solicitat, de asemenea, obiective intermediare clare pentru a ghida politicile și deciziile de investiții în deceniile următoare. Obiectivul pentru 2040 umple acest gol. Obiectivul preconizat de reducere cu 90% ar crește semnificativ presiunea asupra industriilor, sistemelor energetice și guvernelor naționale. Aceasta implică o transformare aproape totală a economiei europene în următorii 15 ani. Deși detaliile propunerii sunt încă confidențiale, surse apropiate Comisiei sugerează că legislația ar putea include o flexibilitate limitată. O posibilitate aflată în discuție este aceea de a permite statelor membre să utilizeze credite de carbon internaționale – până la 3% – pentru a-și atinge obiectivele.
Unitate fracturată: O dezbatere între statele membre
Viitoarea propunere legislativă a constituit deja un subiect de discuție aprinsă în rândul liderilor UE. În timpul recentului summit al Consiliului European, țările și-au exprimat opinii divergente cu privire la cât de ambițios – și cât de realist – ar trebui să fie obiectivul 2040.
Franța, de exemplu, a solicitat „neutralitate tehnologică” și un mai mare realism în ceea ce privește stabilirea și atingerea obiectivelor. Această poziție reflectă îngrijorarea că cadrele prea rigide ar putea înăbuși inovarea sau ar putea afecta în mod disproporționat anumite industrii. Parisul este, de asemenea, precaut cu privire la impunerea unor sarcini grele pe termen scurt în sectoare precum cel nuclear sau cel agricol, fără a se asigura că există alternative tehnologice viabile. În schimb, națiuni precum Danemarca și mai multe țări nordice militează puternic pentru ambiție și urgență. Acestea susțin că întârzierea acțiunilor agresive nu va face decât să crească costurile sociale și economice ale tranziției pe termen lung. Pentru aceste țări, orice alocare de credite internaționale de carbon – mai degrabă decât reduceri directe ale emisiilor în cadrul UE – este considerată ca o slăbire a integrității politicii climatice a blocului comunitar.
Un punct de cotitură pentru politica climatică a Europei
Dezbaterea privind obiectivul pentru 2040 dezvăluie tensiuni mai ample cu privire la modul în care Europa ar trebui să conducă tranziția energetică. Aceasta ridică întrebări fundamentale: Ar trebui să primeze flexibilitatea și inovarea sau ar trebui să se acorde prioritate certitudinii și ambiției în materie de reglementare? Se poate aștepta ca toate statele membre să avanseze în același ritm, având în vedere structurile lor economice și mixurile energetice diferite? Propunerea Comisiei nu va pune capăt acestei dezbateri, dar o va ancora în legislație. Odată publicat, proiectul va intra într-un lung proces de negociere care va implica Parlamentul European și Consiliul, adoptarea finală urmând să aibă loc cel mai devreme în 2026. Pe parcurs, elementele-cheie – cum ar fi rolul piețelor carbonului, obligațiile specifice fiecărui sector și disponibilitatea fondurilor UE pentru sprijinirea investițiilor ecologice – vor fi contestate și remodelate.
Implicații globale
Indiferent de forma finală a obiectivului pentru 2040, decizia UE va răsuna mult dincolo de granițele sale. Un angajament puternic și credibil ar putea contribui la galvanizarea eforturilor internaționale în domeniul climei înainte de viitoarele summituri mondiale privind clima. De asemenea, ar putea influența modul în care investitorii, întreprinderile și inovatorii mondiali își aliniază strategiile la agenda de tranziție a Europei. Dar mizele sunt mari. Un acord diluat sau dezbinat ar putea semnala ezitare exact în momentul în care emisiile globale trebuie să scadă rapid. În acest sens, obiectivul 2040 nu este doar un punct de reper – este un test al hotărârii, unității și leadershipului Europei în fața uneia dintre cele mai definitorii provocări ale timpului nostru.
Alessandro Fiorentino