Subscribe
Odată cu lansarea primului ciclu anual de gestionare a migrației, Comisia Europeană a inaugurat o etapă decisivă în punerea în aplicare a Pactului privind migrația și azilul, care va intra pe deplin în vigoare în iunie 2026. Acest mecanism anual reprezintă încercarea Uniunii de a aborda fenomenul migrației într-un mod coordonat, oferind o imagine de ansamblu a situației din diferitele state membre și stabilind criterii comune de solidaritate și responsabilitate. Noul sistem, conceput pentru a evita dezechilibrele între țările cele mai expuse la fluxurile migratorii și cele din interiorul Europei, prevede o evaluare anuală a presiunilor migratorii și crearea unei „rezerve de solidaritate” pentru a sprijini țările cele mai afectate. Această rezervă poate lua diverse forme: relocarea solicitanților de azil, contribuții financiare sau sprijin operațional. Activarea sa va depinde de nivelul de presiune migratorie identificat pentru fiecare țară, pe baza criteriilor cantitative și calitative definite de legislația europeană. Această nouă arhitectură administrativă vizează nu numai gestionarea fluxului de sosiri ilegale, ci și crearea unui echilibru politic între interesele țărilor de primă intrare și rezistența guvernelor din Europa Centrală și de Est, care se opun în mod tradițional unui sistem de cote obligatorii. Cu toate acestea, provocarea rămâne mare: punerea deplină în aplicare a pactului va necesita o colaborare continuă între statele membre și instituțiile europene, într-un context marcat încă de divergențe politice profunde.
ITALIA SUB PRESIUNE: SOLIDARITATEA EUROPEANĂ ȘI OBLIGAȚIILE DE REFORMĂ
Printre țările cele mai afectate de noul mecanism se numără Italia, care, alături de Grecia, Spania și Cipru, a fost recunoscută de Comisie drept unul dintre statele „aflate sub presiune migratorie”. Această desemnare permite Romei să acceseze rezerva de solidaritate, beneficiind de relocări sau de asistență economică din partea altor parteneri europeni. Este o recunoaștere importantă, deoarece surprinde starea structurală a țării, care a fost ani de zile principala poartă a Uniunii către Mediterana centrală. Cu toate acestea, solidaritatea europeană nu va fi necondiționată. Bruxelles-ul a precizat că Italia trebuie să pună pe deplin în aplicare noile norme ale pactului, în special cele referitoare la mișcările secundare, adică circulația neautorizată a migranților către alte țări ale UE după intrarea pe teritoriul european. Înregistrarea sistematică a sosirilor, gestionarea ordonată a procedurilor de azil și cooperarea în materie de repatrieri sunt elementele-cheie solicitate Italiei pentru a menține accesul la fondul de solidaritate. O primă revizuire oficială este programată pentru iulie 2026, când Comisia va publica un „buletin de analiză” privind statele membre, evaluând nivelul lor de conformitate cu normele pactului. În cazul în care Roma nu a finalizat reformele necesare, ofertele de sprijin – fie că este vorba de relocare sau de contribuții financiare – pot fi retrase. Acest lucru confirmă abordarea dublă a noului sistem: solidaritatea trebuie să meargă mână în mână cu responsabilitatea națională.
UN TABLOU MIGRATOR ÎN SCHIMBARE
Conform primului raport anual european privind azilul și migrația, situația generală din Uniune prezintă semne de îmbunătățire în comparație cu anii anteriori. Între iulie 2024 și iunie 2025, traversarea neregulamentară a frontierelor externe a scăzut cu 35 %, în principal datorită cooperării consolidate cu țările de origine și de tranzit. Cu toate acestea, rămân provocări considerabile. Uniunea continuă să se confrunte cu primirea refugiaților ucraineni, cu presiunea constantă a afluxurilor din Africa de Nord și cu exploatarea crescândă a migrației de către actori externi, precum Rusia și Belarus, care folosesc mișcările de persoane ca pârghii geopolitice la frontierele estice ale UE. În acest scenariu, Italia ocupă o poziție deosebit de complexă. Deși beneficiază de reducerea generală a sosirilor, țara continuă să înregistreze un număr semnificativ de sosiri ca urmare a operațiunilor de căutare și salvare în Marea Mediterană. Gestionarea acestor sosiri, adesea caracterizate de urgențe umanitare și tensiuni logistice, pune o presiune considerabilă asupra sistemului național de primire, în special în regiuni precum Sicilia, Calabria și Puglia. Perspectiva europeană pentru 2026 prevede consolidarea coordonării operaționale și a sprijinului financiar pentru statele de frontieră, precum și o mai mare responsabilitate. Pentru Roma, aceasta înseamnă nu numai îmbunătățirea capacității administrative de gestionare a cererilor de azil și a returnărilor, ci și participarea proactivă la dezvoltarea de parteneriate cu țări terțe, în conformitate cu strategia Comisiei de a „externaliza” o parte din gestionarea migrației.
