Amenda de 120 de milioane de euro impusă companiei X este un semn că Europa își pierde neutralitatea digitală

Amenda de 120 de milioane de euro impusă companiei X nu este doar un litigiu tehnic: ea dezvăluie derapajul discreționar cu care Bruxelles-ul aplică Legea serviciilor digitale, transformând un instrument creat pentru a asigura transparența într-o putere politică capabilă să afecteze pluralismul digital european.

Europa, care pretinde că reglementează ecosistemul digital global cu autoritatea legii, riscă din ce în ce mai mult să alunece în domeniul discreției politice. Amenda de 120 de milioane de dolari impusă de Comisia Europeană companiei X – prima din istoria Digital Services Act – nu deschide doar o dispută tehnică cu o platformă. Ea deschide o falie culturală care afectează însăși concepția despre Europa ca spațiu al libertății, pluralismului și securității juridice.

Ideea nu este Musk. Problema este cum și de ce Bruxelles-ul a ales să vizeze un singur actor cu o amendă cu nouă cifre pe baza unor încălcări care sunt vag definite, interpretabile și nemăsurabile. Și aici grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni se pronunță cu tărie.

O DSA care alunecă spre arbitrar

Poziția deputaților europeni Nicola Procaccini și Patryk Jaki, copreședinți ai Grupului ECR, este fără echivoc. Decizia Comisiei, spun ei, dezvăluie probleme structurale în modul în care ASD este interpretată și aplicată. Aceasta nu este o problemă tehnică, ci o alarmă politică. Procaccini, după cum se menționează în declarația oficială a grupului parlamentar, notează că atunci când Bruxelles-ul impune o amendă de 120 de milioane de dolari pentru încălcări „definite în termeni vagi și extrem de subiectivi„, apare o îndoială legitimă cu privire la proporționalitatea și neutralitatea deciziei. El adaugă un punct decisiv: „Un drept digital fără certitudine juridică riscă să devină un instrument al discreției politice”. Acesta nu este un atac la adresa reglementării. Este un atac asupra lipsei unor criterii clare, asupra posibilității ca un aparat supranațional să poată utiliza norme flexibile pentru a impune sancțiuni selective, pentru a „trimite un semnal” mai degrabă decât pentru a aplica legea.

Când platformele se tem mai degrabă de politică decât de lege. Dar Patryk Jaki este cel care subliniază cea mai periculoasă consecință: autocenzura. Dacă platformele încep să se teamă nu de ceea ce spune regulamentul, ci de ceea ce ar putea crede Comisia, rezultatul va fi un mediu digital mai puțin liber, mai conformist, mai previzibil și, prin urmare, mai ușor de controlat. După cum afirmă Jaki: „Dacă companiile se tem că alegerile de design controversate sau interpretările transparenței ar putea duce la amenzi uriașe, rezultatul nu va fi o mai mare securitate, ci mai multă autocenzură și o dezbatere mai puțin deschisă.” Într-o democrație liberală, teama reverențială a platformelor față de puterea politică este un indicator al unei boli instituționale. Nu un succes al reglementării.

O proporționalitate opacă și criterii inexistente: sancțiunea ca act politic. Un alt punct critic denunțat de ECR se referă la lipsa de transparență în calcularea amenzii. Potrivit declarației oficiale, Comisia nu a fost în măsură să explice parametrii utilizați pentru a ajunge la cifra exactă de 120 de milioane. Niciun model. Nici o formulă. Nici o justificare numerică. Tocmai această lipsă de metodă face din sancțiune un precedent periculos: un legiuitor european care, în loc să ofere criterii obiective, își rezervă dreptul de a lovi într-un mod punitiv și arbitrar, creând impresia că respectarea nu este evaluată pe baza legii, ci pe baza așteptărilor politice în schimbare.

Și ECR nu se limitează la critici: va cere în mod oficial Comisiei să ofere explicații cu privire la logica, criteriile și proporționalitatea intervenției.

Riscul sistemic: o Europă care îi pedepsește pe cei care nu se conformează

De ani de zile, dezbaterea europeană privind reglementarea digitală a oscilat între două impulsuri:

• dorința legitimă de a proteja utilizatorii;
• tentația mult mai puțin legitimă de a reglementa disidența, chiar și atunci când aceasta ia forma modelelor de afaceri, a designului platformei sau a opțiunilor editoriale.

