Sub ciocanul de la miezul nopții: Lovitura americană asupra siturilor nucleare iraniene

Era puțin trecut de miezul nopții în Italia când operațiunea „Midnight Hammer” a schimbat brusc echilibrul geopolitic în Orientul Mijlociu. Raidul american asupra instalațiilor nucleare iraniene – Fordow, Natanz și Isfahan – a lovit în inima programului atomic al Republicii Islamice, lăsând în urmă o urmă de tensiune, ambiguitate strategică și amenințarea unei escaladări globale. Statele Unite au revenit la acțiuni în forță în inima Iranului, aliniindu-se militar cu Israelul, deja angajat într-o ofensivă fără precedent după ani de război hibrid.

Operațiunea marchează cel mai dramatic punct într-o escaladare de luni de zile între Iran și Israel, dar ridică, de asemenea, întrebări profunde cu privire la adevăratele intenții ale Washingtonului, la fragilitatea regimului de la Teheran și la posibilitatea foarte reală ca conflictul să se extindă la nivel regional – dacă nu chiar global.

Lovitura americană: Surgicală, dar devastatoare

„Midnight Hammer” a fost o misiune planificată meticulos, urmărită în direct de președintele Donald Trump și de principalii săi consilieri militari. Bombardierele Stealth B-2, lansate de la baze americane, au executat cel mai lung zbor de luptă de la 11 septembrie 2001, cu realimentare în aer și coridoare aeriene care ar fi fost curățate de lovituri israeliene anterioare în sud-vestul Iranului.

Fordow a fost ținta principală: imaginile din satelit arată cratere mari și puncte de acces sigilate. Natanz și Isfahan – ambele esențiale pentru infrastructura nucleară a Iranului – au fost, de asemenea, lovite cu precizie. Secretarul Apărării, Pete Hegseth, a calificat operațiunea drept „un succes total”, menționând că au fost vizate doar structurile nucleare militare. Centrala nucleară civilă de la Bushehr a fost cruțată în mod deliberat, consolidând mesajul SUA de acțiune țintită mai degrabă decât de război la scară largă. Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a confirmat ulterior că nu au existat scurgeri radioactive.

Dar poate cel mai controversat aspect al atacului este că Teheranul ar fi fost avertizat în prealabil. Surse americane susțin că acesta a fost un semnal strategic – un act de descurajare, nu de distrugere – destinat nu numai Iranului, ci și Moscovei și Beijingului: America are capacitatea, voința și îndrăzneala politică de a lovi profund.

Ambiguitatea strategică a lui Trump: Dialog sau schimbare de regim?

În ciuda declarațiilor oficiale care subliniau moderația, natura reală a operațiunii a devenit mai clară în zilele următoare. Președintele Trump a resuscitat sloganul „MIGA – Make Iran Great Again”, lansând deschis ideea schimbării regimului. A fost o schimbare dramatică de ton, care l-a surprins chiar și pe vicepreședintele J.D. Vance, care declarase cu doar câteva ore înainte că SUA „nu sunt în război cu Iranul, ci doar cu programul său nuclear”.

Mesajele contradictorii ale Casei Albe au alimentat confuzia diplomatică. În timp ce negocierile pe canale indirecte ar fi fost în desfășurare la Roma și Muscat, bombardierele americane erau deja în aer. Din perspectiva Teheranului, aceasta nu a fost altceva decât „o trădare a diplomației”, a declarat Esmaeil Baqaei, purtător de cuvânt al Ministerului iranian de Externe. Se pare că strategia Washingtonului este un cocktail volatil de descurajare și provocare, mânuind atât morcovul, cât și bățul – și riscând o escaladare incontrolabilă.

Rolul Israelului: Aliat, arhitect și catalizator

În spatele operațiunii americane se află influența inconfundabilă a Israelului. În ultimele zece zile, Tel Aviv a lansat una dintre cele mai agresive campanii din ultimele decenii: asasinarea oamenilor de știință din domeniul nuclear, țintirea comandanților de rang înalt ai Gardienilor Revoluției și lovirea bazelor de rachete și a sistemelor radar. Avioanele și dronele israeliene au pătruns în spațiul aerian iranian cu o ușurință care sugerează cu tărie infiltrarea profundă a Mossad-ului în cadrul aparatului de stat iranian.

Premierul Benjamin Netanyahu a salutat „decizia curajoasă” a lui Trump, declarând: „America a făcut ceea ce nicio altă țară din lume nu ar îndrăzni să facă”. Dar dincolo de retorică se află o strategie calculată: Israelul este hotărât să demonteze programul nuclear al Iranului, să elimine amenințarea ayatolahilor și să forjeze o nouă eră de acorduri de pace cu statele sunnite din Golf – consolidând astfel axa anti-Iran.