PACTUL ÎNTRE SOLIDARITATE ȘI REZISTENȚĂ: TENSIUNI INTRAEUROPENE
Noul Pact european privind migrația și azilul este conceput ca un echilibru între solidaritate și responsabilitate comună. Cu toate acestea, punerea sa în aplicare se confruntă cu o rezistență puternică din partea anumitor state membre, în special a celor din Europa Centrală și de Est. Polonia, Ungaria, Slovacia și Republica Cehă și-au anunțat deja intenția de a nu participa la sistemul de redistribuire a azilului și de a nu contribui financiar la fondul de solidaritate. Aceste țări contestă însuși principiul cotelor obligatorii, susținând că deciziile privind migrația ar trebui să rămână o responsabilitate națională. Unii lideri, precum prim-ministrul polonez Donald Tusk și prim-ministrul ungar Viktor Orbán, au declarat deschis că nu vor accepta migranți pe teritoriul lor și nu vor plăti contribuții financiare, invocând motive de politică internă pentru poziția lor. În Ungaria, unde alegerile legislative vor avea loc în aprilie 2026, Orbán intenționează să folosească problema migrației ca temă centrală a campaniei sale electorale, concentrându-se pe sloganul „zero migranți”. La nivel instituțional, Comisia a prevăzut posibilitatea unor derogări pentru anumite țări care se confruntă cu „situații migratorii semnificative”, precum Polonia și Republica Cehă, permițându-le să solicite o reducere totală sau parțială a contribuțiilor. Cu toate acestea, aceste derogări trebuie să fie aprobate de o majoritate calificată în Consiliu și reprezintă un punct de fricțiune politică, deoarece reduc volumul de resurse și relocări alocate statelor aflate sub presiune, precum Italia. Tensiunile est-vest complică formarea așa-numitului bazin de solidaritate, mecanismul de distribuție care ar trebui să includă cel puțin 30 000 de relocări și 600 de milioane de euro în contribuții. Deși aceste cifre reprezintă minimul legal, punerea lor efectivă în aplicare va depinde de capacitatea celor 27 de state membre de a găsi un compromis politic până la sfârșitul anului.
PERSPECTIVELE ITALIEI PENTRU 2026
Italia se confruntă cu o dublă provocare: consolidarea poziției sale în noul cadru al solidarității europene și, în același timp, reformarea profundă a sistemului său de migrație. Obiectivul este dublu: pe de o parte, să se asigure că facilitățile de primire și procedurile de azil sunt pregătite până în 2026 și, pe de altă parte, să demonstreze Bruxelles-ului întreaga fiabilitate administrativă și politică în gestionarea fluxurilor migratorii. Perspectivele imediate includ participarea activă la Planul european de reinstalare și admitere umanitară pentru 2026-2027, care vizează crearea unor canale legale de intrare pentru persoanele care fug de conflicte sau persecuții. În același timp, Roma va trebui să consolideze cooperarea cu țările de origine și de tranzit, în special în Africa de Nord, pentru a reduce plecările ilegale și pentru a crește numărul de returnări, așa cum au susținut Comisia și comisarul european pentru migrație, Magnus Brunner. Punerea în aplicare a pactului va oferi, de asemenea, oportunități financiare. Accesul la rezerva de solidaritate și la instrumentele europene de sprijin ar putea contribui la îmbunătățirea capacității logistice și infrastructurale a centrelor de primire, precum și la sprijinirea programelor locale de integrare. Cu toate acestea, aceste resurse vor fi condiționate de respectarea standardelor europene privind înregistrarea, urmărirea și gestionarea solicitanților de azil. Dacă țara va reuși să respecte termenele și să pună în aplicare reformele necesare, își va putea consolida rolul de actor-cheie în gestionarea frontierelor sudice ale Uniunii, obținând recunoaștere politică și strategică în contextul european. În schimb, orice întârziere ar putea duce la o pierdere de credibilitate și la o reducere a ajutorului planificat.
CĂTRE UN ECHILIBRU ÎNCĂ FRAGIL
Primul ciclu anual de gestionare a migrației marchează un pas fundamental în călătoria Uniunii Europene către o guvernanță mai rațională și mai solidară a fluxurilor migratorii. Sistemul introdus urmărește să depășească mentalitatea de urgență care a dominat ultimul deceniu prin introducerea unor instrumente de planificare, monitorizare și redistribuire a responsabilităților. Cu toate acestea, succesul proiectului va depinde de voința politică a statelor membre de a transpune solidaritatea în acțiuni concrete. Pentru Italia, 2026 va fi un an decisiv. Aceasta va beneficia pentru prima dată de un mecanism de sprijin structurat, capabil să reducă presiunea migratorie pe coastele sale. În cele din urmă, Pactul european privind migrația și azilul reprezintă un test de maturitate politică pentru întreaga Uniune. Dacă funcționează, acesta ar putea marca tranziția de la o gestionare fragmentată și reactivă la o politică comună bazată pe principiile echilibrului și partajării. Dar dacă diviziunile interne prevalează, Europa riscă să se trezească din nou nepregătită pentru a face față viitoarelor provocări legate de migrație, lăsând țări precum Italia expuse unei presiuni care, chiar și cu noile norme, rămâne structural europeană.