Importanța agriculturii în UE și în Italia

Tensiunea dintre importanța economică și percepția publică a politicilor agricole ale UE a devenit evidentă în recentele proteste ale fermierilor din diferite țări europene.

Agricultura rămâne un pilon fundamental al Uniunii Europene (UE), deși contribuția sa la produsul intern brut (PIB) al UE este de mai puțin de 2 %. Acest sector, aparent marginal din punct de vedere al contribuției economice, continuă să primească o treime din bugetul comunitar sub formă de subvenții agricole prin intermediul politicii agricole comune (PAC).

Înființată în 1962, PAC a avut inițial ca scop asigurarea securității alimentare și controlul inflației prin menținerea unor prețuri rezonabile. De-a lungul anilor, PAC a fost supusă mai multor reforme, punându-se din ce în ce mai mult accentul pe durabilitatea mediului și pe sprijinirea veniturilor agricole. În prezent, PAC reprezintă mai mult de o treime din bugetul multianual al UE, finanțând atât subvențiile directe pentru agricultori, cât și măsurile de dezvoltare rurală. Dimensiunea și structura sectorului agricol variază considerabil între țările membre ale UE. Cele mai multe ferme sunt mici și familiale, 95% dintre întreprinderi fiind conduse de familii. Cu toate acestea, există diferențe semnificative în ceea ce privește dimensiunea și productivitatea exploatațiilor agricole între diferitele țări membre. UE este un exportator net de produse agricole, cu un excedent comercial de 33 de miliarde de euro în 2022. Cu toate acestea, exporturile agricole variază considerabil între țările membre, Regatul Unit, SUA și China fiind printre principalii parteneri comerciali ai UE.

Politicile de mediu ale UE au generat dezbateri în rândul agricultorilor, care le consideră uneori prea stricte. Cu toate acestea, agricultura continuă să influențeze în mod semnificativ utilizarea terenurilor și emisiile de gaze cu efect de seră în UE. Aproximativ 38% din teritoriul european este dedicat agriculturii, cu variații notabile între țările membre. Emisiile de gaze cu efect de seră provenite din agricultură au scăzut cu 4,8% din 2005, dar rămân o parte semnificativă din totalul emisiilor din UE. PAC a introdus constrângeri de mediu, cum ar fi obligația de a lăsa 4% din terenurile agricole necultivate pentru a promova biodiversitatea, ceea ce a stârnit critici și cereri de flexibilitate din partea agricultorilor.

Recent, Comisia Europeană a anunțat concesii față de agricultori, retrăgând o propunere de reducere a utilizării pesticidelor până în 2030 și evitând stabilirea unor obiective precise de reducere a emisiilor agricole în comunicatul privind obiectivele climatice pentru 2040. În concluzie, agricultura rămâne un sector vital pentru UE, contribuind la securitatea alimentară, la crearea de locuri de muncă și la economia în general. Cu toate acestea, politicile agricole trebuie să găsească un echilibru între durabilitatea mediului și competitivitatea economică și sprijinirea veniturilor agricole, pentru a face față provocărilor viitoare în mod eficient și durabil.

În ciuda succeselor și provocărilor de până acum, agricultura europeană se confruntă cu o serie de probleme cruciale care necesită soluții inovatoare și o abordare strategică pe termen lung.

1. Sustenabilitatea mediului: UE și-a stabilit obiectivul ambițios de a deveni primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Pentru a atinge acest obiectiv, agricultura trebuie să joace un rol-cheie în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și în adoptarea unor practici agricole mai durabile. Fermierii ar putea fi stimulați să adopte practici agricole mai prietenoase cu mediul prin programe de finanțare și de stimulare.
2. Tehnologie și inovare: Adoptarea de tehnologii inovatoare, cum ar fi agricultura de precizie, biotehnologia și inteligența artificială, poate crește eficiența producției, poate reduce utilizarea resurselor naturale și poate îmbunătăți sustenabilitatea generală a sectorului agricol. UE ar trebui să investească în cercetare și dezvoltare pentru a promova inovarea tehnologică în sectorul agricol.
3. Digitalizarea: Digitalizarea agriculturii, prin utilizarea senzorilor, a dronelor și a sistemelor de monitorizare de la distanță, le poate permite fermierilor să ia decizii mai informate și să optimizeze gestionarea resurselor agricole. Cu toate acestea, este necesar să se asigure că accesul la tehnologiile digitale este echitabil și incluziv pentru toți fermierii, indiferent de mărimea sau de resursele financiare ale acestora.
4. Reziliența la schimbările climatice: Agricultura europeană este vulnerabilă la efectele schimbărilor climatice, inclusiv la fenomenele meteorologice extreme, la secete și la creșterea temperaturilor. Fermierii trebuie să adopte practici agricole rezistente la schimbările climatice și să își diversifice culturile pentru a reduce riscul de eșecuri sezoniere.
5. Siguranța alimentară: Asigurarea siguranței alimentare rămâne o prioritate-cheie pentru UE. Agricultura europeană trebuie să fie capabilă să producă suficiente alimente pentru a satisface cererea în creștere a unei populații în continuă expansiune, asigurând în același timp calitatea și siguranța produselor alimentare.
6. Piețele globale: UE trebuie să continue să se implice activ pe piețele globale, atât ca exportator, cât și ca importator de produse agricole. Promovarea unui comerț echitabil și a unor relații comerciale bazate pe principii de reciprocitate poate contribui la asigurarea competitivității și durabilității agriculturii europene pe piețele internaționale.

