Războiul împotriva extincției

Congresul ECR privind familia, pentru a combate „iarna demografică” a Europei

Ideea că Europa ar trebui să încerce să-și construiască un viitor bazându-se pe alții pentru a face copii a fost principalul mesaj transmis în cadrul celui de-al treilea Congres European al Familiei, organizat de Partidul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni la Dubrovnik. În cadrul discuțiilor desfășurate în zilele de 11 și 12 septembrie, vorbitorii au analizat declinul demografic prin prisma economiei, educației, tehnologiei și culturii, argumentul lor cel mai convingător fiind acela că societățile ar trebui să facă din întemeierea unei familii un obiectiv realist și demn de urmărit.

Problema abordată la congresul de la Dubrovnik este atât de importantă încât nu lasă loc pentru complacere. Cea mai recentă analiză demografică din ultima sinteză demografică a Eurostat arată că rata fertilității în Uniunea Europeană a fost de 1,34 copii pe femeie în 2024, ceea ce se situează cu mult sub nivelul de înlocuire, de aproximativ 2,1. Implicațiile depășesc sfera pensiilor, a deficitului de forță de muncă sau a sustenabilității statelor sociale europene; ele vizează și identitatea națională, întrucât transmiterea culturii de la o generație la alta va fi întreruptă dacă nu se va pune capăt „iernii demografice”.

A trata copiii doar ca pe niște viitori contribuabili înseamnă a rata esențialul. A fi părinte implică relații, responsabilități și speranțe care nu pot fi cuantificate în termeni economici. O abordare conservatoare rezonabilă trebuie să recunoască atât importanța familiilor pentru sectorul public, cât și independența acestora față de stat. Guvernele ar trebui să ajute oamenii să-și întemeieze familiile pe care și le doresc, respectând în același timp faptul că decizia finală le aparține.

O temă foarte utilă abordată la Dubrovnik a fost discrepanța dintre ceea ce își doresc familiile și ceea ce este posibil în practică — cu alte cuvinte, diferența dintre a spune ce își dorește cineva și a acționa în consecință. Conform unui studiu realizat de EMG, Fabrizio Masia a prezentat dovezi conform cărora oamenii își doresc adesea mai mulți copii decât numărul pe care îl au în prezent. Astfel de comparații necesită o analiză atentă, deoarece faptul că oamenii își exprimă o preferință nu înseamnă că vor lua efectiv decizia de a o pune în practică. Cu toate acestea, ele ridică o întrebare importantă: ce obstacole împiedică transformarea dorinței de a avea o familie în realitate?

Problema locuințelor a fost adusă în discuție de nenumărate ori. Când Elina Treija, care vorbește în numele familiilor numeroase din Letonia, a menționat necesitatea de a ști că vor exista în continuare locuințe adecvate pe măsură ce familia se mărește, comentariul ei a redus discuția la deciziile concrete pe care cuplurile trebuie să le ia. De exemplu, nașterea unui al doilea sau al treilea copil poate însemna necesitatea unui dormitor suplimentar, mutarea într-un alt cartier sau contractarea unui credit ipotecar mai mare. Declarațiile generale de sprijin nu pot rezolva aceste incertitudini practice.

Tocmai în acest moment politica familială conservatoare ar trebui să adopte o abordare mai ambițioasă în ceea ce privește reforma economică. Întrucât guvernul își propune să încurajeze oamenii să aibă copii, ar trebui să le faciliteze construirea de locuințe, înființarea de afaceri și obținerea unui loc de muncă productiv. Întârzierile din procesul de planificare și restricțiile inutile au un efect asupra formării familiei, chiar dacă funcționarii responsabili nu țin cont de aspectele demografice. Promovarea intereselor grupurilor deja consacrate în detrimentul gospodăriilor tinere contravine continuității sociale pe care conservatorii susțin că doresc să o protejeze.

Jorge Jraissati, președintele Grupului pentru Incluziune Economică, a făcut legătura între îngrijorarea privind tendințele demografice și dificultățile cu care se confruntă tinerii lucrători și antreprenorii. El a susținut că dinamismul economic contribuie la restabilirea încrederii în viitor. Acest aspect ar trebui luat în considerare în mod corespunzător; oamenii sunt mai dispuși să își asume angajamente pe termen lung atunci când consideră că eforturile lor pot îmbunătăți situația lor și când oportunitățile nu sunt limitate la cei care dețin deja proprietăți sau au moștenit avere.

