Pe vremuri, un ziar putea fi redus la tăcere prin confiscarea tiparnițelor sale. Astăzi, un algoritm poate face ca o opinie să dispară fără ca nimeni să știe cine a luat această decizie. Tehnologiile care au extins libertatea de exprimare creează, totodată, noi oportunități de a o restricționa. Iar întrebarea cu care se confruntă Europa este dacă răspunsul său va proteja cetățenii sau va conferi și mai multă putere autorităților de reglementare și giganților din domeniul digital.
Această dilemă a stat la baza primei mese rotunde a Forumului Nordic Sidebar privind libertatea de exprimare, care a avut loc la Stockholm pe 13 noiembrie și a fost organizat de Partidul ECR. Sub moderarea lui Henrik Sundström, viceprimar al orașului Uddevalla, discuția i-a reunit pe deputatul croat și președintele partidului Most, Nikola Grmoja, pe fostul ministru islandez al justiției, Sigríður Andersen, pe directorul general al Unplugged, Joe Weil, și pe Peter Caddle, de la Institutul Edmund Burke din Irlanda.
Subiectul era, aparent, de natură tehnică: Legea privind serviciile digitale (DSA), identitatea digitală, confidențialitatea online și reglementarea europeană. Însă întrebarea de fond era de natură politică. Cine ar trebui să decidă asupra limitelor libertății cetățenilor: reprezentanții aleși și instanțele independente sau instituțiile administrative și platformele private?
Grmoja și-a început discursul făcând referire la avertismentul lui Alexis de Tocqueville cu privire la o formă de control exercitată nu prin tiranie deschisă, ci prin acumularea unor reguli minore. „Cine decide ce ai voie să spui, să citești, cu ce să plătești și ce să păstrezi în privat?”, a întrebat el. „Tu sau un sistem pe care nu-l poți vedea și pe care nu-l poți înlătura prin vot?”
Argumentul său nu a fost acela că internetul ar trebui să fie lipsit de legi. Dimpotrivă, deciziile care afectează libertățile fundamentale trebuie să rămână sub controlul cetățenilor. În viziunea politicianului croat, mesajele private ar trebui să rămână private, banii lichizi ar trebui să rămână disponibili, iar limitele exprimării legale nu ar trebui să depindă de acorduri opace între Bruxelles și companiile din domeniul tehnologiei.
Când protejarea cetățenilor se transformă în controlul libertății de exprimare
Legea privind serviciile digitale are ca scop sporirea responsabilității platformelor online și combaterea conținutului ilegal. Aceste obiective sunt legitime. Însă principala preocupare a grupului de experți a fost aceea că presiunea reglementară ar putea încuraja platformele să elimine conținutul legal, pentru a nu risca sancțiuni.
Caddle a subliniat miza financiară. Conform DSA, încălcările grave pot atrage amenzi de până la 6% din cifra de afaceri anuală globală a unei companii. Pentru o mare companie din domeniul tehnologiei, aceasta reprezintă un cost potențial enorm. Chiar și atunci când legislația nu impune în mod explicit eliminarea unei anumite opinii, a susținut el, poate exista tendința de a opta pentru o abordare mai restrictivă.
Grmoja a mers mai departe. El a observat că cea mai mare parte a dezbaterii politice croate se desfășoară acum pe câteva platforme americane. Când regulile acestora se schimbă, un cetățean din Zagreb sau Dubrovnik poate constata că o postare a dispărut sau că audiența acesteia a scăzut, fără nicio explicație clară cu privire la cine este responsabil.
„Dacă o postare este ilegală, un judecător ar trebui să declare acest lucru”, a susținut el. „Dacă este legală, nimeni nu ar trebui să o ascundă.”
Distincția este importantă. Democrațiile europene dispun deja de legi, garanții constituționale și proceduri judiciare. Provocarea constă în aplicarea acestor garanții în lumea digitală, fără a crea un sistem paralel în care libertatea de exprimare să fie, de fapt, reglementată de managementul riscului la nivel corporativ.
Cu toate acestea, există un alt risc pe care Europa nu îl poate ignora: reglementarea excesivă ar putea submina capacitatea sa de a dezvolta tehnologiile pe care dorește să le controleze.
Un continent care reglementează, dar care se confruntă cu dificultăți în a inova
Caddle a lansat cel mai dur avertisment cu privire la competitivitatea europeană. Întrebat ce ar trebui să facă un antreprenor european talentat pentru a transforma sectorul digital, răspunsul său a fost fără menajamente: „Pleacă. Pleacă cât de repede poți.”
Critica sa s-a axat pe dificultățile legate de înființarea și dezvoltarea întreprinderilor din domeniul tehnologiei. Costurile de conformitate, birocrația și barierele fragmentate pot face ca Europa să fie mai puțin atractivă decât piețele concurente. Companiile consacrate pot angaja avocați și specialiști care să le ajute să se descurce cu reglementările; start-up-urile, însă, adesea nu au această posibilitate.
