G7 în Canada: Între diplomație și fracturi strategice

Recenta reuniune a miniștrilor de externe din G7, găzduită de Canada în sudul Ontario, a avut loc într-un context internațional marcat de diviziuni politice și strategice profunde. Discuțiile s-au axat pe trei probleme globale: războiul din Ucraina, criza umanitară și politică din Gaza și politicile comerciale și tarifare promovate de administrația SUA. Dar mai mult decât o demonstrație de unitate între marile democrații industrializate, summitul a evidențiat divergențele tot mai mari dintre Statele Unite și aliații lor istorici. Summitul, prezidat de ministrul canadian de externe, Anita Anand, a reunit reprezentanți ai Statelor Unite, Regatului Unit, Franței, Germaniei, Italiei, Japoniei și Uniunii Europene, precum și ai unui număr de țări invitate, precum Australia, Brazilia, India, Arabia Saudită, Mexic, Coreea de Sud, Africa de Sud și Ucraina. Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, care l-a reprezentat pe președintele Donald Trump, a subliniat că securitatea națională a SUA este principala prioritate a politicii externe americane, stârnind nemulțumirea altor participanți, îngrijorați de poziția tot mai unilaterală a Washingtonului.

CONFLICTUL COMERCIAL DINTRE STATELE UNITE ȘI CANADA

Printre principalele surse de tensiune se numără deteriorarea relațiilor bilaterale dintre Statele Unite și Canada, caracterizate istoric printr-o strânsă cooperare economică și militară. Impunerea de către administrația Trump a unor taxe vamale asupra importurilor canadiene a declanșat un climat de neîncredere crescândă. Cu toate acestea, percepția generală este că Washingtonul acordă acum prioritate urmăririi propriilor interese economice naționale în detrimentul cooperării multilaterale. Această tendință reprezintă o provocare pentru Canada, care, deși este membră a G7 și un aliat istoric al Statelor Unite, se află în prezent într-o poziție ambivalentă: pe de o parte, necesitatea de a păstra legăturile economice cu partenerul său american; pe de altă parte, dorința de a-și apăra autonomia politică și comercială.

GREUTATEA CRIZELOR INTERNAȚIONALE: UCRAINA ȘI GAZA

În plus față de disputele economice, G7 a trebuit să se confrunte cu două crize geopolitice care remodelează echilibrul global: războiul din Ucraina și conflictul din Gaza. Ambele probleme au evidențiat modul în care conducerea SUA este în prezent contestată printre aliații săi. Pe frontul ucrainean, la summit a participat ministrul ucrainean de externe, salutat ca un interlocutor prioritar. Țările europene, în special Regatul Unit, au anunțat noi pachete de ajutor, inclusiv o contribuție britanică de treisprezece milioane de lire sterline destinată reparării infrastructurii energetice ucrainene afectate de atacurile rusești. Canada și-a exprimat un angajament similar, semn al unei coordonări între aliații europeni și nord-americani care, totuși, nu se aliniază întotdeauna cu prioritățile SUA. Administrația Trump, deși continuă să declare sprijin pentru Kiev, a demonstrat o atitudine mai prudentă și mai negociatoare. Această atitudine a stârnit îngrijorare în rândul partenerilor G7, care se tem de o slăbire a presiunii împotriva Rusiei. În timp ce țările europene fac presiuni pentru o politică fermă, Washingtonul pare să favorizeze o abordare pragmatică, mai apropiată de logica limitării decât de descurajare. Această divergență subminează capacitatea G7 de a prezenta un front unit împotriva Moscovei. În Orientul Mijlociu, situația este și mai complexă, cu inițiativa americană de încetare a focului în Gaza promovată direct de Trump. Canada, Franța și Regatul Unit și-au exprimat intenția de a recunoaște un stat palestinian chiar și în absența unei rezolvări definitive a conflictului israeliano-palestinian, o mișcare care contrastează cu poziția prudentă și condiționată a Washingtonului. Diferența rămâne clară între viziunea americană, centrată pe interesele strategice ale Israelului, și cea europeană, mai atentă la dimensiunea umanitară și la nevoia de echilibru politic regional.

