Subscribe
Criza politică din Spania a intrat într-o fază nouă și mai periculoasă pentru prim-ministrul Pedro Sánchez. În decurs de câteva zile, liderul socialist s-a confruntat cu proteste de stradă în masă, un act oficial de condamnare politică în Senat și o operațiune a poliției în sediul național al propriului partid, PSOE.
Luat separat, fiecare episod ar fi grav. Împreună, ele sugerează ceva mai profund: erodarea încrederii în jurul unui guvern care s-a prezentat mult timp drept gardian al democrației, transparenței și decenței instituționale.
Prima imagine a venit de pe străzile din Madrid. Sâmbătă, 23 mai, zeci de mii de persoane au mărșăluit prin capitala spaniolă, cerând demisia lui Sánchez și alegeri anticipate. Protestul, convocat de Sociedad Civil Española și sprijinit de conservatorii Partido Popular și Vox, s-a desfășurat sub sloganul demnității și împotriva corupției. Organizatorii au afirmat că au participat aproximativ 120 000 de persoane, în timp ce delegația guvernului central a estimat numărul acestora la aproximativ 40 000. Indiferent de cifra exactă, semnificația politică a fost inconfundabilă: o mare parte a opiniei publice spaniole nu-l mai vede pe Sánchez doar ca pe un prim-ministru controversat, ci ca pe simbolul unui sistem politic perceput ca fiind epuizat, opac și din ce în ce mai arogant.
Demonstrația a fost în mare parte pașnică, dar au apărut tensiuni în apropierea Palatului Moncloa, reședința oficială a prim-ministrului. Potrivit relatărilor Reuters preluate de Internazionale, un mic grup de protestatari a încercat să treacă de barierele poliției, trei persoane au fost arestate și mai mulți ofițeri au fost răniți. Scenele au adăugat un nou nivel de presiune asupra unui guvern deja fragil: furia nu se mai limitează la dezbaterile parlamentare sau la confruntările din mass-media. Ea s-a mutat vizibil în stradă.
Criza s-a deplasat apoi în arena instituțională. În Senat, unde Partidul Popular deține majoritatea, opoziția a promovat un act politic de cenzură împotriva lui Sánchez. Distincția este esențială. Nu a fost vorba de o moțiune de cenzură constituțională, capabilă să dărâme guvernul. În conformitate cu ordinea constituțională a Spaniei, moción de censura aparține Congreso de los Diputados, nu Senatului. Articolul 113 din Constituția spaniolă prevede că Congresul deputaților poate solicita responsabilitatea politică a guvernului prin intermediul unei moțiuni de cenzură, adoptată cu majoritate absolută.
Aceasta înseamnă că votul Senatului nu îl demite pe Sánchez din funcție și nici nu declanșează automat alegeri anticipate. Valoarea sa este mai degrabă politică decât executivă. Dar acest lucru nu îl face irelevant. Dimpotrivă, arată că criza a trecut acum prin mai multe niveluri simultan: mobilizare publică, condamnare parlamentară și control judiciar. Senatul nu poate demite guvernul, dar poate înregistra oficial faptul că o parte semnificativă a arhitecturii instituționale spaniole consideră că prim-ministrul este compromis politic. Pentru Sánchez, acesta este încă un front pe care îl poate respinge ca fiind o ofensivă a dreptei. Pentru opoziție, este o dovadă a faptului că autoritatea prim-ministrului nu mai este doar contestată, ci denunțată în mod deschis în cadrul propriilor instituții ale statului.
Apoi a venit cea mai dăunătoare evoluție dintre toate. La 27 mai, poliția spaniolă s-a deplasat la sediul național al PSOE din Madrid, ca parte a unei anchete judiciare privind presupuse încercări de a interfera cu procedurile judiciare care implică partidul sau guvernul. Reuters a raportat că Înalta Curte din Spania a clarificat că operațiunea a constat în recuperarea unor documente și fișiere electronice specifice, ordonată de judecătorul Santiago Pedraz, mai degrabă decât într-un raid de percheziție generală. Cu toate acestea, imaginea politică a fost devastatoare: ofițeri de poliție intrând în sediul partidului de guvernământ în timp ce prim-ministrul se află deja sub o presiune intensă din cauza acuzațiilor de corupție din jurul mediului său politic.
Ancheta se concentrează asupra unor figuri legate de orbita socialistă, inclusiv Santos Cerdán, fost secretar de organizație al PSOE, și Leire Díez, fost membru al partidului. Printre presupusele infracțiuni care fac obiectul anchetei se numără luare de mită, comportament necorespunzător, incitare la mărturie falsă și participare la o organizație criminală. Procesul juridic este în curs de desfășurare, iar cei anchetați au dreptul la prezumția de nevinovăție. Dar, din punct de vedere politic, prejudiciul este imediat. Pentru orice partid aflat la guvernare, vederea poliției care colectează materiale de la sediul său nu este o notă de subsol procedurală. Este un simbol public al decăderii instituționale.