Sancțiunea împotriva lui X se află exact la această răscruce și creează impresia că Europa se angajează pe o cale de guvernare prin intimidare, în care platforma „nealiniată” sau pur și simplu mai greu de controlat devine ținta exemplară. Faptul că acest caz explodează în mijlocul unor fricțiuni transatlantice crescânde cu privire la normele digitale nu este un detaliu: este vorba de contextul geopolitic în care această decizie va fi citită de Washington, condus acum de o administrație mai puțin înclinată să considere Bruxelles-ul un arbitru neutru.

Libertate, pluralism și drept: viziunea conservatoare

Poziția ECR nu îl apără pe Musk sau o anumită platformă. Aceasta apără un principiu: puterea de reglementare trebuie să fie neutră, măsurabilă și verificabilă. Deoarece, atunci când legea devine deschisă interpretării, cetățenii – și odată cu ei utilizatorii digitali – pierd garanțiile fundamentale ale statului de drept. În intenția sa inițială, ASD trebuia să fie instrumentul european de asigurare a transparenței, securității și responsabilității. Dar o ASD aplicată ca în acest caz riscă să se transforme în opusul său: un cadru în care discreția prevalează asupra certitudinii și în care platformele învață mai mult despre evitarea conflictelor politice decât despre respectarea standardelor tehnice. Acesta este miezul problemei: o Europă care pedepsește fără să explice, interpretează fără să clarifice și reglementează fără să garanteze neutralitatea nu apără democrația: o slăbește.

Adevărata bătălie se dă pentru viitorul pluralismului digital

ECR are dreptate să ceară claritate, proporționalitate și certitudine juridică. Este corect să solicite o reglementare care să nu devină o armă politică. Și, mai presus de toate, are dreptate să denunțe riscul ca teama Bruxelles-ului să creeze un ecosistem digital mai sărac, mai precaut și mai puțin liber. Democrația nu crește în tăcere: ea crește în confruntarea de idei. Și orice lege care încurajează tăcerea, chiar și neintenționat, este o lege care trebuie revizuită. Dacă Europa dorește să fie o civilizație înaintea unui sistem de reguli, trebuie să își amintească faptul că libertatea de exprimare nu se apără cu sancțiuni exemplare. Ea se apără cu certitudine juridică, cu neutralitatea instituțiilor și cu respingerea oricărei tentații de a exercita discreția. Cazul X este doar primul caz test. Și este bine că cineva spune în sfârșit clar acest lucru.

Focus – Ce este Legea serviciilor digitale

Actul privind serviciile digitale este noul cadru de reglementare prin care UE intenționează să reglementeze platformele digitale mari, impunând obligații mult mai stricte platformelor online foarte mari (VLOP), adică serviciilor cu peste 45 de milioane de utilizatori în Uniune. DSA a fost creată cu scopul de a crește transparența, de a reduce riscurile sistemice (dezinformare, interferențe străine, manipularea dezbaterii publice), de a proteja utilizatorii și de a face piața digitală europeană mai previzibilă. Pentru VLOP, acest lucru înseamnă că trebuie să își facă publice arhivele de publicitate, să permită accesul cercetătorilor acreditați la date, să evite practicile înșelătoare în interfețe(dark patterns), să evalueze și să atenueze riscurile pentru democrație și să răspundă rapid la ordinele de eliminare din partea autorităților. Aspectul politic esențial, după cum a remarcat ECR, este că multe concepte-cheie din ASD – „risc sistemic”, „concepție înșelătoare”, „atenuare adecvată”, „transparență semnificativă” – sunt largi și flexibile, oferind Comisiei o marjă de interpretare fără precedent, combinată cu puterea de a impune sancțiuni de până la 6% din cifra de afaceri globală și de a prescrie măsuri corective. În teorie, ASD ar trebui să asigure ordinea și responsabilitatea; în practică, dacă este aplicată cu criterii schimbătoare, aceasta riscă să devină un instrument de aplicare discreționară, în care platformele nu se tem de lege, ci de dispoziția politică de la Bruxelles. Acesta este punctul contestat de conservatorii europeni în cazul X: fără criterii clare, neutralitatea reglementării se clatină și libertatea digitală devine vulnerabilă.