Persecuția creștinilor în zilele noastre

O tăcere surprinzătoare s-a așternut asupra persecuției creștinilor din unele țări cu majoritate musulmană, în special în Nigeria, unde, începând din 2009, peste 50.000 de creștini au fost uciși din cauza credinței lor. În șapte țări cu majoritate musulmană, renunțarea la islam în favoarea creștinismului (apostazia) este o infracțiune pedepsită cu moartea, deși legea este aplicată doar sporadic. Dar de ce ar trebui să ne facem griji? Dumnezeu a murit, spunea Nietzsche. Îmi vin în minte șase motive convingătoare, atât pentru credincioși, cât și pentru necredincioși, de a respecta și apăra moștenirea noastră creștină, dintre care niciunul nu sugerează că creștinii ar trebui să-și impună religia altora.

Separarea puterilor

În primul rând, creștinismul face o distincție esențială între puterea temporală și cea spirituală. Ni se spune să dăm Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. În marele conflict dintre papi și prinți din secolele al XII-lea și al XIII-lea, s-au adoptat treptat principiile conform cărora Biserica nu ar trebui să controleze statul, că un prinț domnește prin consimțământ și că poate fi detronat dacă încalcă legea țării.

Recunoașterea egală a tuturor

În al doilea rând, creștinismul își extinde viziunea morală asupra întregii omeniri. În ochii lui Dumnezeu, toți oamenii sunt egali — albi și negri, bărbați și femei, bogați și săraci, stăpâni și slugi, evrei și samariteni. Nu a fost o coincidență faptul că Hristos a ales un samaritean – un membru al unei minorități pe care mulți evrei o disprețuiau – ca personaj central în pilda despre comportamentul moral, în care Bunul Samaritean l-a ajutat pe călătorul evreu care tocmai fusese jefuit pe drumul dintre Ierusalim și Ierihon.

Bogăția: capacitatea de a face bine

În al treilea rând, parabola Bunului Samaritean implică principii politice importante. Ea sugerează că trebuie înființat un stat care să ne protejeze de tâlhari și să asigure o călătorie în siguranță între Ierusalim și Ierihon, precum și către toate celelalte locuri. Mai mult, Bunul Samaritean era un om înstărit: avem nevoie de oameni care își pot permite să fie generoși. El a făcut bine pe cheltuiala sa, nu prin redistribuire forțată. Oare conducătorii care jefuiesc pe cei bogați pentru a da celor săraci (și, de obicei, păstrează cea mai mare parte a prăzii pentru ei înșiși) sunt cu ceva mai buni decât tâlharii care l-au jefuit pe călătorul spre Ierihon? Din nou, înainte de sosirea Bunului Samaritean, doi intelectuali, un preot și un levit, trecuseră pe lângă victimă fără să o ajute. Pentru majoritatea intelectualilor, compasiunea este doar un subiect pentru seminariile universitare.

Slăbiciunea și ignoranța omenească

În al patrulea rând, creștinismul ne insuflă umilință. Ne face să conștientizăm cât de puțin știm sau controlăm noi, ca indivizi. Filosoful italian Sfântul Toma d’Aquino (prezentat mai sus, înfrângându-l pe filosoful musulman Averroes într-un tablou al lui Giovanni di Paolo) a recunoscut fragilitatea noastră morală. Cu toții suntem păcătoși, învăța Toma d’Aquino, dar statul nu ar trebui să-și asume sarcina imposibilă de a elimina păcatul; ar trebui, în schimb, să se concentreze doar asupra acelor păcate care le fac rău altora, protejându-ne astfel, cu alte cuvinte, de tâlhari. Mai mult, economistul anglo-austriac Friedrich A. von Hayek a prezentat o teorie fascinantă despre modul în care ignoranța individuală poate fi depășită prin transmiterea cunoașterii: în spațiu, prin mecanismul prețurilor, și în timp, prin tradiție.

Nu totul este permis

În al cincilea rând, dacă Dumnezeu nu ar exista, totul ar fi permis. Romancierul rus Fiodor Dostoievski a dat exemplul unui general bătrân și crud care și-a ațâțat câinii împotriva unui băiețel; aceștia l-au urmărit și l-au ucis în fața mamei sale. Este aproape insuportabil să ne gândim că acest om rău ar putea muri liniștit în somn. Justiția umană este insuficientă. Trebuie să presupunem existența unei ordini divine, a unui cadru de reguli morale solide.

Un pariu rațional

În al șaselea rând, filosoful francez Blaise Pascal a propus un pariu celebru. Fie Dumnezeu există, fie nu există. Costurile potențiale ale respingerii Lui, în cazul în care El există, depășesc cu mult costurile respingerii Lui, în cazul în care El nu există. Prin urmare, este rațional să pariem pe existența lui Dumnezeu și să credem și să ne comportăm ca niște creștini devotați. Nu avem nimic de pierdut și avem multe de câștigat.