Rolul președinției daneze a UE în procesul de aderare a Ucrainei

Drumul Ucrainei spre integrarea în Uniunea Europeană, întreprins oficial în 2022 în paralel cu cel al Republicii Moldova, constituie una dintre cele mai semnificative, complexe și încărcate de simbolism provocări din istoria extinderii Uniunii. Într-un context de război marcat de invazia rusă, aderarea Kievului dobândește o valoare politică, strategică și morală de o importanță extraordinară, configurându-se ca un răspuns instituțional și colectiv la agresiunea militară și ca o reafirmare concretă a principiilor democratice, a statului de drept și a solidarității între popoarele Europei. Cu toate acestea, în ciuda recunoașterii de către Comisia Europeană a progreselor înregistrate de Ucraina în ceea ce privește reformele necesare pentru începerea negocierilor de aderare, procesul este în prezent blocat. Acest blocaj se datorează veto-ului Ungariei, sub conducerea prim-ministrului Viktor Orbán, care a împiedicat până acum obținerea unanimității necesare pentru a continua, ridicând îndoieli cu privire la natura politică, mai degrabă decât tehnică, a opoziției sale. Acest impas ridică întrebări profunde cu privire la coeziunea internă a Uniunii, credibilitatea angajamentului său față de țările candidate și capacitatea Europei de a răspunde în mod eficient provocărilor geopolitice ale prezentului. Președinția daneză rotativă a Consiliului Uniunii Europene, inaugurată la¹ iulie 2025, reprezintă o oportunitate relevantă din punct de vedere strategic și potențial decisivă pentru depășirea actualului impas instituțional care împiedică începerea negocierilor de aderare între Ucraina și Uniune. Într-un context de tensiuni geopolitice crescânde și de presiune morală asupra Europei pentru a respecta promisiunile făcute țărilor candidate, Danemarca se află într-o poziție privilegiată pentru a exercita un leadership activ în relansarea proiectului de extindere. În virtutea rolului său de președinție rotativă a Consiliului, Copenhaga poate nu numai să coordoneze dezbaterea politică dintre statele membre, ci și să acționeze ca mediator neutru și promotor al compromisurilor constructive, valorificând instrumentele instituționale disponibile, credibilitatea dobândită la nivel european și un context favorabil de solidaritate față de Kiev. În plus, Danemarca are posibilitatea de a-și folosi influența pentru a articula o strategie diplomatică pe mai multe niveluri care să țină seama de rezistența Budapestei, fără a-și compromite însă în mod formal dreptul de veto, bazându-se în schimb pe acțiuni de persuasiune, pe presiunea colectivă a partenerilor europeni și pe stimulente politice care pot determina Ungaria să își reconsidere poziția. În acest fel, președinția daneză se prezintă nu numai ca un actor operațional, ci și ca un simbol al angajamentului european pentru o mai mare coeziune, securitate și capacitate de a răspunde provocărilor globale.

CONTEXTUL INSTITUȚIONAL ȘI POLITIC AL EXTINDERII

Aderarea la UE este un proces complex, pe mai multe niveluri, care necesită unanimitate între statele membre pentru fiecare etapă-cheie, inclusiv pentru începerea negocierilor de aderare. Aceasta înseamnă că orice stat membru, din motive politice, economice sau strategice, poate bloca întregul proces, așa cum se întâmplă cu Ungaria în cazul Ucrainei. În iunie 2022, Ucraina și Moldova au obținut statutul de țară candidată, o realizare istorică facilitată de războiul în desfășurare și de percepția crescândă că UE trebuie să se extindă pentru a-și asigura propria securitate. Cu toate acestea, doi ani mai târziu, în ciuda reformelor implementate de Kiev și a semnelor de progres structural, primul capitol de negociere („Fundamente”) nu a fost încă deschis, în principal din cauza veto-ului Ungariei. Veto-ul lui Orbán se bazează pe considerente care par mai degrabă ideologice și geopolitice decât tehnice: prim-ministrul ungar a folosit adesea chestiunea extinderii ca instrument de presiune asupra Bruxelles-ului, consolidându-și propria poziție politică internă prin intermediul unei narațiuni împotriva integrării. Consultarea națională promovată de guvernul său pe tema aderării Ucrainei a fost apoi folosită pentru a justifica blocajul la nivel european.

