Criza persoanelor fără adăpost din Irlanda. Un deceniu de eșec

În urmă cu zece ani, criza persoanelor fără adăpost din Irlanda a fost calificată drept o „urgență” de către ministrul de stat pentru locuințe de atunci, Jan O’Sullivan, cu 3 258 de persoane, inclusiv 749 de copii, în locuințe de urgență.

În iulie 2025, cifrele arată că peste 16 000 de persoane, inclusiv un număr fără precedent de 5 014 copii, sunt acum blocate în adăposturi de urgență, marcând prima dată când numărul copiilor fără adăpost a depășit pragul de 5 000.

După cum a relatat recent The Irish Times, această escaladare sub conducerea a șase miniștri ai locuințelor din trei partide reflectă un eșec sistemic care nu dă semne de atenuare. Prin urmare, criza nu este doar persistentă; este înrădăcinată, endemică și din ce în ce mai greu de rezolvat, exacerbată de un guvern care nu dorește să facă față presiunii semnificative cauzate de nivelurile record ale migrației interne și ale solicitanților de protecție internațională.

Guvernele succesive s-au bazat foarte mult pe angajamente retorice, anunțând strategii cu titluri îndrăznețe și lansări strălucitoare, dar rareori s-au supus unei răspunderi ferme atunci când obiectivele nu sunt atinse. Fiecare plan a fost prezentat ca un punct de cotitură, însă cifrele arată o traiectorie ascendentă neîntreruptă. Costul politic al eșecului a fost absorbit fără consecințe, lăsând grupurile societății civile să repete aceleași avertismente an după an.

Articolul din Irish Times subliniază, de asemenea, creșterea neîncetată a numărului de persoane fără adăpost începând din 2014, prin referirea la faptul că numărul de persoane aflate în prezent în locuințe de urgență reprezintă o creștere de aproape cinci ori într-un deceniu.

Ber Grogan, director executiv al Simon Communities, insistă asupra faptului că criza este „100% rezolvabilă”, atribuind persistența acesteia politicilor guvernamentale care tratează locuințele mai degrabă ca pe o marfă decât ca pe un drept.

Pat Dennigan de la Focus Ireland se face ecoul acestei afirmații, susținând că mantra „creșterii ofertei” este inadecvată dacă nu se pune accentul pe locuințele sociale și accesibile adaptate familiilor cu venituri mici. Cu toate acestea, și în mod destul de clar, administrațiile succesive nu au reușit să realizeze progrese semnificative, prin planuri precum Rebuilding Ireland și Housing for All, care nu și-au atins obiectivele ambițioase.

Raportul Oireachtas Library and Research Service, Tackling Homelessness (19 martie 2025), oferă o perspectivă suplimentară asupra complexității problemei.

În octombrie 2024, 14 966 de persoane, inclusiv 4 645 de copii, se aflau în locuințe de urgență, ceea ce reprezintă o creștere de 1 787 de persoane față de anul precedent. Raportul evidențiază, de asemenea, factori structurali precum lipsa de locuințe la prețuri accesibile și problemele de pe piața închirierilor private, „notificarea de reziliere” și „destrămarea relației” fiind citate ca motive principale pentru noii intrați în rândul persoanelor fără adăpost.

Deși modelul „Prima locuință”, implementat la nivel național începând din 2018, s-a dovedit promițător în abordarea cazurilor complexe, punerea sa în aplicare rămâne inconsecventă, iar strategia mai largă de creștere a ofertei de locuințe sociale nu a ținut pasul cu cererea.

De asemenea, în timp ce problemele structurale precum insuficiența locuințelor sociale și creșterea chiriilor sunt factori incontestabili, reticența guvernului de a recunoaște impactul migrației interne fără precedent este o omisiune evidentă.

Irlanda a înregistrat o creștere bruscă a numărului de solicitanți de protecție internațională și de migranți, Departamentul pentru integrare raportând peste 30 000 de cereri de azil numai în 2024, alături de o migrație legală semnificativă determinată de oportunitățile economice din sectorul tehnologiei și din alte sectoare.

Acest aflux a pus o presiune imensă pe un sistem de locuințe deja tensionat. Raportul Oireachtas notează că 61% dintre adulții aflați în locuințe de urgență sunt bărbați, iar o proporție semnificativă nu sunt cetățeni irlandezi, reflectând diversitatea demografică a celor afectați.

Totuși, în ciuda acestui fapt, relatările oficiale fac rareori legătura între aceste puncte, preferând să se concentreze pe eșecurile politicii interne și să ocolească concurența pentru resurse exacerbată de migrație.

Naoise Ó Cearúil, TD al partidului Fianna Fail, a ridicat această problemă într-o întrebare parlamentară, presând guvernul cu privire la strategia sa de a aborda problema lipsei de adăpost în rândul solicitanților de protecție internațională. Ó Cearúil a subliniat lipsa de locuințe adaptate și dependența de măsuri de urgență, cum ar fi hotelurile și pensiunile, care nu sunt echipate corespunzător pentru șederi pe termen lung.

Cu 7 388 de adulți fără adăpost numai în Dublin, mulți dintre ei în locuințe private de urgență, sistemul se clatină în mod clar sub greutatea cererii. Refuzul de a discuta deschis despre modul în care migrația afectează resursele riscă să alimenteze niveluri de resentiment ușor de înțeles.