Aceasta creează un paradox. Bruxelles dorește o mai mare independență tehnologică europeană, însă cadrul de reglementare poate îngreuna eforturile companiilor europene de a face față concurenței americane și asiatice. Într-o perioadă în care inteligența artificială transformă industria, apărarea și serviciile publice, Europa nu își poate permite să fie doar piața care stabilește regulile pentru tehnologiile inventate în altă parte.
Andersen a abordat această chestiune din perspectiva Islandei, care nu face parte din UE, dar participă la Spațiul Economic European și, prin urmare, adoptă o mare parte din legislația europeană. Ea a subliniat cât de dificil poate fi pentru factorii de decizie să înțeleagă tehnologiile care evoluează mai repede decât instituțiile legislative.
Preocuparea ei nu se limita doar la volumul reglementărilor. Era vorba de erodarea treptată a libertăților prin măsuri prezentate, luate separat, ca fiind minore sau necesare. Ea susținea că constituțiile, controlul parlamentar și instanțele judecătorești trebuie să rămână fundamentele oricărei ingerințe în drepturile cetățenilor.
Nu s-a sugerat însă că tehnologia în sine ar fi dușmanul. Caddle a recunoscut beneficiile practice ale serviciilor bazate pe date, inclusiv ale instrumentelor de navigare și ale potențialului inteligenței artificiale. Obiectivul ar trebui să fie prevenirea abuzurilor fără a împiedica inovarea.
Confidențialitatea este, de asemenea, o chestiune de securitate
Joe Weil, director general al companiei Unplugged și fost director executiv al Apple, a adus în discuție o perspectivă care lipsește adesea din dezbaterile politice privind confidențialitatea: smartphone-urile nu sunt doar dispozitive de comunicare, ci surse constante de informații despre mișcările, obiceiurile și relațiile noastre.
El a susținut că setările de confidențialitate și restricțiile privind identificatorii publicitari abordează doar o parte a problemei. Modelele de afaceri digitale continuă să creeze stimulente puternice pentru colectarea datelor, iar informațiile pot fi utilizate în scopuri care depășesc cu mult publicitatea personalizată.
Weil a adus în exemplu războaiele din Ucraina și din Orientul Mijlociu pentru a ilustra miza situației. Potrivit afirmațiilor sale, datele colectate în scop comercial de pe smartphone-uri pot fi transformate în informații de serviciu și pot fi utilizate, eventual, pentru identificarea țintelor militare. Inteligența artificială face ca acest proces să fie mai rapid și mai puțin costisitor.
Răspunsul pe care l-a propus nu a fost un nou nivel de birocrație, ci inovația: produse și sisteme descentralizate concepute încă de la început pentru a proteja viața privată. În acest sens, libertatea digitală devine, de asemenea, o chestiune de autonomie strategică europeană. Un continent incapabil să-și protejeze informațiile nu poate pretinde în mod credibil că își controlează propriul viitor tehnologic.
Dreptul la alegere trebuie să supraviețuiască digitalizării
Una dintre discuțiile cele mai concrete a vizat numerarul și identitatea digitală. Grmoja a descris eforturile partidului său de a asigura protecția constituțională a plăților în numerar în Croația, inclusiv printr-o inițiativă de referendum.
„Banii lichizi sunt ultima modalitate de a plăti fără a cere permisiunea”, a spus el. Pentru el, problema nu ține de nostalgia pentru bancnote. Banii lichizi le permit oamenilor să efectueze tranzacții obișnuite fără a depinde de o aplicație, de o conexiune la internet sau de o înregistrare digitală permanentă. De asemenea, îi protejează pe cei care nu pot sau nu doresc să utilizeze noile tehnologii.
Susținătorii euro-ului digital afirmă că acesta ar completa banii lichizi, nu i-ar înlocui. Răspunsul lui Grmoja a fost simplu: dacă acest angajament este sincer, ar trebui garantat prin lege. Preocupări similare există și în ceea ce privește identitatea digitală: un sistem descris ca fiind voluntar nu trebuie să devină, în practică, indispensabil pentru exercitarea drepturilor fundamentale.
Panelul de la Stockholm nu a prezentat un singur program tehnologic. Vorbitorii au avut opinii diferite cu privire la modul în care ar trebui gestionate datele și la limitele reglementării. Cu toate acestea, au ajuns la un consens asupra unei idei esențiale: cetățenii nu trebuie să-și piardă controlul asupra libertăților lor în numele comodității, securității sau eficienței administrative.
Această propunere reprezintă o provocare pentru conservatorii europeni, dar și pentru Uniune în ansamblu. Europa are nevoie de companii inovatoare, de instituții puternice și de capacitatea de a-și apăra infrastructura digitală. De asemenea, are nevoie de limite clare privind puterea atât a guvernelor, cât și a platformelor.
Suveranitatea nu poate însemna pur și simplu transferarea unui număr mai mare de decizii către Bruxelles. Ea trebuie să însemne acordarea europenilor a capacității de a inova, de a concura și de a face alegeri semnificative. Un continent care se limitează la a reglementa invențiile altora va rămâne dependent de aceștia. Un continent care sacrifică libertatea în numele controlului va fi uitat ceea ce suveranitatea sa ar trebui să apere.