Subscribe
Confruntarea de la granița Letoniei cu Belarus scoate la iveală o problemă pe care noua legislație europeană privind returnarea nu o poate rezolva singură. Migrația ilegală este în scădere în ansamblu, dar actorii ostili testează din ce în ce mai des ce se întâmplă atunci când gestionarea frontierelor devine o chestiune de securitate națională.
Pe 5 octombrie, un grup de douăzeci de migranți s-a apropiat de granița Letoniei cu Belarus, însoțit de bărbați mascați. Potrivit unui reportaj al postului public de televiziune din Lituania, LRT, însoțitorii au aruncat cu pietre în soldații letoni, iar unul dintre ei a scos un obiect care semăna cu un pistol și a amenințat că va trage. Soldații s-au retras într-o zonă sigură, iar migranții s-au întors în Belarus. Autoritățile letone au semnalat, de asemenea, deteriorarea infrastructurii de supraveghere și furtul camerelor de supraveghere de la frontieră într-un incident separat. Nu este încă clar dacă aceleași persoane sunt responsabile pentru ambele incidente.
Ceea ce s-a întâmplat a fost mai mult decât o simplă încercare de trecere ilegală a frontierei. Acest incident a ilustrat modul în care o rută de migrație poate deveni scena unor intimidări armate și a unor atacuri îndreptate împotriva echipamentelor utilizate pentru protejarea frontierei naționale. Grănicerii, obișnuiți să facă față contrabandiștilor și trecerilor neautorizate, se confruntă brusc cu decizii mai apropiate de cele întâlnite în cadrul unei operațiuni de securitate.
Momentul nu putea fi mai revelator.
Cu doar patru zile înainte, la 1 octombrie, Consiliul Uniunii Europene aprobase definitiv un regulament menit să accelereze și să eficientizeze returnarea persoanelor care nu au dreptul legal de a rămâne în Europa. Acesta introduce un ordin european de returnare, consolidează cooperarea dintre autoritățile naționale, prevede măsuri mai stricte în ceea ce privește persoanele care prezintă riscuri de securitate și permite statelor membre să înființeze centre de returnare în țări terțe, în temeiul unor acorduri care respectă obligațiile internaționale în materie de drepturile omului.
Reforma abordează o adevărată slăbiciune a politicii europene în materie de migrație. Conform datelor Eurostat publicate în luna mai, 491 950 de resortisanți ai țărilor terțe au primit ordine de părăsire a unei țări din UE în 2025, în timp ce 135 460 de persoane au fost returnate într-o țară din afara UE în urma unei ordine de părăsire. Acestea reprezintă totaluri anuale, nu o singură cohortă, și, prin urmare, nu pot fi considerate ca o rată precisă de returnare individuală. Cu toate acestea, ele ilustrează dificultatea persistentă de a transforma o decizie administrativă într-o plecare efectivă.
S-au înregistrat progrese. În al doilea trimestru al anului 2026, Eurostat a înregistrat o creștere de 9,7 % față de aceeași perioadă a anului precedent în ceea ce privește returnările către țări terțe. Noul regulament ar trebui să ofere mijloace suplimentare pentru a asigura eficacitatea acestor decizii, deși dispozițiile sale vor începe să se aplice conform unor calendare diferite după intrarea în vigoare. În special, centrele de returnare vor necesita acorduri cu țările dispuse să le găzduiască.
Cu toate acestea, confruntarea din Letonia scoate în evidență limitele abordării care consideră eficacitatea returnărilor drept principalul indicator al securității frontierelor.
Un ordin de returnare se emite în cadrul unei proceduri legale. Un centru de returnare este destinat persoanelor care au primit deja o hotărâre de returnare. Niciunul dintre aceste instrumente nu este conceput pentru a împiedica o persoană înarmată să amenințe soldații de la frontieră sau să distrugă camerele de supraveghere prin intermediul cărora ar putea fi detectată o tentativă de incursiune.
Această distincție capătă o importanță și mai mare atunci când se iau în considerare statisticile la scară mai largă. Cifrele preliminare ale Frontex arată că numărul trecerilor ilegale detectate la frontierele externe ale UE a scăzut cu aproximativ 35% în primele opt luni ale anului 2026. Însă la frontiera dintre Letonia și Belarus, autoritățile naționale au înregistrat 11 989 de persoane împiedicate să treacă ilegal între 1 ianuarie și 8 octombrie, comparativ cu 10 462 în perioada corespunzătoare din 2025: o creștere de aproximativ 14,6 %.
