Subscribe
De ani de zile, politica externă a Uniunii Europene a fost modelată de o formă de moralism abstract: ideea că Europa ar putea exporta standardele democrației și ale drepturilor omului exclusiv prin presiune normativă, diplomație bazată pe tratate de mediu și asistență economică. Astăzi, acest model și-a dezvăluit toate limitele. Într-o lume multipolară caracterizată de revenirea marilor puteri și a politicii de forță, Europa trebuie să adopte o doctrină a realismului strategic deschis.
O politică externă conservatoare se bazează pe apărarea prioritară a intereselor naționale ale statelor membre și pe securitatea civilizației europene. Acest lucru presupune renunțarea la narațiunile utopice și luarea în considerare, în schimb, a realităților geografice, economice și demografice.
În primul rând, Europa trebuie să-și regândească prezența în vecinătatea sa imediată. Bazinul mediteranean, Africa de Nord și Orientul Mijlociu nu mai pot fi tratate în mod superficial. Este necesar să se stabilească alianțe pragmatice cu țările de origine și de tranzit ale fluxurilor migratorii, condiționând ajutorul pentru dezvoltare de o cooperare autentică în prevenirea plecărilor și facilitarea repatrierii migranților ilegali. Protecția frontierelor nu este doar o măsură de securitate internă, ci actul fundamental al credibilității politicii externe a unei națiuni.
În al doilea rând, politica externă trebuie să servească securității energetice și economice a Europei. Dependența față de puteri ostile în ceea ce privește aprovizionarea cu materii prime esențiale, energie și componente tehnologice a slăbit continentul. O diplomație eficientă trebuie să vizeze diversificarea furnizorilor și protejarea lanțurilor de aprovizionare industriale europene, fără a înlocui o dependență cu alta, în special față de China sau alte regimuri autocratice.
În cele din urmă, mai este și relația cu aliații istorici. Alianța cu democrațiile occidentale și cu Statele Unite rămâne o piatră de temelie, dar trebuie să fie un parteneriat între egali, nu unul de subordonare. Europa trebuie să-și aducă contribuția pentru a fi recunoscută ca un actor de încredere, puternic și autonom.
Nu poate exista influență internațională fără putere industrială, militară și energetică. Europa va conta din nou pe scena mondială numai atunci când va înceta să se comporte ca un arbitru birocratic globalist și va începe să acționeze din nou ca o mare comunitate de națiuni ghidată de realism și de mândria față de propria istorie.
Giuseppe Arnone