Sprijinul public trebuie, de asemenea, să fie fiabil. Masia și-a exprimat îndoiala cu privire la dependența de bonusuri temporare și a subliniat importanța măsurilor care permit familiilor să-și facă planuri pe o perioadă mai lungă. Responsabilitățile pe care le implică creșterea unui copil depășesc durata unui an bugetar. Atunci când părinții pot înțelege, pot beneficia și se pot aștepta în mod rezonabil ca scutirile fiscale, ajutorul pentru locuință și serviciile de îngrijire a copiilor să continue, aceste măsuri sunt mai eficiente.

Ministra italiană a familiei, Eugenia Roccella, a oferit un motiv alternativ în declarația sa publicată online. Ea a afirmat că politica familială ar trebui să includă ocuparea forței de muncă, concediul parental, îngrijirea copiilor, locuința și statutul social al părinților, subliniind că maternitatea nu ar trebui să împiedice femeile să-și urmărească obiectivele profesionale. O societate nu poate pretinde în mod realist că le celebrează pe mame dacă le face viața profesională inutil de nesigură.

Acest lucru ar trebui să infirme un stereotip grosolan legat de politica conservatoare. Nu înseamnă neapărat impunerea aceluiași model de organizare a vieții de familie pentru toate gospodăriile. Unii părinți ar dori ca ambii adulți să lucreze cu normă întreagă; alții preferă un program redus sau o perioadă dedicată îngrijirii copiilor. O politică adecvată ar trebui să ofere familiilor mai multă libertate în luarea propriilor decizii și ar trebui să recunoască importanța îngrijirii neremunerate, la fel ca și a muncii remunerate.

Bărbații ar trebui, de asemenea, să se afle în centrul acestei discuții. Antonio Giordano a extins în mod clar dezbaterea privind demnitatea maternității pentru a include și paternitatea. Acest lucru este important, deoarece responsabilitatea demografică nu poate fi limitată doar la femei. O cultură care consideră familia ca fiind importantă ar trebui să se aștepte ca bărbații să dea dovadă de seriozitate, grijă și implicare. Politicile publice ar trebui să le faciliteze bărbaților să fie tați responsabili, iar dezbaterea publică ar trebui să facă ca urmărirea unei paternități responsabile să merite efortul.

Congresul a arătat, de asemenea, că recurgerea la imigrație ca mijloc de soluționare a problemelor demografice are limitele sale. Roccella a susținut că Europa nu poate pur și simplu să externalizeze rata natalității. Cea mai simplă modalitate de a înțelege acest argument este să spunem că aducerea de lucrători din alte țări nu elimină condițiile care îi împiedică pe rezidenți să se căsătorească și să-și întemeieze familii. Deoarece politica de migrație și politica familială abordează aspecte diferite, chiar dacă pot avea efecte economice care se suprapun.

Participanții au subliniat diverse aspecte; George Simion a adoptat o poziție mai strictă în privința migrației, în timp ce Carlo Fidanza a susținut o migrație legală limitată, controlată și bazată pe forță de muncă calificată. Un program conservator convingător ar trebui să clarifice aceste distincții și să fie capabil să apere frontierele, integrarea și continuitatea națională, recunoscând în același timp că migranții sunt oameni cu familii și speranțe. Credibilitatea politicii demografice este subminată de fiecare dată când ființele umane sunt considerate elemente interschimbabile într-un bilanț demografic.

Pe lângă aspectele economice, Dubrovnik a ridicat o întrebare mai fundamentală privind autoritatea — și anume, cine este responsabil pentru creșterea și educarea următoarei generații? Discuția, la care au participat părinții, școlile și statul, revenea mereu la rolul principal al familiei. Cristina Dascălu a exprimat clar preocuparea practică: societățile încurajează oamenii să aibă copii, dar adesea îngreunează inutil munca reală de a fi părinte.

Părinții ar trebui să aibă un cuvânt de spus real în ceea ce privește educația copiilor lor, având dreptul de a avea acces la programa școlară și de a se opune anumitor decizii. Școlile ar trebui să beneficieze de autonomie profesională și să se angajeze în dobândirea cunoștințelor. Autoritățile publice trebuie să asigure protecția copiilor. Aceste responsabilități sunt îndeplinite cel mai eficient prin stabilirea unor limite bine definite și prin cooperare. Conflictele continue determină familiile să-și piardă încrederea și îngreunează îndeplinirea rolului fundamental al cadrelor didactice.

