Subscribe
Senatul României a făcut miercuri ceva ce ar fi părut de neimaginat acum o lună: a privit în față amenințarea venită din partea a două dintre cele mai mari familii politice din Parlamentul European și a votat oricum. Noua Lege a integrității a fost adoptată cu 106 voturi pentru și 19 împotrivă, iar singurii senatori care s-au opus au fost cei din USR, partidul primarului din Timișoara, Dominic Fritz. Nici PSD, nici PNL, nici AUR. Doar USR, singur, apărând postul unui singur om.
Legea, cunoscută oficial sub denumirea de „Legea ANI”, reprezintă o etapă importantă a PNRR, una dintre condițiile tehnice pe care România trebuie să le îndeplinească până la 31 august pentru a debloca 770 de milioane de euro din fondurile de redresare ale UE. În textul acesteia se regăsește așa-numitul „amendament Fritz”: o clauză care prevede că ORICE funcționar public a cărui incompatibilitate sau conflict de interese a fost stabilită definitiv de o instanță își pierde mandatul la 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, cu condiția ca perioada de interdicție de trei ani să nu fi expirat deja.
Nu este vorba de o ipoteză. Patru instanțe române au hotărât, în unanimitate, că Fritz se afla într-un conflict de interese atunci când a semnat un document de urbanism (PUZ) care aducea beneficii unei persoane care făcuse o donație pentru campania sa electorală. Curtea Constituțională s-a pronunțat pe 17 august și a confirmat că amendamentul este pe deplin constituțional. Așadar, în momentul în care Senatul a votat săptămâna aceasta, nu mai era vorba de fapt despre o dezbatere privind încălcarea regulilor de către Fritz, întrucât instanțele l-au stabilit deja acest lucru cu luni în urmă. Votul a vizat dacă Parlamentul României va permite ca hotărârea să aibă efect real. Și a avut. Proiectul de lege se îndreaptă acum către președintele Nicușor Dan pentru promulgare, iar odată ce va intra în vigoare, Fritz și alți peste 120 de funcționari aflați în situații juridice similare vor avea la dispoziție 30 de zile pentru a-și preda funcțiile.
Aici povestea devine cu adevărat interesantă și aici multe dintre scenariile politice obișnuite au fost date peste cap. AUR a votat astăzi în Senat în favoarea legii privind integritatea. Președintele AUR, George Simion, a fost categoric în această privință: AUR a susținut așa-numitul amendament Fritz „pentru că este normal ca oricine se află în situație de incompatibilitate să plece acasă”. AUR s-a aliniat deciziilor judecătorești existente – patru hotărâri și o confirmare a Curții Constituționale –, insistând totodată ca standardul să se aplice tuturor în mod egal, nu doar țintelor convenabile. De remarcat că AUR încercase anterior să extindă și mai mult legea, insistând ca și partenerii de viață ai politicienilor să fie obligați să-și declare averea, deși această prevedere nu a fost inclusă în textul final al Senatului.
Acum să trecem la partea mai greu de prezentat într-o lumină favorabilă. USR și-a construit brandul de-a lungul anilor pe o singură promisiune: toleranță zero față de corupție și conflicte de interese, indiferent de persoanele implicate. Acesta este singurul motiv pentru care partidul există. Cu toate acestea, atunci când instanțele au constatat că propriul președinte de partid se afla într-o situație clasică de conflict de interese, aducând beneficii unui donator de campanie printr-o decizie oficială privind zonarea, senatorii USR au fost singurul bloc din întreaga cameră care a votat împotriva aplicării legii.
Partidul nu s-a limitat la a vota „nu” pe plan intern. Situația s-a extins la Bruxelles. Deoarece USR face parte din grupul Renew Europe, iar aripa Bolojan a PNL face parte din Partidul Popular European, ambele familii politice europene au trimis o scrisoare comună datată 24 august, semnată de liderul PPE, Manfred Weber, și de liderul Renew Europe, Valérie Hayer, prin care îi solicită președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să rețină fondurile PNRR în valoare de 770 de milioane de euro, până când Bucureștiul va renunța la amendament. Scrisoarea prezintă această chestiune ca o problemă legată de statul de drept, susținând că Comisia nu ar trebui să trateze plata ca pe o chestiune „pur tehnică”, ci ar trebui să verifice dacă reforma României respectă standardele juridice ale UE.
Ulterior, Weber a încercat să atenueze mesajul, declarând public că PPE nu dorește ca România să piardă „niciun euro” din fondurile sale de redresare. Însă scrisoarea în sine este lipsită de ambiguitate: ea leagă în mod explicit acordarea fondurilor de abrogarea unei dispoziții legislative specifice care vizează, în practică, o anumită persoană, ale cărei probleme juridice au fost constatate de instanțele române, nu de adversarii politici.
Dacă lăsăm deoparte acronimele, ceea ce rămâne este o imagine cu adevărat jenantă. Un primar român, despre care instanțele din propria țară – la patru niveluri diferite, plus Curtea Constituțională – au constatat că se află într-un conflict de interese, este apărat nu de instituțiile române, ci de liderii unor partide străine, care fac presiuni asupra Bruxelles-ului să sancționeze financiar 20 de milioane de români, dacă nu i se protejează funcția unui singur primar. Reportajele au menționat, de asemenea, că Siegfried Mureșan, din PNL, a făcut lobby direct pe lângă Weber în numele lui Fritz, ceea ce ajută la explicarea motivului pentru care un partid de centru-dreapta s-a trezit să apere un primar aliniat la Renew.
Nici Fritz însuși nu a tăcut, calificând hotărârea Curții Constituționale drept un „abuz brutal de putere” pe care instanța l-a „validat” în loc să-l oprească și susținând că redefinirea din lege a actelor normative, precum PUZ, restrânge în mod pervers ceea ce se va considera conflict de interese de acum înainte. Acesta este un argument juridic legitim care poate fi invocat în instanțele românești sau la Curtea Constituțională, unde a pierdut deja ambele cauze. Transformarea acestuia într-o campanie de lobby îndreptată împotriva fondurilor UE destinate României, desfășurată prin intermediul structurilor de partid de la Bruxelles, este cu totul altceva.
Problema de fond nu mai ține, de fapt, de autorizația de urbanism a lui Fritz, ci de faptul dacă o familie politică europeană poate să treacă peste o hotărâre a unei instanțe naționale amenințând cu retragerea fondurilor de redresare ale unei țări. România se confruntă cu numeroase probleme legitime legate de statul de drept care merită analizate. Punerea în aplicare a unei hotărâri judecătorești conform căreia un anumit funcționar a încălcat normele privind conflictul de interese nu se numără printre acestea. Dimpotrivă.