Subscribe
În discursul său cheie de la Napoli, Roberts Zīle îndeamnă UE să se confrunte cu vulnerabilitățile sale militare prin finanțare, coordonare și voință strategică în fața amenințărilor globale în creștere.
Într-o perioadă în care consecințele războiului se desfășoară chiar dincolo de granițele sale, Europa nu își mai poate permite să ignore vulnerabilitățile critice ale infrastructurii sale militare. La conferința Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) de la Napoli, care a avut loc în perioada 10-12 iulie 2025, Roberts Zīle, vicepreședinte al Parlamentului European, a prezentat un discurs dur și convingător: Europa trebuie să își consolideze mobilitatea militară sau riscă paralizia strategică în fața agresiunii externe.
Mesajul lui Zīle nu a fost unul alarmist, ci unul de urgență, bazat pe lecțiile greu de învățat din Ucraina. „Războiul ne-a învățat că, dacă trupele și echipamentele nu se pot deplasa rapid pe continentul nostru”, a avertizat Zīle, „atunci descurajarea se prăbușește chiar înainte de a se trage primul foc”. Apelul său este clar: Europa trebuie să trateze mobilitatea militară ca pe un activ strategic vital – nu ca pe un aspect logistic secundar.
Obstacolele ascunse ale infrastructurii militare a Europei
Zīle a prezentat o imagine clară a obstacolelor logistice și de infrastructură care subminează în prezent pregătirea de apărare a Europei. Un obstacol major este lipsa unei infrastructuri standardizate între statele membre. Ecartamentele diferite ale căilor ferate, limitele de greutate incompatibile ale podurilor și normele de transport dezarticulate nu sunt doar neplăceri birocratice, ci și responsabilități în timp real în orice răspuns militar coordonat. Incompatibilitatea sistemelor feroviare, de exemplu, este mai mult decât o problemă de inginerie. Aceasta înseamnă că vehiculele blindate nu pot fi desfășurate eficient dincolo de frontiere; înseamnă că livrările vitale riscă să fie întârziate; și înseamnă că promisiunea Europei de apărare colectivă este subminată de fragmentarea fizică și procedurală.
Zīle a subliniat necesitatea de a defini și de a investi în coridoare militare cheie în Europa – rute care trebuie să fie capabile să gestioneze echipamente grele, unități de comandă mobile și sprijin de urgență cu rapiditate și fiabilitate. Dar aceste eforturi nu vor duce nicăieri, a subliniat el, fără standardizarea normelor și o coordonare interguvernamentală mai strânsă.
Insuficiența finanțării și orbirea strategică
Investițiile Europei în mobilitatea militară rămân lamentabil de insuficiente. Zīle a subliniat domeniul de aplicare limitat al Mecanismului pentru interconectarea Europei, principalul mecanism de finanțare a infrastructurii UE, care nu acordă prioritate transportului militar cu dublă utilizare. Deși programe precum Facilitatea europeană pentru pace oferă un anumit sprijin financiar, Zīle a subliniat dificultatea structurală cu care se confruntă multe state membre: acestea pur și simplu nu pot sau nu doresc să crească contribuțiile în contextul bugetelor restrânse și al constrângerilor politice.
Aici, Zīle a propus două soluții. În primul rând, UE trebuie să își restructureze prioritățile bugetare pentru a sprijini în mod explicit pregătirea pentru apărare. În al doilea rând, guvernele naționale trebuie să recunoască mobilitatea militară ca parte a propriei infrastructuri strategice – care merită aceeași atenție și urgență ca și transportul civil, energia sau conectivitatea digitală. El a solicitat, de asemenea, reforme procedurale care să accelereze desfășurările transfrontaliere, subliniind că camioanele militare blocate în cozile vamale de la frontierele europene – o realitate chiar și în Spațiul Schengen – reprezintă „o rușine în secolul XXI”.
Reducerea decalajelor industriale: o criză de încredere
Dincolo de infrastructură se află o preocupare la fel de urgentă: capacitatea de producție în domeniul apărării a Europei. Zīle a identificat mai multe deficiențe critice în producția de hardware militar – de la material rulant feroviar la poduri mobile și vehicule cu două motoare. „Acesta este un scenariu clasic de tipul oul și găina”, a explicat el. „Industria nu va crește producția fără contracte, iar armatele nu pot încheia contracte fără producție”.
Ceea ce este necesar, a susținut el, este conducerea sectorului public prin garanții de achiziții pe termen lung. Guvernele trebuie să ofere stimulente, să reducă incertitudinea în materie de reglementare și să reducă riscul mediului de investiții pentru producătorii de apărare. În caz contrar, Europa va rămâne dependentă de furnizorii externi în perioade de criză – o vulnerabilitate care ar trebui să fie intolerabilă în climatul geopolitic actual.
Către o nouă cultură strategică în Europa
Dar poate cea mai profundă parte a discursului lui Zīle nu a fost despre căi ferate, bugete sau utilaje – ci despre mentalitate. „Europa a trăit într-o lume diferită”, a spus el, „o lume în care pacea era considerată de la sine înțeleasă, iar amenințările păreau îndepărtate. Acea lume a dispărut”.
Zīle a făcut apel la o schimbare fundamentală în modul în care Europa își vede obligațiile de securitate. Apărarea și mobilitatea nu ar trebui să mai fie privite ca poveri, ci ca piloni ai suveranității și autonomiei strategice. El a îndemnat Parlamentul European și liderii naționali să treacă dincolo de strategia abstractă și să înceapă punerea în aplicare a unor planuri de apărare tangibile și realizabile. În opinia sa, provocarea nu este tehnică, ci politică. Este vorba de voința de a acționa – de a ieși din automulțumire, de a trata securitatea ca fiind nenegociabilă și de a se pregăti nu numai pentru amenințările de astăzi, ci și pentru incertitudinile de mâine.
Viitorul strategic al Mediteranei – și al Europei
Vorbind de la Napoli, o poartă istorică între Europa și vecinii săi din sud, Zīle a arătat clar că Mediterana nu este doar o frontieră geografică – este un teren de testare pentru maturitatea strategică a Europei. De la instabilitatea nord-africană la ambițiile navale ale Rusiei, regiunea subliniază importanța desfășurării rapide și a unei infrastructuri rezistente. El a sugerat că Mediterana modelează viitorul Europei – dar numai dacă Europa decide să și-l modeleze pe al său.
Securitatea nu poate aștepta
Cuvântul-cheie al lui Roberts Zīle nu a fost doar un discurs politic; a fost un apel la arme – la figurat și, dacă este necesar, la propriu. Europa trebuie să renunțe la decenii de inerție și să investească în propria capacitate de apărare, descurajare și reacție. Mobilitatea militară nu este un lux – ea este legătura care unește o apărare colectivă. Fără ea, unitatea Europei este un scut de hârtie. Rămâne de văzut dacă UE răspunde cu urgența și coerența cerute de Zīle. Dar un lucru este sigur: timpul se scurge, iar securitatea nu mai poate aștepta.
Alessandro Fiorentino