Ridicarea statelor membre împotriva hipercentralizării sectorului energetic

Dacă ar fi să alegem trei expresii pentru a descrie comportamentul eurocraților, una ar fi cu siguranță „centralizarea excesivă” sau „hipercentralizarea” – hotărârea de a monopoliza și de a concentra toată puterea de decizie în mâinile unui grup restrâns, care nu ține cont de specificitățile naționale sau de interesele statelor membre. Hipercentralizarea nu este o invenție a „celeilalte părți” și nici nu este un concept exploatat politic de conservatori pentru a ataca elitele birocratic-federaliste. Este o realitate cu care instituțiile publice, organizațiile private și cetățenii din întreaga Uniune Europeană se confruntă aproape constant.

Se fac eforturi considerabile pentru a împinge acest sistem birocratic spre noi culmi, în timp ce suveranitatea și identitatea națională vor fi devorate sau topite. Pentru că acestea sunt „relicve” ale acelui trecut „abominabil”, care trebuie șters sau, în „cel mai bun caz”, rescris.

Suveranitatea este banalizată, iar atunci când vine vorba de suveranitatea energetică, tot ceea ce auzim de la Bruxelles este povestea implacabilă a „tranziției verzi” și a decarbonizării ca o necesitate absolută. Suveranitatea energetică nu poate fi un instrument politic sau o chestiune opțională, supusă convenienței unei persoane sau a alteia.

Astfel, atunci când o inițiativă publică adoptă o poziție diferită față de planurile centralizate ale Bruxelles-ului pentru sectorul energetic, acest lucru ar trebui înțeles ca un semn că lupta pentru suveranitate este departe de a fi pierdută.

În urmă cu câteva zile, cinci state membre ale UE – Bulgaria, Finlanda, Franța, Polonia și Suedia – au semnat o declarație comună în care se opun ferm tendințelor tot mai centralizatoare ale Bruxelles-ului în sectorul infrastructurii electrice. În documentul respectiv, acest ad hoc a acuzat Comisia că nu înțelege mecanismele concrete și complexe care stau la baza funcționării sistemelor energetice naționale – adică condițiile din lumea reală – și a acuzat Comisia că ignoră în mod deliberat competențele naționale ale statelor membre în domeniul extrem de sensibil și dificil al energiei.

În loc să impună o centralizare de sus în jos și având în vedere lipsa unei cunoașteri suficiente a realităților din teren, Comisia ar trebui să se concentreze asupra companiilor naționale și a operatorilor de rețea, singurii capabili să furnizeze informații obiective bazate pe realitate, mai degrabă decât hârtiile inutile produse în birourile de la Bruxelles.

Să luăm problemele una câte una. În conformitate cu articolul 194 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, articolul privind „energia”, fiecare stat membru are dreptul de a decide cu privire la condițiile în care își exploatează propriile resurse energetice și de a alege sursele de energie de care are nevoie. În temeiul tratatului, politica în acest domeniu este o competență partajată, statele gestionând aspectele operaționale în conformitate cu propriile strategii și interese și în vederea asigurării propriei securități energetice.

Potrivit celor cinci țări care au format această coaliție, Comisia Europeană încearcă să preia competențele deținute de statele membre. Acest comportament nu ar trebui, de fapt, să surprindă, deoarece o astfel de abordare este în deplină concordanță cu strategia generală a Bruxelles-ului de concentrare absolută a puterii și a prerogativelor, în detrimentul statelor naționale.

În ce măsură această tendință obsesivă spre hipercentralizare este compatibilă cu subsidiaritatea, unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii Europene? Au fost întrebați cetățenii europeni dacă sunt de acord ca infrastructura europeană de electricitate să intre în întregime sub controlul Comisiei, ca prerogativele statelor membre în sectorul energetic să fie preluate de guvernul european – o încălcare a dispozițiilor Tratatului privind funcționarea UE? Nu există oare o contradicție flagrantă între principiile pe care Bruxelles-ul pretinde că le apără și modul în care acționează în realitate?