Associated Press a descris operațiunea ca făcând parte dintr-o investigație mai amplă privind presupuse ilegalități financiare și posibile încercări de a influența procesele judiciare și polițienești. De asemenea, a menționat că Sánchez însuși nu este implicat în mod direct. Acest aspect este important din punct de vedere juridic. Dar politica nu se referă doar la răspunderea penală. Este vorba, de asemenea, despre responsabilitate, judecată și cultura puterii care se dezvoltă în jurul unui lider. Este posibil ca Sánchez să nu fie acuzat personal, dar guvernul său este târât mai adânc într-o rețea de scandaluri care implică foști funcționari, figuri de partid și membri ai cercului său mai larg.
Sánchez a încercat să mențină linia instituțională. El a declarat că PSOE va coopera cu justiția și că orice infracțiune va fi abordată cu fermitate. Cu toate acestea, răspunsul său este întâmpinat din ce în ce mai mult cu scepticism. Timp de luni de zile, prim-ministrul spaniol a prezentat investigațiile și acuzațiile care vizează partidul și anturajul său ca făcând parte dintr-o campanie împotriva sa. Această strategie îl poate ajuta în continuare să își mobilizeze baza, dar devine mai puțin convingătoare de fiecare dată când apare un nou dosar judiciar, o nouă operațiune a poliției sau o nouă acuzație de corupție.
Opoziția a profitat de moment. Alberto Núñez Feijóo, liderul Partidului Popular, a cerut alegeri anticipate, susținând că Spania nu poate continua sub un guvern consumat de scandaluri. Vox a mers mai departe, folosind un limbaj mai dur și prezentând era Sánchez drept o urgență morală și instituțională. Cele două forțe diferă în ton și strategie, dar mesajul lor central este convergent: prim-ministrul și-a pierdut autoritatea de a guverna.
Problema lui Sánchez este că marca sa politică a fost construită tocmai pe afirmația opusă. El s-a prezentat drept progresistul european responsabil, apărătorul normelor democratice, liderul care va proteja Spania de dreapta, de populism și de instabilitate. Cu toate acestea, propria sa supraviețuire a depins de înțelegeri parlamentare fragile, de alianțe controversate cu forțe separatiste și de un discurs din ce în ce mai agresiv împotriva criticilor. Acum, cu acuzațiile de corupție din jurul ecosistemului socialist, această pretenție de superioritate morală se prăbușește sub greutatea evenimentelor.
PSOE nu se confruntă cu o simplă criză de comunicare. Se confruntă cu o criză de credibilitate. Atunci când cetățenii umplu străzile cerând demisia, când Senatul emite o condamnare politică, când poliția intră în sediul partidului de guvernământ, problema nu mai este dacă guvernul poate supraviețui tehnic încă o săptămână sau încă o lună. Întrebarea este dacă mai are autoritatea morală și politică de a guverna Spania.
Sánchez poate încerca să reziste, așa cum a mai făcut-o de multe ori. Cariera sa a fost construită pe rezistență tactică, manevre parlamentare și capacitatea de a transforma slăbiciunea în supraviețuire. Dar supraviețuirea nu înseamnă legitimitate. Un prim-ministru se poate agăța de funcție mult timp după ce autoritatea sa a fost golită de substanță. El poate încă să numere voturi, să negocieze acorduri și să-și acuze adversarii de conspirație. Ceea ce nu poate face este să ceară unei țări să aibă încredere într-un guvern care pare incapabil să își mențină propria casă curată.
Spania asistă acum la prăbușirea lentă a unei narațiuni politice. Stânga care pretindea că apără puritatea instituțională este înconjurată de investigații. Liderul care a promis stabilitate a devenit centrul instabilității. Partidul care propovăduia responsabilitatea democratică este acum obligat să explice de ce poliția colectează documente de la sediul său.
Aceasta nu mai este doar o săptămână dificilă pentru Pedro Sánchez. Este un avertisment cu privire la ceea ce se întâmplă atunci când puterea confundă rezistența cu legitimitatea. Guvernele nu cad doar atunci când pierd un vot. Ele cad și atunci când cetățenii nu le mai cred, când instituțiile se întorc împotriva credibilității lor și când fiecare titlu nou confirmă suspiciunea că sistemul din jurul lor a devenit putred. Spania nu a ajuns încă la actul final al erei Sánchez. Dar cortina se mișcă vizibil.