Interzicerea folosirii furtunurilor în Irlanda scoate în evidență o infrastructură de apă în criză

În luna mai, Uisce Éireann, autoritatea națională irlandeză de furnizare a apei, a introdus interdicții privind folosirea furtunului în județe precum Dublin, Cork și Galway, invocând niveluri critic scăzute ale rezervoarelor și rețele de aprovizionare tensionate.

Aceste restricții, care au interzis utilizarea neesențială a apei, cum ar fi udarea grădinilor sau spălarea mașinilor, au perturbat gospodăriile și întreprinderile deopotrivă. Și mai alarmant este faptul că Uisce Éireann a semnalat, de asemenea, alte 17 zone, de la sate rurale la centre urbane, care riscă să facă obiectul unor măsuri similare, toate rezervele fiind „monitorizate îndeaproape”.

Pentru o țară înconjurată de apă și remarcată pentru tipul de vreme care produce ploi abundente, acest lucru indică un eșec sistemic, după cum reiese chiar și din cea mai superficială analiză.

Realitatea este următoarea: infrastructura de apă a Irlandei suferă de pe urma deceniilor de investiții insuficiente. Acest lucru a dat naștere unei rețele de conducte care scârțâie și se cârpește și care este acum și mai împovărată sub greutatea creșterii populației, a extinderii urbane, a creșterii cererii de locuințe și a scurgerilor cronice.

Uisce Éireann a raportat că 37% din toată apa tratată din stat se pierde zilnic din cauza scurgerilor, o cifră care, deși s-a îmbunătățit de la 46% în 2018, rămâne scandalos de mare.

În Dublin, rata scurgerilor este de 33%, iar în unele rețele mai vechi, aceasta se apropie de 50%. Aceasta nu este doar ineficiență; este o trădare a contribuabililor care finanțează tratarea și distribuția apei doar pentru a o vedea dispărând în pământ.

Recenta dezbatere Dáil privind Uisce Éireann, care a avut loc în aprilie, înainte de interzicerea furtunurilor, a scos la iveală amploarea crizei și frustrarea resimțită în întregul spectru politic.

Ministrul locuințelor, James Browne, a început cu o apărare a eforturilor guvernului, citând o creștere a investițiilor de capital de la 300 de milioane EUR în 2014 la 1,3 miliarde EUR în 2024, cu încă 16,9 miliarde EUR planificate pentru 2025-2029. El a apreciat înființarea Uisce Éireann ca o singură companie națională de utilități publice în 2013 ca fiind o reformă „de clasă mondială”, susținând că aceasta a eficientizat serviciile fragmentate anterior în 31 de autorități locale. Cu toate acestea, corul de critici din partea deputaților a descris o situație diferită de întârzieri, lipsă de responsabilitate și comunități lăsate literalmente fără resurse.

Deputatul Cormac Devlin a evidențiat dependența excesivă și periculoasă a Dublinului de râul Liffey, care furnizează 85% din apa din zona marelui Dublin. El a avertizat că, fără proiectul de alimentare cu apă a regiunilor Eastern și Midlands, în valoare de 4,6-6 miliarde EUR, care ar prelua apă din râul Shannon, regiunea se confruntă cu o criză de aprovizionare până la sfârșitul anilor 2020.

Deputatul Peter Cleere a vorbit despre orașele rurale din Carlow-Kilkenny, cum ar fi Mullinavat și Inistioge, unde infrastructura de apă inadecvată sufocă dezvoltarea locuințelor, forțând familiile tinere să se mute și erodând vitalitatea comunității. Deputatul Eoin Ó Broin l-a citat pe președintele Uisce Éireann, Jerry Grant, care a descris sistemul de alimentare cu apă ca fiind într-o „stare disperată” din cauza unei „complaceri extraordinare” în ceea ce privește investițiile. Apelul lui Grant pentru o nouă abordare guvernamentală a fost reluat de deputații care au criticat prestația lentă a Uisce Éireann și comunicarea deficitară cu reprezentanții locali.

Preocupările legate de mediu au fost, de asemenea, în centrul atenției. Deputata Jennifer Whitmore a citat raportul 2024 al Agenției pentru Protecția Mediului (EPA), care a arătat că 50 % din stațiile de epurare a apelor reziduale urbane din Irlanda nu îndeplinesc standardele UE, cu ape reziduale brute echivalente cu producția a 40 000 de persoane care intră zilnic în râuri și estuare. Ea a remarcat că multe incidente provin mai degrabă din eșecuri operaționale de bază, cum ar fi defecțiuni ale pompelor nemonitorizate, decât din lipsa unei infrastructuri majore. Deputatul Malcolm Byrne a lăudat finalizarea stației de epurare de la Arklow, dar a deplâns faptul că sate precum Aughrim și Ferns-Camolin rămân blocate de constrângerile de capacitate, modernizările nefiind așteptate până în 2029.