Italia, de exemplu, este cunoscută pentru că găzduiește un sector agricol în continuă evoluție și, în ultimele decenii, agricultura italiană a trecut printr-o fază de transformare, trecând de la o imagine tradițională la un protagonist al unui interes economic, social și de mediu reînnoit. În acest articol, vom explora provocările și oportunitățile sectorului agricol italian, analizând caracteristicile, succesele și perspectivele sale viitoare. Agricultura italiană are o lungă istorie de tradiție și inovație. Cu o varietate de microclimate și soluri fertile, de la dealurile toscane la câmpiile Padului, de la podgoriile din Sicilia la livezile din Campania, Italia oferă un mediu ideal pentru o producție agricolă diversificată. Cu toate acestea, sectorul agricol italian se confruntă cu o serie de provocări, printre care competitivitatea globală, durabilitatea mediului, digitalizarea și atragerea de tinere talente.

Italia se află în competiție cu alte țări europene și internaționale pe piața mondială. În timp ce, pe de o parte, marca „Made in Italy” continuă să fie un simbol al calității și al măiestriei în sectorul alimentar, pe de altă parte, este necesar să se confrunte cu concurența producătorilor străini care oferă produse la prețuri mai competitive. Pentru a rămâne competitivă, agricultura italiană trebuie să se concentreze pe inovare, pe diversificarea produselor și pe valorificarea denumirilor de origine protejate (DOP) și a indicațiilor geografice protejate (IGP).

Sustenabilitatea mediului a devenit un imperativ pentru agricultura italiană, având în vedere importanța schimbărilor climatice și cererea tot mai mare de produse alimentare sănătoase și durabile din partea consumatorilor. Fermierii italieni adoptă practici agricole durabile, cum ar fi agricultura ecologică, utilizarea responsabilă a apei și a resurselor naturale și reducerea impactului pesticidelor și al îngrășămintelor asupra mediului. În plus, Italia investește în cercetarea și dezvoltarea de tehnologii inovatoare pentru a îmbunătăți eficiența și durabilitatea sectorului agricol.

Digitalizarea transformă sectorul agricol italian, oferind noi oportunități de creștere a productivității, de optimizare a resurselor și de îmbunătățire a trasabilității produselor. Fermierii italieni adoptă tehnologii digitale, cum ar fi Internetul obiectelor (IoT), inteligența artificială (AI) și robotica, pentru a monitoriza culturile, a automatiza procesele și a gestiona resursele mai eficient. În plus, digitalizarea facilitează legătura dintre producători și consumatori, permițând o mai mare transparență și încredere în sistemul alimentar.

Pentru a asigura viitorul agriculturii italiene, este esențial să atragem și să sprijinim tinerele talente din acest sector. Multe zone rurale italiene se confruntă cu problema depopulării și a îmbătrânirii populației agricole, cu riscul de pierdere a cunoștințelor și competențelor. Pentru a inversa această tendință, este necesar să se creeze oportunități pentru tinerii fermieri, oferindu-le acces la finanțare, formare profesională și asistență tehnică. În plus, este important să încurajăm o cultură antreprenorială și inovatoare care să aprecieze agricultura ca fiind o carieră provocatoare și plină de satisfacții.

În ciuda provocărilor, viitorul agriculturii italiene este luminos și plin de oportunități. Cu bogăția sa de cunoștințe, renumita sa cultură culinară și pasiunea sa pentru calitate, Italia are tot ce-i trebuie pentru a deveni un lider global în domeniul agriculturii durabile de înaltă calitate. Prin inovație, colaborare și angajament față de durabilitate, agricultura italiană poate continua să prospere și să inspire întreaga lume. Agricultura italiană reprezintă un patrimoniu prețios și o resursă fundamentală pentru țară. Cu o viziune vizionară și un angajament colectiv, Italia poate transforma provocările actuale în oportunități de creștere și dezvoltare, asigurând un viitor durabil și prosper pentru generațiile viitoare.Agricultura rămâne un sector crucial pentru UE, cu provocări și oportunități care necesită o viziune vizionară și o abordare strategică. Prin inovare, durabilitate și colaborare internațională, UE poate continua să dezvolte o agricultură modernă, rezistentă și orientată spre viitor, care să asigure securitatea alimentară, să protejeze mediul și să sprijine economia rurală. Abordarea provocărilor actuale și viitoare va necesita un angajament comun din partea guvernelor, a agricultorilor, a industriei și a societății în ansamblu. Numai printr-o viziune holistică și o cooperare eficientă va fi posibilă construirea unui viitor durabil pentru agricultura europeană și pentru generațiile viitoare.

Alessandro Fiorentino