Se pare că nimic nu s-a schimbat în cei 43 de ani de la înființarea entității politice ilegale în teritoriile ocupate ale Ciprului. Insula rămâne împărțită în două, armata turcă controlând 37 % din teritoriul unui stat european.
Săptămâna trecută, în teritoriile ocupate din Cipru, s-a sărbătorit înființarea așa-numitei „Republici Turce a Ciprului de Nord”, într-un moment în care doar câteva persoane din Europa continuă să ceară ceea ce consideră a fi soluția evidentă: eliberarea în locul federației și respingerea unui acord bazat pe două state sau două entități.
Care a fost reacția Uniunii Europene în sine? Ce presiuni a exercitat asupra Turciei de-a lungul tuturor acestor ani, de la invazia din 1974 până în prezent, având în vedere că Turcia continuă să fie considerată de mulți drept obstacolul principal în negocierile pentru soluționarea problemei Ciprului? Este aceasta, așa cum mulți au încercat să o prezinte în ultimii ani, pur și simplu o dispută între două comunități (ciprioții greci și ciprioții turci)?
În primul rând, trebuie să recunoaștem că problema Ciprului este, în esență, o chestiune de invazie și ocupație. În 1974, Turcia a invadat Ciprul și a ocupat 37 % din insulă, trasând o linie de demarcație pe teritoriul acesteia. Cincizeci și doi de ani mai târziu, situația rămâne în mare parte neschimbată, administrațiile succesive din așa-numita Republică Turcă a Ciprului de Nord, acționând sub influența Ankarei, continuând să pledeze pentru soluții bazate pe divizare, fie printr-un acord privind două state, fie printr-o federație bizonală și bicomunitară (BBF). Astfel de propuneri, conform acestei perspective, nu ar rezolva problema și nici nu ar reunifica Ciprul.
Dincolo de criza umanitară — care afectează refugiații care și-au pierdut locuințele, persoanele dispărute și persoanele strămutate — Cipru rămâne locul unde se află ultima capitală divizată din Europa. Nicosia poartă cicatrici adânci și reprezintă o amintire vizibilă a divizării actuale și a lipsei de progrese în direcția unei soluționări.
Trebuie, de asemenea, să ținem cont de faptul că Turcia a încălcat dispoziții fundamentale ale Cartei Organizației Națiunilor Unite (ONU), precum și numeroase rezoluții cu caracter obligatoriu ale Consiliului de Securitate al ONU.
Carta ONU prevede că toate statele membre ale ONU trebuie să se abțină de la amenințarea cu forța sau de la folosirea acesteia împotriva integrității teritoriale sau a independenței politice a oricărui stat. Invazia militară a Turciei din 1974 a încălcat însă în mod clar acest principiu fundamental, întrucât Tratatul de Garanție din 1960 nu acorda dreptul la o intervenție militară unilaterală în scopul distrugerii integrității teritoriale a Ciprului.
Soluțiile propuse părții cipriote grecești de-a lungul anilor au fost departe de a fi durabile. Din această perspectivă, singurul lucru pe care îl poate realiza un acord federal într-o situație precum problema Ciprului este să legitimeze principiul conform căruia „dreptul îi aparține celui mai puternic”. Cu alte cuvinte, oricine deține puterea și capacitățile militare poate revendica și ocupa teritoriul unei alte țări.
Este Federația soluția?
Pentru ca o federație să poată fi înființată, trebuie îndeplinite mai întâi anumite criterii, printre care se numără și delimitarea teritorială a entităților sale constitutive. Acest lucru nu se întâmplă în Cipru, unde divizarea a fost impusă în urma invaziei și ocupației turce.
În același timp, o Cipru divizată, bazată pe un model federal, ridică semne de întrebare cu privire la interzicerea discriminării rasiale în conformitate cu normele jus cogens (normele imperative ale dreptului internațional). În temeiul Convenției de la Viena din 1980, orice acord internațional care ar prevedea astfel de încălcări ar fi declarat nul. În plus, ar persista riscul polarizării între regiunile care alcătuiesc statul, ceea ce ar putea genera tendințe de divizare, mai degrabă decât de unificare.
În concluzie, în calitate de membri ai Uniunii Europene, trebuie să ținem cont de faptul că, potrivit acestei poziții, există o singură soluție: un stat unificat. Problema Ciprului nu este doar o chestiune care privește Ciprul; este, de asemenea, o chestiune europeană, întrucât teritoriile ocupate nu fac parte doar din Cipru, ci și din teritoriul european.
În prezent, este evidentă necesitatea ca celelalte state europene să sprijine Ciprul în soluționarea problemelor umanitare cauzate de invazia și ocupația turcă.
Ieri a fost Cipru; astăzi este Ucraina. Care teritoriu va fi următorul care va face obiectul negocierilor și al târguielilor? Principiile justiției și ale dreptului internațional în Europa sunt puse la încercare în teritoriile ocupate din Cipru, iar acest lucru trebuie înțeles clar de toate statele membre ale Uniunii Europene.