Teheranul sub atac: Între mândrie, răzbunare și incertitudine

Răspunsul inițial al Iranului a fost limitat, dar amenințător. În orele care au urmat atacului american, Teheranul a lansat rachete de baraj către Israel, provocând pene de curent și declanșând sirenele de raid aerian în Tel Aviv și Ierusalim. Cel puțin 10 membri ai Gardienilor Revoluției au fost uciși în raidurile aeriene israeliene asupra provinciei Yazd, determinând forțele de elită ale Iranului să proclame că „războiul nostru începe acum”.

Dar criza cea mai profundă se desfășoară în interiorul conducerii Iranului. Liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, ascuns timp de câteva zile într-un buncăr despre care se spune că este cunoscut de serviciile secrete americane și israeliene, a reapărut cu un post de propagandă pe tema răzbunării. Cu toate acestea, autoritatea sa pare zdruncinată: potrivit *The New York Times*, el a ales deja o listă de clerici ca potențiali succesori, în timp ce unii dintre cei mai importanți oficiali iranieni – inclusiv foști președinți – se pare că nu au reușit să îl contacteze direct.

Posibilitatea unor represalii ale celulelor adormite în interiorul Statelor Unite nu mai este teoretică. NBC raportează că Teheranul, prin intermediul unui intermediar la summitul G7 din Canada, l-a avertizat pe Trump că un atac american ar declanșa represalii interne.

Umbra lungă a războiului: Riscuri globale și scenarii viitoare

Lovitura americană a reaprins temerile legate de un război regional sau chiar global. Opțiunile de represalii ale Teheranului variază de la închiderea Strâmtorii Ormuz (prin care trece o treime din petrolul mondial), la țintirea bazelor americane din Irak, Siria și Golf, la lansarea de atacuri cibernetice sau terorism asimetric în Europa sau Statele Unite.

Fiecare dintre aceste răspunsuri comportă riscuri imense. Cu toate acestea, presiunea internă asupra lui Khamenei este în creștere: opinia publică dintr-o națiune deja devastată de sancțiuni și de colapsul economic cere o reacție puternică. Cu toate acestea, izolarea liderului suprem – păzit de o unitate secretă de elită, necunoscută chiar și de gardienii revoluționari de rang înalt – împiedică grav coordonarea strategică.

Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit la cererea Teheranului, dar inerția diplomatică globală ar putea permite conflictului să se agraveze necontrolat. „Midnight Hammer” a fost încadrată ca o operațiune limitată menită să descurajeze Iranul să dezvolte arme nucleare. Însă retorica beligerantă a lui Trump și instabilitatea Teheranului ar putea împinge acum regiunea – și lumea – către o fază mult mai periculoasă.

O regiune pe marginea prăpastiei

În plus, complică lucrurile rolul Rusiei și al Chinei, ambele condamnând atacul SUA. Moscova a anunțat contacte continue cu guvernul american, dar a făcut aluzie la un posibil sprijin logistic pentru Iran dacă escaladarea continuă. Beijingul, la rândul său, a cerut o sesiune de urgență a ONU și a acuzat Washingtonul de „subminarea stabilității globale”.

În lumea arabă sunnită, reacțiile au fost mai moderate. Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Bahrain și-au exprimat „îngrijorarea”, dar nu au condamnat-o. În particular, oficialii din domeniul securității ar fi salutat atacul ca pe o lovitură împotriva rivalului lor regional de lungă durată. Alinierea strategică sunnit-israeliană continuă să se adâncească – o rară convergență de interese bazată pe ostilitatea comună față de Iran.

Europa este divizată. Regatul Unit a sprijinit acțiunea americană; Franța și Germania au catalogat-o drept „disproporționată” și „destabilizatoare”. Premierul italian Giorgia Meloni și-a convocat Consiliul Național de Securitate, în timp ce ministrul de externe Antonio Tajani a avertizat că „acest lucru expune Europa la riscuri indirecte – inclusiv pe plan energetic”.

Acum toate privirile se îndreaptă spre Teheran. Iranul este rănit, dar nu distrus. Trump a dovedit că este dispus să treacă peste liniile roșii. Întrebarea este: cine va opri această spirală înainte ca ea să devină de neoprit?

Descurajare sau preludiu la război?

„Midnight Hammer” a fost conceput ca un mesaj – o demonstrație de forță menită să descurajeze Iranul să își finalizeze ambițiile nucleare. Însă urmările sale au scos la iveală contradicțiile strategice ale politicii americane, volatilitatea regimului iranian și incapacitatea instituțiilor globale de a stăpâni o criză în spirală.

Întrebarea cheie nu mai este dacă Iranul va riposta – ci când și cum. Lumea privește neliniștită cum Orientul Mijlociu se apropie tot mai mult de prăpastie. În acest echilibru fragil al puterii, diplomația, descurajarea și distrugerea converg către o nouă fază periculoasă. Ciocanul de la miezul nopții a căzut. Ecourile sunt abia la început.