Italia depășește Franța în ceea ce privește credibilitatea fiscală, potrivit Le Monde

Investitorii văd acum Roma ca fiind prudentă din punct de vedere fiscal, în timp ce Parisul riscă să plătească mai mult pentru a se împrumuta

Timp de ani de zile, Franța a fost considerată modelul de disciplină fiscală în Europa, în timp ce Italia a fost privită ca omologul său nesăbuit, împovărat de datorii și instabilitate politică. Astăzi, situația s-ar putea să se fi schimbat. Potrivit Le Monde, sub conducerea prim-ministrului Giorgia Meloni, Italia a devenit la fel de credibilă ca Franța în domeniul finanțelor publice, dacă nu chiar mai credibilă.

Cotidianul francez evidențiază o inversare frapantă: în ultimii trei ani, Roma și-a redus semnificativ deficitul bugetar, în timp ce Parisul l-a lăsat pe al său să crească. Rezultatul este vizibil pe piețele de obligațiuni, unde diferența dintre costurile de împrumut italiene și franceze aproape a dispărut.

Întoarcerea fiscală a Italiei

Italia, considerată mult timp copilul problemă al zonei euro, și-a îmbunătățit poziția în rândul investitorilor. În ciuda faptului că are una dintre cele mai mari datorii raportate la PIB din Europa, țara a adoptat prudența fiscală, reconstruindu-și încet reputația.

„Cândva considerată codașa Uniunii Europene în materie bugetară, Italia este acum în măsură să dea lecții Franței”, a relatat Le Monde, citând o notă a economistului independent Philippe Crevel publicată la sfârșitul lunii iulie.

Această schimbare este reflectată în încrederea investitorilor. La apogeul crizei din zona euro din 2011-2012, instabilitatea Italiei a fost atât de pronunțată încât piețele au cerut o primă de 400 de puncte de bază – cu 4% mai mult decât Franța – pentru a deține datorii italiene. În timp ce Franța putea împrumuta la aproximativ 3%, Italia trebuia să plătească 7%.

Avans rapid până în 2023: această diferență s-a redus la minime istorice. La 15 august, diferența dintre obligațiunile guvernamentale italiene și franceze pe zece ani a scăzut la mai puțin de cinci puncte de bază, cea mai mică marjă din 2005. Pentru obligațiunile pe cinci ani, diferența a dispărut complet la mijlocul lunii iulie.

Sarcina crescândă a Franței

Franța, între timp, a evoluat în direcția opusă. În ciuda unei poziții inițiale mai puternice, Parisul a permis deficitelor să se adâncească. Investitorii încep să observe acest lucru.

„Răsturnarea de situație poate fi rezumată într-un singur număr: ratele dobânzilor cerute de investitori pentru a deține datoria publică a celor două țări”, a scris Le Monde. Ziarul notează că, deși Franța încă nu plătește mai mult decât Italia pentru a se împrumuta, „ar putea fi doar o chestiune de zile sau săptămâni” până când acest lucru se va schimba.

Avertismentul este dur. Dacă costurile de împrumut din Franța continuă să crească în raport cu Italia, ar fi pentru prima dată în istoria modernă când Parisul se află în dezavantaj față de Roma pe piețele de obligațiuni.

Recunoaștere dincolo de Franța

Schimbarea nu este observată doar la Paris. De asemenea, Financial Times a subliniat recent noua credibilitate fiscală a Italiei, atribuind-o „prudenței italiene” sub guvernul Meloni. Abordarea prudentă a Romei în ceea ce privește cheltuielile și gestionarea deficitului a impresionat investitorii internaționali, contrastând cu poziția mai relaxată de la Paris.

Această percepție este importantă. Randamentul obligațiunilor determină cât plătesc guvernele pentru a-și finanța datoria. Odată cu creșterea deficitului Franței, povara datoriei sale riscă să devină mai costisitoare de gestionat. Italia, în ciuda datoriei sale globale mai mari, este acum considerată mai disciplinată – o schimbare remarcabilă având în vedere istoria sa.

Sentimentul investitorilor și semnalele pieței

Piețele reacționează rapid la schimbările de credibilitate. Reducerea diferenței dintre obligațiunile italiene și cele franceze reflectă încrederea investitorilor în faptul că Italia va continua pe calea restrângerii fiscale. De asemenea, aceasta sugerează scepticismul cu privire la dorința Franței de a reduce cheltuielile.

Analiștii remarcă faptul că această transformare nu este doar simbolică. Dacă Franța începe să plătească mai mult decât Italia pentru a se împrumuta, impactul psihologic asupra piețelor ar putea fi semnificativ. Aceasta ar pune la îndoială ipotezele de lungă durată privind ierarhia financiară a zonei euro și ar putea remodela fluxurile de capital în Europa.

Un adevăr dureros pentru Paris

Pentru responsabilii politici francezi, comparația este incomodă. Le Monde admite că este „dureros pentru francezi să audă” că Italia este acum privită la egalitate sau chiar peste Franța în ceea ce privește credibilitatea fiscală. Totuși, din perspectiva investitorilor globali, cifrele vorbesc de la sine.

Ceea ce rămâne incert este dacă această schimbare se va dovedi temporară sau durabilă. Provocările politice și economice ale Italiei nu au dispărut, însă disciplina guvernului i-a permis să obțină un răgaz. Franța, între timp, se confruntă cu presiuni pentru a-și reface imaginea fiscală înainte ca piețele să impună condiții mai dure.

Povestea zonei euro s-a schimbat în moduri neașteptate. În urmă cu un deceniu, Italia era sinonimă cu instabilitatea, în timp ce Franța întruchipa stabilitatea. Acum, rolurile sunt reconsiderate. Pentru Italia, recunoașterea este o piatră de hotar: dovada că reducerea consecventă a deficitului și disciplina fiscală pot depăși o istorie de scepticism. Pentru Franța, este un avertisment: credibilitatea, odată pierdută, este greu de recâștigat.

Alessandro Fiorentino