Drumul greu spre pace în Ucraina

După mai bine de trei ani și jumătate de război, cuvântul „pace” s-a strecurat din nou în coridoarele diplomatice. La Washington, președintele Donald Trump l-a primit pe Volodymyr Zelensky alături de liderii europeni; vicepreședintele J.D. Vance a vorbit despre „concesii semnificative” din partea Rusiei. Prea puțin pentru un progres, dar suficient pentru a trezi noi speranțe.

Și totuși, în spatele zâmbetelor și comunicatelor conciliante, realitatea este dură: Moscova cere recunoașterea anexărilor sale și neutralitatea Ucrainei, în timp ce Kievul insistă asupra revenirii la frontierele din 1991. Diplomația occidentală, deși activă, se străduiește să elaboreze un plan credibil care ar putea opri războiul fără a legitima agresorul.

Moscova refuză compromisul și pune la îndoială legitimitatea lui Zelenski

Într-un interviu recent acordat emisiunii Meet the Press de la NBC, ministrul rus de externe Sergei Lavrov l-a numit pe Volodymyr Zelensky „ilegitim”, declarând că, prin urmare, acesta nu poate semna un acord de pace. Fără un mandat prezidențial comun, a argumentat Lavrov, orice întâlnire față în față între Putin și Zelenski ar fi prematură. În același timp, el a repetat cererile Moscovei: Ucraina trebuie să renunțe la apartenența la NATO, să recunoască Crimeea ca fiind rusă și să acorde statut oficial limbii și instituțiilor ruse în anumite părți ale Ucrainei.

Ministrul adjunct de externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, a calificat remarcile drept „absurde”. „Nimic nu este mai ridicol decât să primești o lecție despre legitimitate de la cei care s-au agățat de putere timp de 21 de ani sub un lider care a condus timp de 25 de ani”, a spus el. Schimbul de replici a scos în evidență cât de adâncă rămâne fractura politică.

Kievul rămâne ferm: Integritate, justiție, garanții obligatorii

De cealaltă parte, Ucraina nu a cedat. Pentru Zelenski, pacea este posibilă numai prin restabilirea deplină a suveranității în cadrul frontierelor recunoscute în 1991, inclusiv Crimeea.

„Formula de pace” a Kievului, prezentată la Națiunile Unite, stabilește zece puncte: retragerea totală a trupelor ruse, returnarea prizonierilor și a copiilor deportați, răspunderea pentru crimele de război, siguranța nucleară și garanții obligatorii de securitate colectivă.

„Fără suveranitate deplină, nu poate exista pace”, insistă Zelenski. Poziția sa este susținută de opinia publică: sondajele arată că aproximativ 80 % dintre ucraineni resping orice compromis privind teritoriul.

În centrul cererilor Kievului se află garanțiile. Întrucât aderarea la NATO rămâne deocamdată inaccesibilă, Ucraina solicită angajamente executorii: sisteme de apărare aeriană, aprovizionarea constantă cu muniție, producția comună de arme și instruire. Cu alte cuvinte, o umbrelă de tip NATO fără aderare formală, dar cu obligații reale pentru partenerii occidentali.

Răspunsul Europei: Bani, descurajare și misiuni

Uniunea Europeană și-a asumat un rol triplu.

1. Finanțare. Prin intermediul „Facilității pentru Ucraina”, Bruxelles-ul a promis 50 de miliarde de euro între 2024 și 2027 pentru stabilizarea economiei și începerea reconstrucției. Aceste fonduri sunt completate de veniturile din activele rusești înghețate și de sprijinul militar din cadrul Facilității europene pentru pace.

2. Garanții de securitate. În urma G7 de la Vilnius, mai mulți membri ai UE au semnat acorduri bilaterale cu Kievul, care acoperă apărarea aeriană, munițiile, instruirea și producția comună. Scopul este de a se asigura că Ucraina nu va rămâne singură, chiar și în afara NATO.

3. Misiuni de monitorizare. Bruxelles-ul cântărește ideea unei coaliții europene capabile să supravegheze o încetare a focului, în cazul în care apare una. O astfel de misiune nu ar implica lupta, dar ar monitoriza coridoarele umanitare și liniile de demarcație. Totuși, pentru a reuși, aceasta ar avea nevoie de sprijinul SUA, în special în ceea ce privește informațiile și acoperirea aeriană.

După cum a afirmat un oficial UE: „Armata ucraineană trebuie să rămână puternică, deoarece numai din putere se poate naște o pace credibilă”.

Harta ocupației: Rusia deține 19-20% din Ucraina

Geografia războiului influențează fiecare negociere. În prezent, Moscova controlează aproximativ 114 500 de kilometri pătrați, sau 19-20% din teritoriul Ucrainei.

• Crimeea, anexată în 2014, rămâne pe deplin sub controlul Rusiei.
• Luhansk, ocupată aproape în întregime (98%).
• Donețk, unde Rusia deține zone vaste, inclusiv Mariupol, în timp ce Sloviansk și Kramatorsk rămân sub controlul Ucrainei.
• Zaporizhzhia și Kherson, aproximativ 74% combinate în mâinile Rusiei, deși Kievul controlează încă capitalele regionale ale orașelor Zaporizhzhia și Kherson.

