Contrapropunerea Europei pentru Ucraina: O imagine în oglindă inversată

Modul în care planul în 24 de puncte al UE se îndepărtează brusc de cadrul SUA-Rusia și se aliniază cererilor principale ale Kievului

Uniunea Europeană a prezentat un proiect de propunere de pace pentru Ucraina care reprezintă o alternativă deliberată și substanțială la planul avansat de fostul președinte american Donald Trump. Deși documentul UE conține 24 de puncte – cu patru mai puține decât omologul său american – diferența nu constă în lungime, ci în filozofie, priorități și implicații politice. În timp ce cadrul SUA-Rusia urmărea un compromis negociat care să echilibreze controlul teritorial și limitele de securitate, contraplanul european se poziționează ferm în sprijinul suveranității, securității și independenței pe termen lung a Ucrainei.

Cinci din cele 24 de puncte sunt dedicate a ceea ce Bruxelles-ul consideră a fi punctul de plecare esențial pentru orice proces politic: o încetare completă și necondiționată a focului și un sistem robust de monitorizare a încălcărilor. Mecanismul de monitorizare ar implica atât oficiali americani, cât și europeni, reflectând convingerea că stabilitatea trebuie să fie garantată de o coaliție largă de parteneri occidentali, mai degrabă decât prin acorduri bilaterale care riscă să favorizeze Moscova. Această insistență asupra supravegherii internaționale marchează o îndepărtare de abordările mai tranzacționale, care pun accentul pe responsabilitate, transparență și crearea unui mediu de securitate verificabil pe teren.

Problemele umanitare constituie al doilea pilon major al planului european. Trei puncte specifice se referă la întoarcerea copiilor ucraineni separați de familiile lor, la punerea în aplicare a unui schimb de prizonieri „toți pentru toți” – inclusiv civili – și la organizarea de reuniuni supravegheate pentru familiile separate de-a lungul liniei de contact. Aceste dispoziții nu sunt periferice: ele reflectă convingerea UE că o pace durabilă trebuie să înceapă cu restaurarea demnității umane și rectificarea celor mai grave nedreptăți ale războiului. Spre deosebire de propunerile care prioritizează soluționarea politică rapidă în detrimentul reparațiilor sociale, cadrul european plasează reparațiile umanitare în centrul arhitecturii sale de pace.

Secțiunea cea mai amplă – și cea mai importantă din punct de vedere politic – cuprinde 12 puncte referitoare la suveranitatea și garanțiile de securitate ale Ucrainei. Aici divergența față de planul Trump devine evidentă. UE respinge în mod explicit ideea neutralității Ucrainei, un element central al propunerii SUA-Rusia, susținând în schimb că Kievul trebuie să își păstreze dreptul suveran de a-și stabili alianțele. Planul include un angajament din partea aliaților Ucrainei de a interveni în apărarea sa în cazul unei noi agresiuni, după modelul principiului apărării colective din articolul 5 al NATO. Deși nu este o aderare oficială, acest cadru prevede obligații obligatorii care ar consolida în mod semnificativ poziția de descurajare a Ucrainei.

Documentul european refuză, de asemenea, cererea Rusiei de a impune un plafon privind dimensiunea forțelor armate ale Ucrainei – o altă diferență esențială față de proiectul american. În opinia Bruxelles-ului, limitarea capacității militare a Ucrainei ar submina capacitatea acesteia de a se apăra și ar crea un precedent care ar recompensa coerciția. În ceea ce privește aderarea la NATO, UE reiterează un principiu vechi: deciziile privind extinderea aparțin exclusiv membrilor Alianței, nu actorilor externi. Această negare explicită a dreptului de veto al Moscovei este una dintre cele mai clare expresii ale angajamentului UE față de autonomia suverană a Ucrainei.

Chestiunile teritoriale ilustrează și mai mult diviziunea. Deși planul european recunoaște realitățile de pe teren, acesta nu recunoaște suveranitatea Rusiei asupra teritoriilor ocupate și nici nu cere Ucrainei să renunțe la zonele libere rămase din Donbas. Acest lucru este în contrast puternic cu planul

Planul Trump, care prevedea acceptarea de facto a controlului rusesc în schimbul unei dezescaladări imediate. UE respinge, de asemenea, propunerea americană de a împărți energia produsă de centrala nucleară Zaporizhzhia între Rusia și Ucraina. Pentru Europa, principiul este fără echivoc: centrala trebuie să revină sub autoritatea Kievului, atât din motive juridice, cât și de siguranță.

Ultima componentă a contrapropunerii europene se referă la reconstrucție – o problemă care a devenit din ce în ce mai urgentă pe măsură ce se adună pagubele economice și infrastructurale ale războiului. Planul UE stipulează că, în cazul în care Rusia refuză să plătească despăgubiri, reconstrucția ar trebui să fie finanțată prin intermediul activelor rusești înghețate deținute în Europa. Această abordare semnalează disponibilitatea de a valorifica instrumentele financiare aflate deja sub controlul UE, păstrând în același timp argumentul juridic conform căruia Rusia poartă răspunderea pentru daunele pe care le-a provocat.

Luat împreună, planul în 24 de puncte al UE nu este doar o alternativă diplomatică, ci și o declarație strategică. Acesta se aliniază cererilor principale ale Kievului, respinge concesiile care ar instituționaliza câștigurile Rusiei și conturează un cadru pentru securitate, justiție și reconstrucție înrădăcinat în dreptul internațional. Departe de a reflecta planul SUA-Rusia, propunerea europeană îl întoarce pe dos, oferind o cale de urmat care prioritizează suveranitatea în detrimentul oportunității și principiile în detrimentul pragmatismului.

Alessandro Fiorentino