Alegerile prezidențiale din Irlanda: Reînnoire democratică sau radicalism în ascensiune?

Alegerea lui Catherine Connolly ca al zecelea președinte al Irlandei, la 25 octombrie, nu a surprins pe nimeni care să fie atent la modul în care s-a desfășurat cursa. Cu doar doi candidați pe buletinul de vot, rezultatul a fost stabilit cu mult înainte de ziua votării. Connolly a obținut 63,4 % din voturile valide la prima numărătoare, lăsând-o pe Heather Humphreys de la Fine Gael mult în urmă și expunând oboseala crescândă față de ordinea politică centristă care a dominat statul timp de decenii.

Marja sa de victorie va rămâne în istorie, dar la fel va rămâne și numărul de persoane care au refuzat să aprobe procesul. Un procent record de 12,9 % din buletinele de vot au fost anulate, cel mai mare din istoria statului și o creștere de zece ori mai mare decât procentul de 1,2 % înregistrat la alegerile prezidențiale din 2018. Ceea ce ar fi trebuit să fie o ceremonie electorală de rutină s-a transformat, în schimb, într-un referendum pentru a stabili dacă o mare parte a electoratului consideră sistemul legitim.

Această nemulțumire a apărut deja în Oireachtas la 22 octombrie, când liderul Aontú, Peadar Tóibín, a depus o moțiune pentru revizuirea procesului de nominalizare prezidențială. Conform Constituției din 1937, potențialii candidați au nevoie de semnăturile a 20 de membri ai Oireachtas sau a patru autorități locale. Tóibín a susținut că aceste cerințe au fost concepute pentru a bloca „indezirabilii” și că sistemul canalizează efectiv alegătorii către opțiuni aprobate de establishment. „Lăsați poporul să aleagă președintele”, a spus el. Mulți alegători par să fi înțeles ideea.

Propunerile dezbătute au inclus reducerea pragului de nominalizare atât în Oireachtas, cât și în autoritățile locale și permiterea nominalizării publice prin 35 000 de semnături verificate. Criticii au pus sub semnul întrebării povara administrativă a nominalizărilor publice, însă susținătorii au afirmat că acest lucru ar rupe în sfârșit duopolul Fianna Fáil-Fine Gael asupra scrutinului. Guvernul, reprezentat de ministrul James Browne, a încercat să joace în ambele tabere, semnalând că nu are obiecții serioase, ascunzându-se în același timp în spatele unor promisiuni vagi de revizuiri viitoare și posibile referendumuri. Laburistul Duncan Smith a replicat cu o linie familiară, insistând că funcția are nevoie de „gravitate” și că accesul facil la vot ar diminua-o. Pentru mulți, aceasta a sunat ca un alt mod de a spune că electoratul nu poate fi de încredere.

Creșterea numărului de voturi anulate își spune propria poveste. Concentrat în unele părți ale Dublinului și în alte zone defavorizate, analiștii au identificat atât voturi de protest spontane, cât și organizate. Cu doar Connolly și Humphreys în cursă, concursul a părut foarte bine organizat. Sondajele efectuate înainte de alegeri au sugerat că 49% dintre alegători nu se simțeau reprezentați de niciunul dintre candidați. Mai mult de jumătate doreau o relaxare a regulilor de nominalizare. La numărarea buletinelor de vot, mai mult de 213 000 au fost respinse – fiecare fiind un semnal direct al dezangajării față de o clasă politică care nu a reușit să ofere locuințe, asistență medicală sau securitate.

Pentru conservatori, acest lucru era previzibil. Atunci când elitele proiectează un sistem care restrânge posibilitățile de alegere și apoi se comportă ca și cum toleranța publică ar fi nelimitată, eventualul recul tinde să fie puternic. Victoria lui Connolly face parte din această retragere, dar la fel este și respingerea procesului care a dus la obținerea ei.

Connolly însăși este o persoană cunoscută: o TD independentă de 68 de ani din Galway West, aleasă în Dáil în 2016 după o lungă carieră în politica locală. Și-a construit o reputație de independentă, aderând frecvent la poziții de stânga și evitând structurile formale ale partidului. Campania a reflectat această poziție. În timp ce Humphreys a încercat să prezinte stabilitate și continuitate fiscală, Connolly s-a axat pe teme de justiție socială, eșecuri în domeniul locuințelor și urgențe de mediu. În condițiile în care țara era prinsă într-o criză profundă a locuințelor, iar guvernul era epuizat după ani de derivă, aceste teme au găsit un public receptiv.

Campania sa a beneficiat de sprijinul Sinn Féin, care i-a oferit o bază largă pe stânga. Ea a abordat problema reunificării irlandeze cu atenție, semnalând sprijin fără a recurge la retorica divizivă care ar putea îndepărta alegătorii de centru. Dar mandatul său nu este atât de profund pe cât sugerează cifrele. În condițiile în care partidele de guvernământ nu au reușit să cadă de acord asupra unui candidat unic. Dezbinarea din Fianna Fáil a agravat această situație. Victoria lui Connolly este substanțială în termeni procentuali, dar superficială în ceea ce privește susținerea. Mulți dintre cei care au votat pentru ea au făcut-o pentru că nu a existat nicio alternativă credibilă.

Reacțiile internaționale au variat de la îngrijorare la critică deschisă. În cercurile UE, îngrijorarea este directă: Connolly este sceptic cu privire la NATO, critic la adresa Bruxelles-ului și abraziv în ceea ce privește politica externă. Aceste poziții contravin unei UE din ce în ce mai orientate către cadre de apărare centralizate și alinierea politicii externe. Unele mass-media europene au prezentat victoria sa drept o nouă complicație pentru bloc. Le Monde a descris-o drept o susținătoare a reunificării, cu o „răceală” față de Bruxelles. The Guardian a subliniat bilanțul său de stânga și criticile sale la adresa politicii occidentale în Orientul Mijlociu, sugerând posibile fricțiuni cu guvernele îngrijorate de comentariile sale anterioare privind Israelul și Gaza.