Aceste regiuni nu sunt doar bucăți de pământ: ele reprezintă centre industriale, terenuri agricole fertile și infrastructură vitală. Pentru Ucraina, pierderea lor ar paraliza economia; pentru Rusia, deținerea lor dovedește că războiul a produs rezultate tangibile.

Washington: Indispensabil, dar ambivalent

Statele Unite rămân singurul jucător capabil să transforme proiectele în realitate.

Vicepreședintele Vance a declarat că Moscova a făcut „concesii semnificative”, semnalând deschiderea pentru recunoașterea guvernului ucrainean și garantarea securității acestuia fără instalarea unui regim marionetă. Trump, între timp, a avertizat că va înăspri sancțiunile dacă diplomația eșuează.

Linia americană este clară: fără bocanci americani la sol, dar cu disponibilitatea de a oferi sprijin logistic, informații și, eventual, acoperire aeriană pentru o misiune europeană. Din punct de vedere economic, Washingtonul deține cartea sancțiunilor: relaxarea acestora va fi posibilă numai în condițiile unei verificări stricte a respectării de către Rusia a sancțiunilor. Cu toate acestea, politica internă a SUA complică situația. Cu un Congres divizat și alegeri iminente, Washingtonul face presiuni asupra Europei pentru a-și asuma mai mult din povara financiară și militară.

Război pe teren: Ucraina lovește adânc în Rusia

Manevrele diplomatice continuă pe fondul escaladării atacurilor militare. În noaptea de 24 august, forțele ucrainene au lansat atacuri coordonate cu drone asupra infrastructurii ruse critice, lovind terminalul portuar Ust-Luga și o rafinărie de petrol din Astrakhan. Au urmat incendii și întreruperi ale producției, cu impact asupra piețelor energetice: Țițeiul Brent a crescut la 67,76 dolari pe baril, iar WTI la 63,73 dolari.

În aceeași noapte, Rusia a acuzat Ucraina de un atac masiv cu drone asupra centralei nucleare Kursk. Un transformator auxiliar a fost lovit, reducând producția la un reactor cu 50 %. Agenția Internațională pentru Energie Atomică a confirmat că nu există niciun risc de radiații, dar a avertizat că situația este „gravă”.

Aceste lovituri, care vizează nu numai degradarea mașinii de război a Rusiei, ci și subminarea economiei sale, au o încărcătură simbolică. Lovind centrele energetice care finanțează tezaurul de război al Kremlinului, Ucraina semnalează că poate proiecta puterea în interiorul teritoriului rus. Acest lucru sporește presiunea asupra Moscovei la masa negocierilor, reamintindu-le în același timp partenerilor occidentali că Kievul nu este nici pasiv, nici dependent, ci modelează activ câmpul de luptă.

Între timp, într-un gest rar în mijlocul vărsării de sânge, Moscova și Kievul au făcut schimb de 146 de prizonieri fiecare. Un act simbolic de umanitate, dar și o reamintire a faptului că războiul se poartă pe două planuri: prin arme și prin diplomație.

De ce pacea rămâne atât de evazivă

În centrul impasului se află teritoriul. Acceptarea unui acord care îngheață războiul pe liniile actuale ar însemna legitimarea ocupației Rusiei – ceea ce Kievul și aliații săi consideră inacceptabil. Pentru Ucraina, ar fi o capitulare deghizată. Pentru Occident, aceasta ar recompensa agresiunea și ar submina dreptul internațional.

Analiștii avertizează că, fără o verificare și o aplicare ferme, orice acord riscă să se transforme într-o încetare fragilă a focului. Putin, cu strategia sa de presiune și ambiguitate, pare să parieze pe oboseala și dezbinarea Occidentului pentru a înclina discuțiile în favoarea Moscovei.

Dincolo de Ucraina: Miza pentru lume

Această negociere nu se referă doar la Ucraina. Este vorba despre viitorul ordinii internaționale. Dacă o mare putere poate redesena granițele prin forță, nicio țară nu se poate simți în siguranță.

Acesta este motivul pentru care lideri precum Giorgia Meloni din Italia pun accentul pe unitatea Occidentului. „Doar unitatea Occidentului poate garanta pacea și justiția”, a spus ea. Acesta este un principiu conservator: pacea nu se acordă prin concesii, ci se construiește prin descurajare și solidaritate.

Pentru Europa, rezultatul este existențial. Fie UE demonstrează că miliardele sale de euro și hotărârea sa politică pot ancora securitatea, fie riscă să fie marginalizată în propria vecinătate. Alegerile făcute acum vor determina dacă Europa va deveni un garant al ordinii sau un simplu spectator al deciziilor luate la Washington și Moscova.

Privind spre viitor: Fragil, incert, dar posibil

Lunile următoare vor fi cruciale. Capitalele europene trebuie să își formalizeze angajamentele de securitate. Washingtonul ar putea încerca să organizeze o întâlnire directă Putin-Zelensky cu medierea americană. Pe câmpul de luptă, niciuna dintre părți nu pare capabilă de o avansare decisivă, ceea ce face ca războiul să fie atât urgent de rezolvat, cât și dificil de încheiat.

Dacă există o cale către pace, aceasta va necesita echilibrarea suveranității, securității și justiției. Este o cale îngustă, dar nu este încă închisă. Soarta Ucrainei – și, odată cu ea, securitatea viitoare a Europei – se află în balanță.