Una dintre principalele preocupări ridicate de cele cinci state semnatare este complexitatea infrastructurii energetice; caracteristicile sale locale și regionale fac aproape imposibilă impunerea eficientă și rentabilă a unui sistem de sus în jos, așa cum solicită Bruxelles-ul. Ceea ce pot oferi birocrații de la Bruxelles este o centralizare periculoasă și creșterea costurilor energiei electrice, nu o strategie imparțială și cu adevărat utilă. Presupunerea că există „o singură cale”, și anume cea impusă de Comisia Europeană, este contraproductivă și fundamental greșită, potrivit celor cinci țări care au exprimat astfel de critici.

Ceea ce propun Bulgaria, Finlanda, Franța, Polonia și Suedia este de fapt o abordare regională a rețelelor electrice. Statele membre trebuie să fie în continuare capabile să analizeze și să ia decizii pe baza propriilor interese, iar operatorii rețelei naționale trebuie să joace un rol fundamental: coordonare regională, nu control de sus în jos în care statele nu au niciun cuvânt de spus; un raționament pe cât de simplu, pe atât de crucial.

În documentul menționat mai sus, cele cinci state nu încearcă să elimine Comisia Europeană din acest proces, ci recomandă ca rolul acesteia să fie mai apropiat de cel al unui „coordonator de proiect”, în timp ce companiile naționale își păstrează autoritatea substanțială asupra aspectelor tehnice și de infrastructură a rețelei. Cooperarea eficientă între regiuni, mai degrabă decât concentrarea puterii și birocrația opresivă, reprezintă esența acestei inițiative din Sofia, Helsinki, Paris, Varșovia și Stockholm.

Pe lângă interesul său de a menține controlul deplin asupra sistemului energetic, Comisia manifestă o preocupare deosebită în ceea ce privește investițiile viitoare, un alt aspect sensibil care ar trebui să rămână în competența statelor membre.

Printre cele cinci țări care au semnat acest document se numără și Suedia, care s-a pronunțat foarte ferm împotriva unei propuneri de finanțare a Comisiei care ar merge împotriva propriilor interese naționale suedeze. Supărarea Stockholmului este mult mai severă, amenințând cu oprirea exporturilor de energie electrică către țările vecine. Potrivit ministrului suedez al energiei, Ebba Busch, propunerea de a utiliza o parte din veniturile provenite din taxele de congestie pentru proiectele indicate de Comisie este „inacceptabilă”, ministrul anunțând că proiectul pentru noul cablu connect către Danemarca va fi oprit. „UE nu ar trebui să primească banii suedezilor pentru electricitate”, a declarat ministrul suedez al energiei.

Oprirea construcției cablului electric către Danemarca nu este singura măsură dură pe care Stockholm amenință să o ia dacă conflictul cu Bruxelles-ul nu este soluționat rapid. Anularea sau limitarea exporturilor de energie electrică către țările din regiune va fi un factor perturbator atât pentru piața energetică, cât și pentru apele politice deja agitate – o dispută specifică, dar deosebit de relevantă, care riscă să escaladeze și să se transforme într-un război rece în toată regula.

Obsesia Comisiei Europene pentru tranziția energetică a căpătat proporții majore odată cu lansarea, în decembrie 2025, a Pachetului european privind rețelele electrice; provocarea-cheie este de 1 200 de miliarde de euro care trebuie investite până în 2040. Strategia este aceeași de fiecare dată: înlocuirea abordării naționale cu logica europeană puternic centralizată – de fapt, punerea în aplicare a acelui „scenariu unic” prin care Bruxelles-ul va decide asupra investițiilor pe termen lung și va impune doar acele priorități pe care Comisia Europeană le consideră necesare. Marile decizii vor fi luate la Bruxelles, în timp ce puterile statelor membre vor fi destul de mult diminuate.

Tocmai această evoluție este criticată de coaliția neoficială a celor cinci state, care pledează pentru o împărțire clară a responsabilităților – statele membre păstrându-și competențele politice, în timp ce Comisia ar trebui să își asume rolul de a coordona și facilita dialogul între actorii relevanți.

Documentul semnat de Bulgaria, Finlanda, Franța, Polonia și Suedia trage un semnal de alarmă împotriva unei atitudini care a devenit un standard pentru eurocrați: centralizare forțată fără scrupule, cu dispreț pentru particularitățile locale sau realitățile naționale. Nu planurile utopice sau fanteziile ecologice vor asigura securitatea energetică, ci realismul și responsabilitatea puternică.