PROBLEMA CONTROVERSATĂ A CHELTUIELILOR DE APĂRARE

O altă zonă de conflict este reprezentată de cererile SUA privind cheltuielile militare. Președintele Trump a cerut partenerilor NATO – majoritatea membri ai G7 – să aloce 5 % din produsul lor intern brut pentru apărare. Aceasta este semnificativ mai mare decât angajamentul anterior de 2 % convenit în cadrul NATO. Multe țări, inclusiv Canada și Italia, și-au exprimat dificultatea de a îndeplini această solicitare, pe care o consideră nesustenabilă pe termen mediu. Canada a stabilit obiectivul de a atinge 5 % din PIB până în 2035, însă angajamentul pare mai mult simbolic decât concret. Propunerea americană reflectă dorința de a transfera o parte din povara financiară a securității colective de la Statele Unite la aliații săi, dar riscă să adâncească diviziunile interne și să submineze solidaritatea atlantică. În acest context, singurul aliat care pare să se alinieze pe deplin strategiei americane este Japonia, care, deși nu este membră NATO, și-a majorat semnificativ cheltuielile militare în cadrul unui efort anti-China și anti-Coreea de Nord.

ECHILIBRUL DIFICIL DINTRE CONDUCERE ȘI COOPERARE

Summitul canadian a evidențiat astfel o dinamică de fragmentare crescândă în cadrul G7. În timp ce Statele Unite continuă să reprezinte centrul de greutate politic și militar al alianței, conducerea sa este din ce în ce mai contestată, în special atunci când se traduce prin impuneri unilaterale. Prioritatea declarată de Rubio de a „pune securitatea americanilor pe primul loc” încapsulează efectiv filosofia politicii externe americane actuale: o viziune în care interesul național prevalează asupra oricărei considerații multilaterale. Această abordare intră în conflict cu cea a altor membri, care văd în G7 un instrument de cooperare globală și nu o extensie a strategiilor Washingtonului. Tensiunea nu se referă doar la politicile concrete, ci și la însăși concepția despre ordinea internațională. Pentru Europa și Canada, stabilitatea globală necesită compromis, multilateralism și investiții diplomatice pe termen lung; pentru Statele Unite ale lui Trump, însă, prioritatea este obținerea de beneficii imediate pentru securitatea națională și economie, chiar și cu prețul slăbirii instituțiilor internaționale.

SPRE UN G7 FRAGMENTAT?

Imaginea care reiese din summitul canadian este cea a unui G7 afectat de tensiuni în creștere și de un sentiment de incertitudine cu privire la capacitatea sa de a influența în mod eficient problemele globale majore. Lipsa unei linii comune privind Gaza, angajamentele inegale în materie de apărare, divergențele privind politicile comerciale și asertivitatea tot mai mare a SUA descriu o imagine a dezarticulării strategice. Alianța care a reprezentat cândva nucleul politic și economic al Occidentului pare acum angajată într-un proces dificil de redefinire. Ascensiunea noilor actori globali – precum India, Brazilia și Arabia Saudită, invitate la summit – semnalează faptul că G7 nu mai este singurul centru decizional al lumii industrializate. În acest scenariu, capacitatea Statelor Unite de a exercita rolul de lider va depinde de dorința acestora de a recunoaște autonomia partenerilor lor și de a reveni la o logică de cooperare echilibrată.

UN NOU ECHILIBRU DE CONSTRUIT

Summitul G7 al miniștrilor de externe din Canada a oferit o imagine elocventă a stării actuale a relațiilor transatlantice. Statele Unite, deși își mențin un rol preponderent, trebuie acum să facă față intoleranței tot mai mari a aliaților față de politicile unilaterale percepute. Canada, Europa și Japonia încearcă să împace nevoia de a colabora cu Washingtonul cu dorința de a păstra o marjă de autonomie decizională. Astfel, G7 se confruntă cu o dublă provocare: pe de o parte, menținerea relevanței sale într-o lume multipolară; pe de altă parte, reconstruirea unui echilibru intern bazat pe încredere reciprocă și pe o viziune comună. Gestionarea crizelor din Ucraina și Gaza, elaborarea politicilor comerciale – cu taxe care continuă să zguduie piețele bursiere europene și mondiale – și problema cheltuielilor pentru apărare vor fi testele decisive pentru a stabili dacă grupul va fi capabil să depășească fracturile actuale sau dacă, dimpotrivă, tensiunea dintre conducerea americană și cooperarea multilaterală va marca începutul unui declin lent al G7 ca actor politic coerent pe scena internațională.