Dezbaterea a expus, de asemenea, deficitul de responsabilitate al Uisce Éireann. Deputați precum deputatul Pat Buckley și deputatul George Lawlor au povestit despre eforturile alegătorilor de a obține răspunsuri de la compania de utilități, unii dintre aceștia, locuitori cu probleme medicale grave, rămânând fără apă pentru igiena de bază. Deputatul Catherine Callaghan a descris așteptarea de șase ani a unui dezvoltator din Carlow pentru modernizarea unei stații de epurare, care a blocat 48 de case până în 2031. Aceste povești evidențiază o companie de utilități care, în ciuda finanțării de 2,2 miliarde de euro de la Exchequer pentru 2025, pare deconectată de publicul pe care îl deservește.

Argumentul că această criză este un caz de manual de eșec guvernamental are argumente solide. Serviciile esențiale precum aprovizionarea cu apă ar trebui să fie o funcție de bază a statului, furnizată eficient și fiabil. În schimb, Irlanda are un serviciu public care, deși este deținut de stat, este criticat în mod regulat pentru că funcționează ca un monopol privat.

Tranziția Uisce Éireann de la 31 de autorități locale a fost menită să aducă economii de scară și expertiză, dar există tot mai multe dovezi că a creat un mastodont birocratic care se luptă să răspundă nevoilor locale.

Dezbaterea din Dáil a evidențiat o frustrare aproape universală în rândul deputaților, care consideră că este „imposibil” să obțină răspunsuri de la biroul de legătură al Uisce Éireann în Oireachtas sau să asigure intervenții în timp util pentru alegători.

Problema scurgerilor este deosebit de revoltătoare. Pierderea a 37% din apa tratată nu este doar o risipă, ci ridică probleme profunde de responsabilitate fiscală. Fiecare litru pierdut este un litru pe care contribuabilii irlandezi l-au plătit pentru tratare. Deși planul guvernului de a reduce scurgerile la 25 % până în 2030 este binevenit, există o recunoaștere clară a faptului că este prea lent. Timp de aproape un deceniu, au existat solicitări nesfârșite pentru acțiuni mai urgente, în special în ceea ce privește prioritizarea înlocuirii conductelor și valorificarea tehnologiei pentru detectarea scurgerilor.

Proiectele majore, cum ar fi conducta Shannon și sistemul de drenaj Greater Dublin, continuă să fie încetinite, pe fondul preocupărilor crescânde cu privire la posibila expropriere a terenurilor agricole unde se intersectează construcția conductei.

Criza locuințelor, cea mai presantă problemă socială din Irlanda, este, de asemenea, inextricabil legată de infrastructura de apă. Politicienii irlandezi din toate partidele au subliniat în mod repetat modul în care sistemele învechite blochează dezvoltările, crescând costurile și agravând penuria de apă. În timp ce locuințele sunt considerate o prioritate absolută pentru guvernul irlandez, există dovezi clare că serviciile publice precum Uisce Éireann nu dispun nici pe departe de bugetele de capital necesare pentru a îndeplini obiectivele naționale în materie de locuințe.

Promisiunea guvernului de a acorda fonduri suplimentare prin revizuirea Planului național de dezvoltare este un indiciu că trebuie făcute mai multe în acest domeniu.

Irlanda, desigur, nu este singura care se confruntă cu lipsa apei. În Spania, Catalonia a impus restricții stricte privind consumul de apă începând din 2024, rezervoarele fiind la minime istorice din cauza secetei prelungite. Locuitorii Barcelonei se confruntă cu limite privind spălarea mașinilor și umplerea piscinelor, la fel ca interdicțiile Irlandei privind furtunul. Provocările Spaniei provin din probleme precum supraextracția și, la fel ca în Irlanda, îmbătrânirea infrastructurii agravează problema.

În Portugalia, regiunea Algarve a introdus raționalizarea apei pentru agricultură și turism, cu rezervoare la o capacitate de 15% în 2025. Toate acestea evidențiază nevoia de investiții pe termen lung în sisteme de apă rezistente. Aceasta este o lecție pe care guvernele irlandeze succesive au fost lente în a o lua în considerare.

Pentru a rezolva această criză, precum și criza legată de oferta de locuințe, au fost propuse o serie de „soluții”. Acestea includ o reformă majoră a Uisce Éireann pentru a îmbunătăți capacitatea de reacție și un forum statutar pentru consilierii locali, așa cum a sugerat deputatul Ó Broin, pentru a spori supravegherea democratică.

Poate cea mai presantă este problema reducerii scurgerilor, care trebuie pur și simplu accelerată prin investiții specifice în zonele cu pierderi mari, precum Dublin.

Proiectele majore precum conducta Shannon și sistemul de drenaj Greater Dublin trebuie accelerate. De asemenea, au existat solicitări ca guvernul să exploreze parteneriatele public-privat pentru a finanța modernizarea infrastructurii. Cu toate acestea, pentru a se asigura că proprietatea publică este protejată, ar fi necesar un referendum constituțional pentru a consacra acest lucru.

Interzicerea furtunurilor și avertismentele Uisce Éireann sunt simptome ale unui eșec mai profund de a acorda prioritate infrastructurii. Dezbaterea din Dáil din aprilie a demonstrat un consens clar și neobișnuit între partide cu privire la urgența abordării acestei probleme.