Încercarea Irlandei de a recupera decalajul față de legislația UE privind drepturile de autor

Cadrul drepturilor de autor al Uniunii Europene este o construcție labirintică care încearcă să mențină un echilibru între încurajarea creativității și asigurarea conformității juridice în statele sale membre.

Este un sistem conceput pentru a proteja roadele muncii artistice, navigând în același timp prin complexitatea unei epoci digitale în care muzica, filmele și literatura sunt consumate prin simpla apăsare a unui buton.

Recenta dezbatere din Dáil-ul irlandez privind proiectul de lege 2025 privind drepturile de autor și drepturile conexe (amendament) oferă o perspectivă oportună prin care să se examineze peisajul mai larg al drepturilor de autor din UE, ajustările legislative din Irlanda reflectând atât provocările, cât și aspirațiile armonizării legislației privind proprietatea intelectuală.

Specificul proiectului de lege irlandez poate fi, de asemenea, examinat în mod util prin comparații cu regimurile drepturilor de autor din Germania și Franța, care adoptă abordări distincte ca răspuns la tensiunile și dificultățile legate de protejarea drepturilor de creație în contextul tehnic modern.

Proiectul de lege în sine, dezbătut în Dáil în iunie 2025, reprezintă încercarea Irlandei de a rectifica o întârziere în transpunerea completă a Directivei UE din 2006 privind drepturile de autor (2006/115/CE).

După cum a subliniat ministrul de stat Alan Dillon în discursul său de deschidere, proiectul de lege abordează o hotărâre din 2020 a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) care a constatat că Irlanda nu respectă directiva, în special în ceea ce privește gestionarea plăților de redevențe între producătorii de muzică și artiștii interpreți sau executanți.

Dillon a subliniat, de asemenea, argumentul economic în favoarea proiectului de lege, menționând că „un cadru juridic solid și funcțional în sprijinul drepturilor de autor și al proprietății intelectuale în general este, după cum s-a menționat deja, esențial pentru bunăstarea economică a sectorului creativ, care angajează aproximativ 80 000 de persoane”.

Hotărârea CJUE, care rezultă dintr-un caz intentat de Recorded Artists, Actors and Performers (RAAP) și Phonographic Performance Ireland (PPI), a evidențiat eșecul Irlandei de a asigura o remunerație echitabilă, o piatră de temelie a directivei, și de a se alinia tratatelor internaționale precum Tratatul OMPI privind interpretările și execuțiile și fonogramele (WPPT) și Convenția de la Roma.

Proiectul de lege introduce mai multe reforme esențiale. Acesta stabilește în mod implicit o împărțire 50-50 a redevențelor între artiștii interpreți sau executanți și producători; un standard deja adoptat de două treimi din statele membre ale UE.

De asemenea, aceasta extinde protecția la resortisanții țărilor din afara SEE care sunt părți la tratatele internaționale privind drepturile de autor și transferă soluționarea litigiilor de la controlorul Oficiului pentru Proprietate Intelectuală la Curtea de Circuit.

Această ultimă modificare a stârnit dezbateri aprinse, deputații din principalul partid de opoziție denunțând această măsură ca fiind un pas către procese costisitoare și legaliste care ar putea descuraja artiștii individuali să caute dreptatea. Opoziția a prezentat un argument conform căruia decizia guvernului de a „introduce” litigiile în instanțe contravine politicii sale mai largi de încurajare a soluționării alternative a litigiilor, ceea ce ar putea bloca un sistem judiciar deja tensionat.

Unii membri ai opoziției au subliniat, de asemenea, lipsa consultării cu părțile interesate și eliminarea rolului organismelor de acordare a licențelor în reprezentarea artiștilor. Au existat avertismente că această trecere la litigii individuale ar putea dezavantaja în mod disproporționat artiștii interpreți sau executanți, care adesea nu dispun de resursele financiare necesare pentru a contesta în instanță casele de discuri bogate.

Aceste preocupări evidențiază o tensiune mai largă în legislația privind drepturile de autor: necesitatea de a proteja artiștii fără a crea bariere în calea accesului la drepturile lor.

Susținătorii proiectului de lege de pe băncile guvernului au respins aceste preocupări, subliniind convingerea lor că implicarea Curții de Circuit consolidează controlul judiciar și se aliniază demersului UE pentru cadre juridice solide.

Germania oferă un model contrastant pentru aplicarea drepturilor de autor. Legea drepturilor de autor, reglementată de Urheberrechtsgesetz (Legea drepturilor de autor), este înrădăcinată în tradiția dreptului de autor, care plasează creatorul în centrul protecției proprietății intelectuale.

Există un argument puternic că, spre deosebire de modificările legislative reactive ale Irlandei, Germania a ales să își adapteze în mod proactiv cadrul privind drepturile de autor pentru a face față provocărilor digitale, în special prin punerea în aplicare a Directivei UE 2019 privind drepturile de autor (2019/790).

Această directivă, care a introdus dispoziții controversate precum articolul 17 (care impune platformelor să filtreze conținutul protejat de drepturi de autor), a fost transpusă în legislația germană în 2021 prin Urheberrechts-Diensteanbieter-Gesetz (Legea privind furnizorii de servicii de drepturi de autor).

