Subscribe
Viitoarele alegeri deschid o problemă geopolitică majoră.
2024 este un an de cotitură la nivel politic global: nu doar pentru alegerile europene, nu doar pentru alegerile prezidențiale americane, ci și pentru multe evenimente electorale din întreaga lume care, totuși, pot schimba semnificativ tabla de șah geopolitică.
Prima națiune – oricât de potrivit ar fi acest termen în cazul de față – care va merge la vot este Taiwan, duminică, 13 ianuarie. Cetățenii taiwanezi sunt chemați să aleagă noul președinte al arhipelagului, după expirarea celui de-al doilea mandat al lui Tsai Ing-wen (DPP, apropiată de RE). Candidații sunt deja cunoscuți și reprezintă întreaga schemă politică taiwaneză.
Candidatul DPP, partidul de guvernământ, este actualul vicepreședinte William Lai. Partidul Democrat Progresist este partidul care a făcut din anticomunism și din naționalismul taiwanez principalele sale lupte și care – deși este mai de stânga în ceea ce privește problemele economico-sociale – se opune cu înverșunare reunificării cu China, susținând mai degrabă teza independenței față de aceasta.
Principalul contracandidat al lui Lai este Ho Yu-ih, actualul primar al orașului New Taipei și candidat din partea Kuomintang (KMT, apropiat de PPE). Oricine cunoaște un pic de istorie chineză știe că Kuomintangul a fost principalul rival al comuniștilor chinezi și că diviziunea dintre Taiwan și China însăși provine din disputa privind suveranitatea chineză, care a apărut în urma războiului civil dintre naționaliștii conduși de Chiang Kai-shek și comuniștii sub egida lui Mao Zedong, primii fugind în Taiwan după înfrângere. În ciuda conflictelor dure cu comuniștii și în ciuda faptului că făcea parte din diverse organizații internaționale de centru-dreapta, printre care se numără și republicanii americani, Kuomintangul a evoluat spre poziții mai favorabile reunificării, chiar dacă apoi s-a oprit la o „a treia cale”, adică nici independența, nici unificarea.
Cel de-al treilea și ultimul candidat este Ko Wen-je, fost primar al Taipei (TPP), care se prezintă ca un candidat alternativ, mai devotat pacifismului și reformismului decât rivalii săi. Cu toate acestea, provocarea pare să fie concentrată în principal între DPP și Kuomintang, chiar și în retorica chineză.
Intervievat de ziarul Le Monde, ministrul de externe din Taiwan denunță de fapt modul în care China lansează o propagandă masivă, potrivit căreia o victorie a lui Lai ar duce la război și la o încetinire a creșterii economice, în timp ce succesul Kuomintangului ar asigura pacea și prosperitatea. China are tot interesul de a scăpa de DPP după cei 8 ani de președinție a lui Tsai Ing-wen, care s-a poziționat întotdeauna ca o susținătoare a independenței Taiwanului, până la punctul de a găzdui de mai multe ori membri importanți ai guvernului american.
Cu toate acestea, dorințele lui Xi Jinping sunt foarte diferite de voința politică a DPP: în discursul său de Anul Nou, președintele chinez a declarat că „China va fi cu siguranță reunificată în Taiwan”, adăugând că „toți chinezii de pe ambele părți ale Strâmtorii ar trebui să fie legați de un obiectiv comun și să împărtășească gloria reînnoirii națiunii chineze”. De asemenea, Xi a făcut o serie de promisiuni, cum ar fi intensificarea reformelor, deschiderea „la toate nivelurile”, dezvoltarea economică vie și promovarea educației, adăugând totodată că Hong Kong și Macao nu vor lipsi niciodată din sprijinul guvernului chinez.
Indiferent de judecata privind sprijinul chinezesc pentru Hong Kong, este în schimb un fapt că China a intensificat presiunea militară asupra Taiwanului prin exerciții regulate în apele arhipelagului care, combinate cu declarațiile de Anul Nou, nu fac decât să deseneze scenarii înfricoșătoare pentru viitorul Taiwanului.
Cu toate acestea, nu trebuie să privim această problemă cu un ochi detașat: o eventuală escaladare militară între China și Taiwan ar duce inevitabil și la implicarea americană, având în vedere că Taiwanul a fost întotdeauna apărat de Statele Unite, care sprijină capacitățile militare ale insulei. Problema este, de asemenea, productivă: peste 60 % din semiconductoarele din întreaga lume sunt produse în Taiwan, ceea ce asigură o gestionare încă liberă a relațiilor comerciale la nivel tehnologic. Supunerea în fața Chinei ar fi în mod inevitabil o victorie pentru gigantul asiatic, care ar cumpăra încă o „materie primă” pentru a domina piața.
Sâmbătă, 13 ianuarie, va fi pentru Taiwan o dată în care se va scrie istoria: continuarea „rezistenței” la ingerința chineză sau reunificarea progresivă a arhipelagului cu Republica Populară Chineză. Consecințele globale ale acestei alegeri vor fi, în orice caz, considerabile.