Sharon Keogan, senatoare irlandeză, a inclus cartierul printre organizațiile care sunt adesea neglijate: ea a afirmat că copiii au nevoie de spații sigure în care să se joace, să-și facă prieteni și să devină independenți. Acest lucru reflectă o perspectivă conservatoare tipică, întrucât subliniază legătura dintre gospodăriile private și guvern. Străzile, cluburile, organizațiile de voluntariat și vecinii de încredere contribuie cu toții la facilitarea gestionării vieții de familie.

Intervenția ei a indicat, de asemenea, o modalitate practică de repartizare a responsabilităților. Autoritățile publice ar trebui să fie responsabile de asigurarea siguranței comunităților și de garantarea faptului că spațiile publice sunt sigure. Familiile și asociațiile locale ar trebui să aibă posibilitatea de a-și organiza viața de zi cu zi fără a se confrunta cu o interferență excesivă. Părinții nu beneficiază prea mult de laudele oficiale dacă copiii lor nu pot merge în siguranță pe stradă sau dacă fiecare activitate trebuie supravegheată îndeaproape. Libertatea de zi cu zi se datorează, în parte, unei ordini publice eficiente.

Tehnologia a adus o nouă dimensiune. Deși recunoaște valoarea sistemelor digitale, Jürgen Joost avertizează că acestea ar putea înlocui judecata părintească și atenția umană. Adrian-George Axinia a ridicat, de asemenea, întrebarea dacă copiii care primesc răspunsuri imediate de la inteligența artificială dobândesc cunoștințele necesare pentru gândirea independentă. Aceste argumente au fost cele mai convingătoare atunci când s-au concentrat pe anumite obiceiuri și responsabilități, în loc să considere inovația în ansamblu ca fiind ceva rău.

Ceea ce contează este modul în care este utilizată tehnologia. Aceasta poate ajuta un părinte să-și organizeze munca sau un elev să înțeleagă o temă dificilă; totodată, poate ocupa timpul care, altfel, ar fi fost dedicat lecturii, jocului sau conversațiilor. Conservatorii ar trebui să susțină autoritatea părinților și a profesorilor de a stabili limite, recunoscând în același timp că adulții trebuie să-și analizeze propria dependență de ecrane.

Încrederea culturală a constituit o caracteristică a acestor discuții. Europarlamentarul bulgar Ivaylo Valchev a afirmat că identitatea europeană își trage forța din istoriile și atașamentele naționale. Atunci când această idee este aplicată politicii familiale, ea implică faptul că continuitatea depinde de lucrurile pe care oamenii le consideră demne de a fi transmise mai departe. Școlile ar trebui să predea istoria cu sinceritate, inclusiv eșecurile acesteia, și, în același timp, să-i ajute pe copii să înțeleagă limba, instituțiile și tradițiile pe care le moștenesc.

Tinerilor trebuie să li se ofere un viitor la care să poată participa cu adevărat. Dacă avertismentele repetate privind declinul civilizației nu fac decât să provoace anxietate viitorilor părinți, atunci nu se va realiza mare lucru. Ceea ce contează este să arătăm că angajamentul este plin de satisfacții și că societățile îi vor sprijini pe cei care îl asumă. Familiile au nevoie de solidaritate concretă, nu doar de apreciere din partea publicului.

Testul politic nu începe decât după conferință; Tina Mercep a solicitat ca problema demografică să beneficieze de o atenție constantă la cel mai înalt nivel al guvernului. Acest lucru ar însemna ca miniștrii să analizeze modul în care deciziile lor privind locuințele, impozitarea, educația și ocuparea forței de muncă afectează familiile și să se asigure că politicile lor rămân eficiente pe parcursul ciclurilor electorale. De asemenea, ar fi necesară efectuarea unei evaluări sincere atunci când o măsură care a fost susținută nu dă rezultatele scontate.

Cea mai mare contribuție a orașului Dubrovnik a fost aceea de a face legătura între aceste responsabilități. La fel de mult ca și prin oportunități materiale, instituții de încredere și o cultură dispusă să respecte angajamentele, viața de familie depinde de optimismul civilizațional. Pentru a adopta o abordare conservatoare, este necesar să se elimine obstacolele inutile, să se consolideze comunitățile din jurul părinților și să se lase loc pentru următoarea generație. Reînnoirea europeană va fi percepută ca fiind credibilă atunci când tinerii vor putea vedea oportunitățile care le stau la dispoziție și vor crede că este posibil să-și întemeieze o familie.