Aceste cifre măsoară fenomene diferite și acoperă perioade geografice și de raportare diferite. Detectările efectuate de Frontex nu ar trebui echivalate cu încercările de trecere a frontierei împiedicate de polițiștii de frontieră naționali. Această distincție metodologică este însă importantă tocmai pentru că numărarea intrărilor ilegale nu reflectă neapărat presiunea operațională cu care se confruntă ofițerii care împiedică trecerea frontierei.
O scădere a cifrei totale la nivel european poate coexista cu o deteriorare a situației de securitate la o anumită frontieră.
Dimensiunea belarusă se extinde, de asemenea, dincolo de incidentul din octombrie. La 15 ianuarie 2026, Forțele Armate Naționale ale Letoniei au publicat informații care, potrivit armatei, demonstrau implicarea structurilor militare și de ordine publică din Belarus în dirijarea migranților către Letonia. Materialul includea documente și echipamente de comunicații legate de un militar belarus, fotografii în care apăreau oficiali belaruși alături de migranți, precum și rapoarte privind interferențe electronice care afectau sistemele de comunicații și de navigație din apropierea frontierei.
Aceste constatări nu stabilesc identitatea sau structura de comandă a bărbaților mascați implicați în ultima confruntare. Ele oferă însă o bază documentată pentru evaluarea mai amplă a autorităților letone, potrivit căreia migrația este instrumentalizată în mod deliberat.
Riga a reacționat în consecință. La 11 august, guvernul a lansat Operațiunea VILKATIS, care a reunit Garda de Frontieră a Statului, poliția, forțele armate naționale și instituțiile de securitate. La 6 octombrie, Consiliul de Miniștri a decis prelungirea operațiunii până la 31 decembrie.
Guvernul a anunțat că au fost descoperite și dezmembrate două tuneluri utilizate pentru trecerea ilegală a frontierei. De asemenea, a anunțat că au fost inițiate 155 de proceduri penale în legătură cu circulația ilegală a persoanelor peste frontiera de stat și cu organizarea acesteia. Operațiunea include măsuri de supraveghere mai ample, inclusiv utilizarea dronelor.
Răspunsul dat de Riga ne oferă o lecție importantă. Atunci când migrația este exploatată de actori ostili, responsabilitățile autorităților civile de frontieră se suprapun din ce în ce mai mult cu cele ale serviciilor de informații și ale forțelor armate. Acest lucru necesită o cooperare între instituții care, în mod tradițional, au funcționat în baza unor mandate, cadre juridice și priorități operaționale diferite.
Uniunea Europeană nu a ignorat această problemă. În decembrie 2024, Comisia a abordat în mod oficial problema utilizării migrației ca armă și a alocat peste 170 de milioane de euro pentru consolidarea capacităților de supraveghere în țările care se învecinează cu Rusia și Belarus. Regulamentul UE privind situațiile de criză și forța majoră recunoaște, de asemenea, în mod expres situațiile în care o țară terță sau un actor non-statal ostil facilitează migrația cu intenția de a destabiliza un stat membru sau Uniunea.
Nici Letonia nu acționează fără sprijin operațional european. Potrivit Serviciului de Pază de Frontieră al țării, 66 de membri ai Corpului Permanent al Frontex au fost detașați în cadrul unităților letone de pază de frontieră în urma rotației de la sfârșitul lunii septembrie.
Prin urmare, există bazele unui răspuns mai amplu. Întrebarea este dacă Europa reușește să le pună în legătură în mod eficient.
În luna februarie, Letonia, Lituania și Polonia au semnat o declarație comună prin care au solicitat o intensificare a schimbului de informații, a mecanismelor de alertă timpurie și a acțiunilor coordonate împotriva migrației instrumentalizate și a altor amenințări hibride. Cooperarea lor reflectă o realitate cu care statele de pe flancul estic al NATO sunt familiarizate: un atac menit să epuizeze resursele unei țări poate, în cele din urmă, să exercite presiune asupra vecinilor acesteia.