Comentariile sale de după 7 octombrie – care au descris Israelul drept un „stat terorist” și au descris inițial Hamas ca făcând parte din „țesutul palestinian”, înainte de a se clarifica ulterior – au declanșat critici din partea oficialilor israelieni și a comentatorilor pro-Israel. Times of Israel a caracterizat-o drept o „învingătoare de extremă-stânga” pregătită să amplifice relatările ostile. Analizele americane au fost mai circumspecte, The Washington Post remarcând critica sa la adresa inegalității globale și ridicând în același timp întrebări cu privire la modul în care instinctele sale de politică externă se aliniază relației Irlandei cu Statele Unite.

În Marea Britanie, abordarea dominantă a fost aceea de a o prezenta ca o figură în stilul Corbyn. Eticheta „Jeremy Corbyn irlandez”, lansată pentru prima dată de tabloidele britanice, a fost repetată în toate publicațiile conservatoare. Daily Mail a publicat un profil care o numea „Corbyn al Dublinului”, subliniind poziția sa anti-sistem și pozițiile sale de politică externă. The Spectator a mers mai departe, descriind alegerea ei ca fiind „un eșec pentru Irlanda”, acuzând electoratul că a capitulat în fața „extremei stângi” și avertizând asupra consecințelor asupra încrederii întreprinderilor irlandeze. Jeremy Corbyn însuși a felicitat-o public, numind-o „o voce pentru pace, justiție socială și o Irlandă unită”. Ceea ce progresiștii sărbătoresc, conservatorii văd ca pe un semnal de alarmă.

Din perspectiva ECR, aceste alegeri expun mai multe vulnerabilități structurale. Susținătorii lui Connolly au dreptate într-un sens: participarea democratică a fost constrânsă excesiv de un sistem de nominalizare conceput pentru o altă epocă. Dar soluția nu este tipul de stângism ideologic pe care îl reprezintă Connolly. Votul de protest și rezultatul alegerilor arată atât eroziunea încrederii în structurile instituite. Totuși, răspunsul la această erodare se află în principiile conservatoare – subsidiaritate, integritate instituțională și o cultură politică înrădăcinată în responsabilitate, mai degrabă decât în gesturi teatrale.

Scepticismul lui Connolly față de NATO, exprimat în mijlocul unui mediu geopolitic din ce în ce mai instabil, ridică probleme legitime. Având în vedere că agresiunea Rusiei remodelează prioritățile de securitate în Europa, ideea că Irlanda ar trebui să se îndepărteze de securitatea colectivă contravine nevoii practice de descurajare. O președinție care își folosește platforma morală pentru a semnala dezangajarea nu va consolida poziția Irlandei.

Cu toate acestea, problema mai profundă nu se află doar la Connolly. Gestionarea defectuoasă de către guvern a procesului de desemnare a candidaților, fragmentarea din cadrul coaliției și mulțumirea manifestată de ambele partide aflate la guvernare au creat vidul perfect pentru ascensiunea sa. Fenomenul votului anulat ilustrează cât de dezangajate au devenit segmente mari ale populației față de centrul politic. Mulți nu văd o distincție semnificativă între principalele partide. Alții cred că sistemul este construit pentru a produce rezultate predeterminate.

Dezbaterea din Oireachtas privind reformarea nominalizărilor nu va dispărea. Amploarea votului de protest garantează că problema va reveni rapid. Faptul că guvernul va accelera reforma sau va permite ca problema să persiste va dezvălui multe despre capacitatea sa de a recunoaște pericolele din fața sa. Alegerile prezidențiale pot fi ceremoniale, dar furia din spatele celor 213 000 de buletine de vot anulate nu este. Aceasta reflectă o dislocare mai profundă, în special în rândul alegătorilor care se simt ignorați în ceea ce privește locuințele, imigrația, securitatea locală și direcția statului.

Președinția lui Connolly va testa dacă instituțiile irlandeze pot absorbi o figură care se află adesea în dezacord cu politica generală. Este puțin probabil ca prioritățile sale – redistribuirea economică, activismul pentru mediu, apărarea drepturilor și simbolismul reunificării – să se alinieze cu instinctele unei părți considerabile a țării. Ea are energia unui candidat protestatar, dar ocupă acum un birou construit pe continuitate. Această tensiune va defini următorii șapte ani.

Pentru partidele aflate la guvernare, aceste alegeri marchează un punct de cotitură. O nouă aliniere de stânga se consolidează. Sinn Féin, independenții de stânga, Verzii și militanții sociali au demonstrat o capacitate de coordonare în jurul unor obiective comune. Nu există o coerență comparabilă la dreapta. În ciuda nemulțumirii generalizate în rândul alegătorilor conservatori, nu există niciun mecanism unificat, nicio platformă comună și niciun interes în rândul partidelor existente de a construi una. Acest vid este în creștere.

Realinierea politică a Irlandei este în curs de desfășurare. Victoria lui Connolly nu a provocat-o, dar a făcut-o imposibil de ignorat. Voturile anulate, terenul slab, centrul fracturat și ascensiunea unei stângi coordonate indică toate o schimbare mai profundă. Faptul că conservatorii răspund cu organizare sau continuă să se fragmenteze va determina următorul deceniu al politicii irlandeze mult mai mult decât orice discurs ceremonial de la Áras.