Subscribe
România tocmai a adoptat unul dintre cele mai controversate acte legislative din ultimii ani: „Strategia națională și Planul de acțiune pentru conservarea biodiversității 2026-2030”. Pe 5 august, Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege cu 177 de voturi pentru, 79 împotrivă și 11 abțineri, însă acesta trebuie să se întoarcă acum la Senat, deoarece deputații au adus modificări substanțiale textului. Senatul își aprobase deja propria versiune cu două zile înainte, cu 81 de voturi pentru, 33 împotrivă și 9 abțineri. În spatele acestor cifre se ascunde o confruntare dură între ambițiile ecologice ale guvernului și un sector agricol care susține că i se cere să suporte costuri pe care nu le-a acceptat niciodată.
În esență, strategia angajează România să desemneze 30% din teritoriul său ca arie naturală protejată, dintre care 10% să se afle sub „protecție strictă”. O categorie în care aproape orice activitate umană, inclusiv agricultura, pășunatul, silvicultura și proiectele energetice, este interzisă categoric. Aceasta reflectă Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030, adoptată de Comisia Europeană în 2020. Dar iată problema pe care criticii o subliniază în mod constant: aproape nicio altă țară din UE nu pune efectiv în aplicare aceste procente. Zonele de protecție strictă din Germania acoperă doar 0,6% din teritoriul său, iar media la nivelul UE pentru protecția strictă a terenurilor este de aproximativ 3%, cu mult sub obiectivul de 10% pe care România îl include în legislația națională obligatorie.
Urgența din spatele votului nu este, de fapt, de natură ecologică. Este de natură financiară. Legea este legată de un obiectiv din cadrul PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) în valoare de aproape un miliard de euro, iar nerespectarea termenului limită ar însemna pierderea acestei finanțări din partea UE. Acest singur fapt a determinat aproape toate întorsăturile din această poveste, inclusiv decizia guvernului de la sfârșitul lunii iulie de a retrage varianta strategiei sub formă de ordonanță de urgență, după ce PSD a depus o plângere în instanță, prim-ministrul interimar Ilie Bolojan avertizând că România „se joacă cu 11 miliarde de euro” în joc.
AUR s-a poziționat ca cel mai vehement și mai consecvent oponent din Senat, unde deputatul partidului, Ștefan Geamănu, a votat împotriva proiectului de lege, calificându-l drept un „contract de capitulare”. Deputatul Valeriu Munteanu a condus ofensiva în Camera Deputaților, susținând că strategia a fost adoptată în grabă de un guvern interimar, fără un control democratic adecvat, și că ridică atât probleme constituționale, cât și de fond. Critica sa mai amplă, prezentată într-o declarație oficială, este că Ministerul Mediului folosește obligațiile europene ca pretext pentru a impune restricții care depășesc cu mult cerințele reale ale Bruxelles-ului, subliniind că România protejează deja aproximativ 23,5% din teritoriul său și nu are nevoie să se grăbească să atingă procente arbitrare fără o analiză reală a costurilor și beneficiilor.
Obiecțiile lui Munteanu devin mai concrete: metodologia care stă la baza „Zonelor Prioritare de Biodiversitate” ar permite autorităților să impună regimuri de „neintervenție” în care chiar și pășunatul tradițional și cositul ar putea fi interzise în totalitate. Mai grav, consimțământul proprietarilor de terenuri s-ar aplica doar zonelor nou desemnate, nu și ariilor protejate existente, pădurilor virgine sau terenurilor administrate de autoritatea națională forestieră, ceea ce înseamnă că restricțiile s-ar putea extinde fără un nou acord din partea persoanelor afectate. AUR solicită, de asemenea, mecanisme reale de compensare, întrucât, în starea actuală a lucrurilor, statul poate restricționa utilizarea terenurilor fără a preciza cine suportă pierderile financiare.
Există și o dispută simbolică demnă de menționat: AUR a reușit să obțină eliminarea termenului „populație indigenă” din textul legii în cadrul unei dezbateri aprinse din Comisia Judiciară cu USR, susținând că expresia a fost preluată integral din cadrele juridice străine care nu se aplică în România. AUR a dezvăluit că întreaga strategie este un document importat și prost adaptat la contextul local, a cărui elaborare a costat contribuabilii aproximativ 4 milioane de euro.
Acestea nu sunt doar argumentele AUR. Aproximativ 30 de organizații agricole au semnat o scrisoare deschisă înainte de votul din Senat, avertizând că strategia, în forma sa inițială, ar putea provoca falimente ale fermelor și creșteri ale prețurilor alimentelor, similare cu recentele creșteri ale costurilor combustibililor și energiei. Trei federații importante (LAPAR, Planta Romanica și Romalimenta) au solicitat separat realizarea unui studiu complet de impact economic înainte de adoptarea definitivă a proiectului de lege, subliniind că, în forma sa actuală, acesta ar putea restricționa utilizarea terenurilor agricole și recoltarea plantelor medicinale fără o compensație clară sau o garanție constituțională în temeiul articolului 44 privind drepturile de proprietate.
Alexander Degianski, președintele Clubului Agricultorilor din România, a afirmat fără menajamente: dacă va fi adoptat în forma sa inițială, acest document „va pune capăt agriculturii mai mult decât orice altă lege din ultimii 35 de ani”, întrucât îi tratează pe agricultori ca fiind principala cauză a pierderii biodiversității, fără a le oferi însă o protecție financiară reală. Senatorul Sorin Moise, care prezidează Comisia pentru agricultură a Senatului, a semnalat prevederi care ar putea impune o reducere cu 50% a utilizării pesticidelor și a îngrășămintelor fără o consultare adecvată. Sub presiune, au fost adăugate amendamente care promit scheme de compensare pentru fermierii care suferă pierderi de venituri sau își pierd accesul la terenuri, dar mecanismul și metoda de calcul urmează să fie definite ulterior, ceea ce reprezintă exact genul de promisiune vagă care îi neliniștește pe reprezentanții grupurilor de fermieri
Consecințele asupra agriculturii ocupă cea mai mare parte a titlurilor din presă, dar perspectiva energetică ar putea avea o importanță strategică mai mare. Criticii avertizează că zonele de protecție stricte ar putea oferi ONG-urilor de mediu o armă juridică pentru a bloca extracția gazelor, construcția de centrale hidroelectrice, exploatarea minieră și turbinele eoliene offshore din Marea Neagră, tocmai în momentul în care România încearcă să-și diversifice sursele de energie pentru a scăpa de dependența de Rusia. Fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, care promovează acum amendamentele PSD, a formulat acest lucru fără menajamente: protecția naturii și securitatea energetică nu ar trebui să fie prezentate ca o alegere de tipul „ori una, ori alta”, iar cele 20 de amendamente ale partidului său vizează să garanteze că nicio ONG nu poate opri exploatarea gazelor, centralele hidroelectrice, mineritul sau coridoarele strategice de transport al energiei electrice și gazelor sub pretextul normelor privind biodiversitatea.
Aceasta este adevărata tensiune care străbate întreaga dezbatere. România are nevoie de fondurile din PNRR, de terenuri agricole funcționale și de dezvoltarea propriei infrastructuri energetice, toate în același timp, în temeiul aceleiași legi.