Abordarea Germaniei față de remunerarea echitabilă este deosebit de instructivă. Țara are un sistem bine stabilit de societăți de gestiune colectivă, precum GEMA pentru muzică și VG Wort pentru literatură, care negociază redevențele în numele creatorilor. Aceste societăți se asigură că artiștii interpreți sau executanți și autorii primesc o parte echitabilă din veniturile obținute de pe platformele digitale, un model pe care proiectul de lege irlandez îl imită parțial prin împărțirea implicită 50-50. Cu toate acestea, sistemul din Germania este mai solid, cu acorduri de negociere colectivă care permit artiștilor să negocieze condițiile cu entități puternice precum serviciile de streaming. Datele GEMA arată că, în 2024, a distribuit 1,2 miliarde EUR titularilor de drepturi, o dovadă a eficacității acțiunii colective în asigurarea unei remunerații echitabile.

Acest lucru contrastează cu situația din Irlanda, un deputat din opoziție subliniind cazul alarmant al companiei Meta care utilizează fără consimțământ opere ale câștigătorilor irlandezi ai Premiului Booker, subliniind astfel necesitatea unui cadru de reglementare care să țină pasul cu progresele tehnologice.

Franța oferă, de asemenea, un model care prioritizează drepturile artiștilor interpreți sau executanți prin sistemul său de droit d’auteur. Code de la Propriété Intellectuelle din Franța oferă un cadru cuprinzător pentru drepturile de autor, punând accentul pe dreptul de netăgăduit la o remunerație echitabilă.

În 2016, Franța a pus în aplicare legi care obligă platformele de streaming și distribuitorii digitali să împartă veniturile în mod echitabil cu artiștii interpreți sau executanți, o măsură care a consolidat sustenabilitatea industriei muzicale franceze. Potrivit unui raport pe anul 2023 al societății franceze de gestiune colectivă SACEM, artiștii interpreți sau executanți au primit 450 de milioane de euro în redevențe de la platformele digitale, ceea ce reprezintă o creștere de 15% față de 2020, reflectând succesul acestor măsuri.

Prin urmare, cadrul UE privind drepturile de autor este, probabil în mod inevitabil, un mozaic de directive menite să armonizeze legislația din statele membre.

Directiva din 2006 privind drepturile de autor, care se află în centrul recentei revizuiri legislative a Irlandei, a urmărit să asigure o remunerație echitabilă pentru artiștii interpreți sau executanți și producători, în special în contextul drepturilor de închiriere și de împrumut. Directiva din 2019 privind drepturile de autor s-a bazat pe aceasta, abordând provocările digitale, solicitând platformelor precum YouTube să obțină licențe pentru conținutul protejat de drepturi de autor și asigurându-se că creatorii primesc o parte echitabilă din venituri. Cu toate acestea, după cum arată experiența Irlandei, transpunerea acestor directive este inegală, state membre precum Germania și Franța stabilind un standard mai ridicat decât națiunile mai mici care se luptă să țină pasul.

Creșterea inteligenței artificiale și a platformelor digitale adaugă și mai multă complexitate.

După cum s-a menționat în timpul dezbaterii din Dáil, utilizarea neautorizată a operelor de creație pentru a antrena modele de inteligență artificială reprezintă o amenințare existențială pentru artiști.

Legea UE privind inteligența artificială, care se preconizează că va fi pe deplin pusă în aplicare până în 2026, își propune să abordeze acest aspect prin impunerea transparenței datelor privind formarea în domeniul inteligenței artificiale, însă punerea în aplicare va rămâne aproape cu siguranță o provocare.

Proiectul de lege irlandez privind drepturile de autor și drepturile conexe (modificare) din 2025 reprezintă un pas înainte în direcția alinierii Irlandei la standardele UE și internaționale în materie de drepturi de autor, dar relevă, de asemenea, dificultățile legate de echilibrarea conformității juridice cu accesibilitatea practică.

Germania și Franța oferă modele de succes, cu societăți de gestiune colectivă solide și mecanisme alternative de soluționare a litigiilor care îi responsabilizează pe artiști fără a-i împovăra cu litigii costisitoare. Trecerea Irlandei la Curtea de Circuit, deși este menită să consolideze supravegherea judiciară, riscă să îi îndepărteze chiar pe creatorii pe care urmărește să îi protejeze.

Pe măsură ce UE navighează în era digitală, legislația privind drepturile de autor trebuie să evolueze pentru a face față noilor amenințări, cum ar fi încălcarea drepturilor de autor prin intermediul inteligenței artificiale, asigurându-se în același timp că artiștii, indiferent dacă se află în Dublin, Berlin sau Paris, primesc o compensație echitabilă pentru munca lor.

Cu toate acestea, dezbaterea irlandeză, cu accentul său pe remunerația echitabilă și accesul la justiție, reflectă lupta mai amplă pentru susținerea valorii creativității într-o lume în care tehnologia depășește adesea reglementările.

De asemenea, subliniază cât de dificil poate fi să protejezi creatorii individuali de exploatare, promovând în același timp un mediu în care inovația să prospere.

Cadrul UE și cel al Irlandei privind drepturile de autor, oricât de imperfecte ar fi, reprezintă pași constructivi pentru atingerea acestui echilibru.

Ca întotdeauna, aceste eforturi și nevoia continuă de perfecționare necesită vigilență, colaborare și un angajament față de echitate pentru a avea succes.