Articolul din Irish Times detaliază, de asemenea, o litanie de greșeli de politică din ultimul deceniu. Plata de asistență pentru locuințe (HAP), neschimbată din 2016, nu a reușit să se alinieze la creșterea vertiginoasă a chiriilor de pe piață, lăsând familiile cu venituri mici vulnerabile la evacuare.

Programul „chiriaș-in-situ”, conceput pentru a preveni lipsa de adăpost prin permiterea consiliilor să cumpere proprietăți de la proprietari, rămâne subfinanțat. Într-adevăr, în 2024, doar 4 265 de noi locuințe sociale au fost construite, achiziționate sau închiriate, cu mult sub ceea ce este necesar pentru a reduce criza.

Bilanțul uman al acestei crize este uluitor. Peste 5 000 de copii trăiesc acum în adăposturi de urgență, confruntându-se cu traume pe termen lung, după cum remarcă Grogan. Bătrânii, de asemenea, sunt din ce în ce mai afectați, persoanele de peste 65 de ani fiind forțate să trăiască în condiții instabile. Acesta este un aspect al crizei care este subliniat în mod regulat de ALONE, organizația de caritate pentru persoanele în vârstă.

Scriind pe această temă în 2024 În plus, ALONE a atras atenția asupra tendințelor alarmante, „inclusiv asupra numărului tot mai mare de persoane în vârstă care închiriază locuințe fără a avea siguranța sau securitatea proprietății, a dependenței tot mai mari de locuințele autorităților locale, a scăderii ratei de proprietate a locuințelor și a creșterii numărului de persoane în vârstă care se confruntă cu restanțe ipotecare”.

La momentul respectiv, directorul general al ALONE, Seán Moynihan, a declarat: „În ultimii 10 ani am observat o creștere a problemelor legate de locuințe. Cele mai importante întrebări la care trebuie să se răspundă sunt cum își vor plăti chiria la pensie și cum vor concura și vor găsi locuințe în calitate de chiriași pe o piață a închirierilor tot mai competitivă. Lipsa unui răspuns credibil este cauza lipsei de adăpost în rândul persoanelor în vârstă în prezent și va continua să facă acest lucru pentru persoanele în vârstă de 40 și 50 de ani atunci când vor ajunge la pensie, la niveluri în creștere în fiecare an.”

Dincolo de statistici, rapoartele din prima linie descriu familii plimbate între camere de hotel și adăposturi temporare, fără stabilitate. Copiii se confruntă cu întreruperea școlarizării, cu lipsa spațiului pentru studiu sau joacă și cu navete lungi de la locuințele de urgență la școlile lor. Organizațiile caritabile avertizează că această instabilitate pregătește o generație pentru dezavantaje pe termen lung, impactul psihologic al locuințelor precare fiind la fel de dăunător ca și lipsurile materiale în sine.

The Irish Times citează, de asemenea, apelul lui Pat Dennigan pentru o „resetare a abordării”, avertizând că, dacă nu se pune accentul pe locuințele sociale, familiile cu venituri mici vor continua să circule prin adăposturile de urgență.

Normalizarea situației persoanelor fără adăpost amenință în mod clar să adâncească diviziunile sociale, inegalitatea devenind o caracteristică definitorie a societății irlandeze. În plus, eșecul guvernului de a aborda impactul migrației riscă să accentueze fractura socială.

Deși migranții nu sunt cauza per se a crizei, lipsa unei planificări transparente a capacității sau integrarea lor într-o piață a locuințelor deja suprasolicitată alimentează percepția de penurie.

Raportul Oireachtas citat mai sus indică modelul „Prima locuință” din Finlanda ca fiind o poveste de succes, în care numărul persoanelor fără adăpost a fost redus prin realocare rapidă și servicii complete.

Versiunea irlandeză, deși promițătoare, nu are amploarea și finanțarea corespunzătoare. Angajamentul guvernului de a aloca 6 miliarde de euro pentru locuințe sociale și la prețuri accesibile în 2025 reprezintă un pas înainte, însă, după cum se menționează într-o moțiune recentă a Dáil, suma estimată la 20 de miliarde de euro necesară anual pentru a livra 50 000 de locuințe nu face decât să sublinieze dimensiunea deficitului de finanțare.

Criza va persista dacă nu se abordează stagnarea ratelor HAP, dacă nu se extind sistemele de chirie in situ și dacă nu se acordă prioritate locuințelor sociale.

În mod critic, guvernul trebuie să abordeze direct problema migrației. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să căutăm țapi ispășitori printre imigranți, ci să recunoaștem necesitatea unei planificări coordonate pentru a echilibra cererea de locuințe.

Un eșec în acest sens riscă să erodeze și mai mult încrederea publică și să exacerbeze tensiunile sociale în creștere.

Criza persoanelor fără adăpost din Irlanda nu poate fi văzută decât ca o condamnare a unui deceniu de eșecuri politice.

Rapoartele Irish Times și Oireachtas scot la iveală amploarea problemei: peste 16 000 de persoane în locuințe de urgență, o creștere de cinci ori din 2014, și un guvern incapabil să își respecte promisiunile sau să facă față creșterii chiriilor. Acești factori și impactul tacit al nivelurilor record de migrație nu mai pot fi ignorate. Acestea fiind spuse, politica dominantă irlandeză și guvernele irlandeze succesive au demonstrat o capacitate exasperantă de a face exact acest lucru.