Această presiune poate ajunge și la frontierele interne ale spațiului Schengen. Notificarea Poloniei privind controalele temporare la frontieră cu Lituania și Germania, reînnoită începând cu 2 octombrie, menționează în mod expres amenințările persistente legate de migrație la adresa ordinii publice și a securității interne. Aceste controale nu pot fi atribuite incidentului specific din Letonia, dar ele demonstrează modul în care presiunile nerezolvate la frontierele Europei pot afecta libera circulație în alte părți ale Uniunii.
Acest lucru ar trebui să îi preocupe în special pe conservatorii europeni. Protejarea suveranității naționale și menținerea beneficiilor concrete ale cooperării europene nu sunt obiective care se contrazic. Capacitatea statelor suverane de a-și controla frontierele se numără printre condițiile care fac ca un spațiu fără controale de rutină la frontierele interne să fie viabil din punct de vedere politic.
Discuția care a avut loc la Strasbourg pe 6 octombrie între comisarul Magnus Brunner și Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni ( ECR ) a indicat această viziune mai amplă. Grupul ECR a făcut referire la discuțiile privind consolidarea Frontex, cooperarea cu țările terțe, centrele de returnare și provocarea tot mai mare reprezentată de drone și de capacitățile de combatere a acestora.
Aceste priorități fac parte din aceeași discuție strategică, deși nu trebuie confundate între ele. Diplomația de repatriere se ocupă de persoanele care nu au dreptul legal de a rămâne în țară. Supravegherea frontierelor și activitățile de informații abordează amenințările înainte ca acestea să pătrundă pe teritoriul național. Protejarea infrastructurii critice și combaterea operațiunilor ostile necesită încă un alt set de capacități.
O politică credibilă trebuie, de asemenea, să facă distincția între persoanele care sunt instrumentalizate și cei care organizează operațiunea. Migranții pot fi manipulați, înșelați sau expuși la pericole considerabile de către traficanți și autorități ostile. Ei nu devin combatanți inamici doar pentru că alții încearcă să profite de deplasările lor. Respectarea obligațiilor în materie de azil, a evaluării individuale și a drepturilor fundamentale rămâne esențială, inclusiv atunci când guvernele se confruntă cu provocări deliberate. Această distincție consolidează legitimitatea unui răspuns ferm, în loc să o slăbească.
Următoarea ocazie de a reuni aceste aspecte va fi Consiliul European din 15–16 octombrie. În invitația adresată liderilor UE, datată 8 octombrie, președintele António Costa a subliniat reducerea susținută a sosirilor ilegale ca dovadă a faptului că politica europeană în domeniul migrației dă rezultate. De asemenea, el a solicitat, în mod semnificativ, o mai bună pregătire și solidaritate în răspunsul la crize, inclusiv în cazurile de instrumentalizare.
Cele două evaluări nu se contrazic. Ele descriu dimensiuni diferite ale aceleiași provocări.
Europa are nevoie de un sistem eficient de returnare, care să includă acorduri viabile cu țările terțe. Dar are nevoie, de asemenea, de capacitatea de a identifica organizatorii ostili, de a proteja infrastructura de frontieră, de a face schimb rapid de informații și de a sprijini statele membre care se confruntă cu provocări coordonate. Instrumentele europene existente ar trebui evaluate în funcție de asistența operațională pe care o oferă, nu doar în funcție de numărul de strategii și regulamente adoptate la Bruxelles.
Mai presus de toate, responsabilitățile trebuie să rămână clare. Guvernele naționale își păstrează obligația fundamentală de a-și proteja teritoriul și cetățenii. Cooperarea europeană ar trebui să le consolideze capacitatea de a-și îndeplini această obligație, în special în cazul în care securitatea unui stat membru are consecințe asupra întregii Uniuni.
Noul regulament privind returnarea reprezintă o corectare necesară a unui sistem care, de prea multe ori, s-a confruntat cu dificultăți în aplicarea propriilor decizii. Acesta merită să fie pus în aplicare în mod eficient. Însă evenimentele de la frontiera de est a Letoniei reamintesc Europei că punerea în aplicare a unui ordin de plecare și descurajarea unei operațiuni ostile nu sunt aceeași sarcină.
Centrele de returnare ar putea ajuta Europa să decidă ce se va întâmpla în cazul în care cererea de rămânere nu va avea succes. Ele nu pot, însă, să decidă singure ce se va întâmpla atunci când la graniță vor apărea oameni înarmați.