Intră în vigoare normele UE privind dreptul la reparații: Ce înseamnă noile obligații pentru producători și consumatori

Până la sfârșitul lunii iulie, statele membre ale UE trebuie să pună în aplicare noua legislație menită să faciliteze repararea bunurilor de consum, să reducă cantitatea de deșeuri și să încurajeze producerea de produse cu o durată de viață mai lungă.

O schimbare majoră în politica europeană privind protecția consumatorilor și sustenabilitatea este pe cale să intre în vigoare. Până la 31 iulie, toate statele membre ale Uniunii Europene sunt obligate să pună în aplicare Directiva (UE) 2024/1799, cunoscută în mod obișnuit sub denumirea de „Directiva privind dreptul la reparație”. Legislația vizează facilitarea și îmbunătățirea accesibilității reparațiilor produselor, descurajarea eliminării premature a bunurilor care pot fi reparate și abordarea problemei de lungă durată a obsolescenței programate.

Noile norme reprezintă un pas important către îndeplinirea obiectivelor mai ample ale Uniunii Europene în materie de mediu și de economie circulară. În loc să încurajeze consumatorii să înlocuiască produsele defecte cu altele noi, directiva promovează repararea ca soluție preferată ori de câte ori acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic. Obiectivul este de a prelungi durata de viață a bunurilor de consum, de a reduce deșeurile electronice și menajere și de a diminua impactul asupra mediului asociat cu fabricarea și eliminarea produselor.

Una dintre cele mai importante modificări introduse de directivă este obligația impusă producătorilor de a repara produsele defecte sau deteriorate, chiar și după expirarea perioadei legale de garanție, cu condiția ca produsul să poată fi încă reparat din punct de vedere tehnic. Aceasta reprezintă o schimbare substanțială față de practicile anterioare, când consumatorii considerau adesea că este mai economic – sau, uneori, singura opțiune – să achiziționeze un produs de înlocuire, în loc să repare produsul existent.

Se preconizează că legislația va viza o gamă largă de bunuri de consum, inclusiv aparate electrocasnice, dispozitive electronice și alte produse care pot fi reparate din punct de vedere tehnic. Prin facilitarea accesului la servicii de reparații, legiuitorii europeni speră să reducă consumul inutil, oferind în același timp consumatorilor o mai mare încredere că produsele pe care le achiziționează vor avea o durată de viață utilă mai lungă.

Transparența este o altă caracteristică esențială a noului cadru. Înainte de începerea oricăror lucrări de reparație, furnizorii de servicii de reparații vor avea obligația de a înmâna consumatorilor un Formular european standardizat de informații privind reparațiile. Acest document are rolul de a oferi informații clare și coerente cu privire la serviciul propus, ajutând clienții să ia decizii în cunoștință de cauză înainte de a autoriza orice reparație.

Formularul trebuie să conțină informații esențiale, precum tipul reparației necesare, durata estimată pentru finalizarea lucrărilor, costul estimat al reparației și dacă va fi pus la dispoziție un produs de înlocuire temporar pe durata procesului de reparație. Se preconizează că standardizarea acestor informații la nivelul Uniunii Europene va îmbunătăți transparența prețurilor și va facilita compararea serviciilor de reparații de către consumatori.

Directiva depășește, de asemenea, obligațiile imediate privind reparațiile, introducând o inițiativă digitală pe termen lung. Până la 31 iulie 2027, Uniunea Europeană intenționează să lanseze o platformă online de reparații, concepută pentru a pune în legătură consumatorii cu profesioniștii din domeniul reparațiilor din toate statele membre.

Platforma digitală va avea multiple funcții. Consumatorii vor putea localiza servicii de reparații certificate, găsi vânzători de produse recondiționate, identifica cumpărători interesați de produse defecte în vederea recondiționării și descoperi inițiative comunitare de reparații, precum „cafenelele de reparații” și atelierele colaborative. Obiectivul este de a simplifica accesul la serviciile de reparații, consolidând în același timp economia circulară în plină expansiune a Europei.

Italia a demarat deja procesul de transpunere a directivei prin intermediul unui proiect de lege care actualizează Codul consumatorului al țării. Reformele propuse au ca scop alinierea legislației italiene la noul cadru european înainte de termenul limită de transpunere, asigurându-se astfel că producătorii, firmele de reparații și consumatorii sunt pregătiți pentru noile obligații.

Potrivit lui Gabriele Melluso, președintele asociației italiene a consumatorilor Assoutenti, aceste schimbări reprezintă o etapă importantă nu numai pentru drepturile consumatorilor, ci și pentru protecția mediului și responsabilitatea industrială. El subliniază că, în fiecare an, milioane de produse care pot fi reparate sunt aruncate, deși din punct de vedere tehnic ar putea fi readuse la starea de funcționare.

Impactul asupra mediului este considerabil. La nivel european, eliminarea produselor de larg consum care pot fi reparate generează aproximativ 35 de milioane de tone de deșeuri anual, ceea ce atrage după sine costuri semnificative din punct de vedere ecologic, economic și social. Fabricarea produselor de înlocuire implică, de asemenea, materii prime suplimentare, consum de energie și transport, ceea ce duce la creșterea emisiilor de carbon de-a lungul întregului lanț de producție.

Prin încurajarea reparării în locul înlocuirii, Uniunea Europeană speră să reducă generarea de deșeuri și să promoveze, în același timp, obiceiuri de consum mai durabile. Consumatorii pot beneficia, de asemenea, din punct de vedere financiar, întrucât repararea unui produs este adesea mult mai ieftină decât achiziționarea unui produs nou.

Legislația are o importanță la fel de mare în lupta împotriva obsolescenței programate, o practică criticată frecvent de organizațiile de protecție a consumatorilor. Obsolescența programată se referă la produsele proiectate în mod intenționat cu o durată de viață limitată sau ale căror reparații sunt făcute în mod inutil dificile sau costisitoare, încurajând consumatorii să cumpere produse de înlocuire mai des.

Având în vedere că producătorii se confruntă în prezent cu o responsabilitate sporită în ceea ce privește reparabilitatea, se așteaptă ca întreprinderile să acorde o importanță tot mai mare durabilității produselor, disponibilității pieselor de schimb și proiectării unor produse care să faciliteze întreținerea, mai degrabă decât înlocuirea. Acest lucru ar putea remodela treptat strategiile de producție în numeroase sectoare industriale.

Deși întreprinderile vor trebui să se adapteze la noile cerințe, directiva este considerată pe scară largă o componentă esențială a tranziției Europei către un model economic mai durabil. Prin prelungirea ciclului de viață al produselor, reducerea deșeurilor și oferirea consumatorilor a mai multor opțiuni de reparare, legislația privind „dreptul la reparare” urmărește să asigure un echilibru între protecția mediului și drepturile consumatorilor, încurajând în același timp producătorii să fabrice produse concepute să dureze mai mult, în loc să se limiteze la vânzarea unui număr mai mare de produse de înlocuire.

Alessandro Fiorentino