PREȘEDINȚIA DANEZĂ: O ȘANSĂ PENTRU LEADERSHIP

În acest context, președinția daneză rotativă a Consiliului UE capătă o valoare simbolică și practică deosebită. Încă de la începutul președinției sale, Copenhaga a anunțat un angajament ferm pentru relansarea procesului de aderare a Ucrainei și Moldovei, declarându-și intenția de a exercita o presiune maximă asupra Ungariei pentru a depăși veto-ul. Ministrul danez pentru afaceri europene, Marie Bjerre, a subliniat importanța respectării promisiunilor făcute țărilor candidate, atât din motive etico-politice, cât și pentru nevoile de securitate și stabilitate regională. Nu este vorba doar de sprijinirea unei țări atacate, ci și de consolidarea rezilienței și credibilității UE ca actor geopolitic. Rolul Danemarcei ar putea fi important și din motive legate de reputația sa diplomatică: Copenhaga este percepută ca un stat membru consecvent proeuropean și care respectă legea, ceea ce o face un mediator credibil între diferitele suflete ale Consiliului. În plus, sprijinul deschis al prim-ministrului danez Mette Frederiksen pentru cauza ucraineană consolidează angajamentul politic al țării de a promova agenda de extindere.

INSTRUMENTE ȘI STRATEGII

Deși domeniul formal de acțiune al președinției rotative este limitat, rolul său în gestionarea agendei și facilitarea consensului politic poate fi decisiv. Printre strategiile pe care Danemarca le-ar putea adopta se numără cu siguranță începerea unei diplomații bilaterale intense cu Budapesta, cu oferte politice, economice sau instituționale menite să schimbe poziția Ungariei, eventual exploatând sprijinul altor state membre pentru a crea o presiune colectivă. Există, de asemenea, posibilitatea de a întreprinde o mediere comună cu instituțiile europene, în special cu Comisia și Consiliul European, pentru a crea un front unit care să izoleze Ungaria, reducând costul politic intern pentru Orbán al unei posibile schimbări de direcție. Una dintre perspectivele adoptabile ar putea fi, de asemenea, aceea de a aduce dezbaterea pe un teren diferit, poate cu inițiative informale și conferințe diplomatice, care pot crea spații de dialog alternative Consiliului formal, deschizând marje pentru o soluție negociată. În cele din urmă – dar aceasta ar fi o decizie politică destul de avansată – am putea ajunge, împreună cu alți parteneri, să evaluăm utilizarea unui schimb politic între veto-ul ungar asupra Ucrainei și concesii pe alte teme dragi Budapestei, precum fondurile structurale sau politicile de migrație. Cu toate acestea, ministrul Bjerre a evitat până acum să precizeze strategii concrete, declarând că ar fi încă prea devreme să speculeze asupra diferitelor alternative. Această reticență, mai mult tactică decât programatică, sugerează că Copenhaga dorește să păstreze flexibilitatea de negociere, mai ales la acest nivel și în acest moment al negocierilor.

RISCURI ȘI OPORTUNITĂȚI: GESTIONAREA ÎN COMUN A CANDIDATURILOR

O problemă strategică delicată se referă la posibilitatea separării parcursurilor de aderare ale Ucrainei și Moldovei, dacă veto-ul ungar rămâne insurmontabil. Orbán, de fapt, nu se opune aderării Republicii Moldova, iar unii diplomați evaluează posibilitatea de a continua cu Chișinăul, lăsând temporar Kievul în urmă. Cu toate acestea, Danemarca a arătat clar că este împotriva acestei opțiuni, argumentând că cele două candidaturi trebuie să rămână unite pentru a nu submina coerența politică a UE. Divizarea dosarelor ar echivala cu trimiterea unui semnal de dezangajare față de Ucraina, riscând să delegitimeze întregul proces de extindere. Președintele Zelenski a declarat că Kievul ar fi gata să facă orice pentru a continua negocierile de aderare, necesitând sprijinul unanim al liderilor europeni. În acest context, Danemarca ar putea juca un rol de garant moral și politic al unității procesului, evitând concesiile divizatoare și păstrând încrederea țărilor candidate în mecanismul european.

VALOAREA STRATEGICĂ A LEADERSHIP-ULUI DANEZ

Semestrul danez al președinției UE vine într-un moment critic pentru Europa: pe de o parte, extinderea devine o prioritate strategică pentru a contracara influența rusă și pentru a asigura securitatea continentului; pe de altă parte, logica veto-ului intern amenință coerența și credibilitatea proiectului european. Danemarca, cu tradiția sa proeuropeană, cu greutatea sa diplomatică și cu claritatea poziționării sale, se află într-o poziție ideală pentru a încerca să deblocheze procesul de aderare a Ucrainei. Deși nu are puterea de a ocoli formal veto-ul ungar, Copenhaga poate acționa ca un catalizator politic, coordonator instituțional și promotor al soluțiilor negociate. Succesul sau eșecul președinției daneze în această sarcină va avea implicații profunde: nu numai pentru Ucraina și Moldova, ci pentru întregul viitor al mecanismului de extindere și, prin urmare, pentru identitatea și funcția geopolitică a Uniunii Europene. Ieșirea din impas ar însemna reafirmarea faptului că UE nu este prizonieră a veto-urilor naționale, ci capabilă să se reînnoiască prin solidaritate și viziune strategică.