Testul de stres strategic al Europei: Securitate, tehnologie și costul fragmentării

Pentru o lungă perioadă de timp, securitatea europeană a fost discutată aproape exclusiv în termeni militari: număr de trupe, cheltuieli pentru apărare și angajamente NATO. Astăzi, acest cadru nu mai este suficient. Cele mai grave vulnerabilități cu care se confruntă Uniunea Europeană nu sunt localizate la frontierele sale, ci în interiorul lanțurilor sale de aprovizionare, al ecosistemelor industriale și al dependențelor tehnologice.

Pământurile rare, semiconductorii și inteligența artificială nu mai sunt sectoare economice neutre; acestea sunt active strategice. Dosarele care se adună acum la Bruxelles spun o poveste coerentă: Europa descoperă – târziu și adesea în regim de criză – că reziliența nu poate fi improvizată. Acesta este un test de stres structural care dezvăluie modul în care fragmentarea procesului decizional și inerția în materie de reglementare erodează capacitatea Europei de a acționa într-o lume în care dependențele economice sunt folosite din ce în ce mai mult ca arme.

Materii prime critice: Prima linie ascunsă

Dezbaterea privind pământurile rare oferă cel mai clar punct de intrare în această criză. Aceste 17 elemente sunt esențiale pentru orice, de la smartphone-uri la magneții permanenți din turbinele eoliene și sistemele de ghidare pentru munițiile de precizie. Cu toate acestea, Europa rămâne dependentă în mod precar, importând 95% din pământurile sale rare. China domină în prezent peisajul, controlând 70% din extracția globală și până la 90% din capacitatea de prelucrare.

Răspunsul UE, Legea Actul privind materiile prime critice (CRMA)stabilește obiective ambițioase pentru 2030: 10% extracție internă, 40% prelucrare internă și 25% reciclare. Cu toate acestea, realitatea rămâne în urma teoriei. ProiectulPer Geijer din Suedia, cel mai mare zăcământ cunoscut de pământuri rare din Europa, este un exemplu în acest sens. În ciuda statutului său de „proiect strategic”, acesta se confruntă cu un maraton juridic care implică coduri de mediu stricte și protecții ale biodiversității care amenință să întârzie producția cu ani de zile. Fără un acces sigur la aceste resurse, nicio politică industrială sau de apărare nu poate fi cu adevărat credibilă.

Semiconductori: Suveranitate descoperită prea târziu

Dacă materiile prime expun slăbiciunile din amonte, semiconductorii dezvăluie fragilitatea din amonte. Europa deține active critice, dar le guvernează defensiv. ASMLlider mondial în domeniul litografiei, oferă un punct de sprijin rar, însă conducerea sa avertizează că o „suveranitate tehnologică” totală este nerealistă având în vedere ecosistemul global profund integrat.

The Nexperia este și mai ilustrativ în ceea ce privește presiunea geopolitică. La sfârșitul anului 2025, guvernul olandez a fost nevoit să intervină, folosind puteri de urgență pentru a numi manageri publici și a suspenda directorul general al întreprinderii controlate de chinezi, pentru a preveni „golirea” expertizei europene. Această măsură, declanșată de presiunile SUA și de temerile legate de transferul de tehnologie către China, a dus la represalii imediate din partea Beijingului în ceea ce privește controlul exporturilor. Lecția este clară: legea Legea UE privind cipurile își propune să dubleze cota de piață a Europei la 20 % până în 2030, dar nu dispune de instrumente solide pentru a proteja activele existente de „drenajul” intern sau de înarmarea externă.

Inteligența artificială: Reglementare fără putere

Dezechilibrul dintre ambiție și capacitate este cel mai vizibil în domeniul IA. În timp ce UE este lider în domeniul eticii cu Legea IApierde cursa globală la aproape orice alt criteriu de măsurare. Cifrele sunt clare: SUA a produs 40 de modele fundamentale, iar China 15; întreaga Europă a produs doar trei.

„Decalajul în materie de inovare” este alimentat de o disparitate masivă în materie de finanțare. Investițiile private din SUA în inteligența artificială au atins 400 de miliarde de dolari în ultimul deceniu, față de doar 50 de miliarde de dolari în UE. În plus, Europa suferă de un exod sistemic al talentelor: trei din patru doctoranzi europeni formați în SUA rămân acolo cel puțin cinci ani. După cum remarcă liderii startup-urilor, Europa a petrecut prea mult timp concentrându-se pe reglementare, în loc să devină cel mai competitiv loc de pe planetă. Fără controlul asupra hardware-ului și a infrastructurii de cloud la scară largă – 65 % din aceasta este controlată de trei întreprinderi americane – Europa riscă să devină un stat de drept într-o lume care nu îi aparține.

Paradoxul reglementării: când obiectivele strategice intră în coliziune

„Paradoxul Green Deal” complică și mai mult peisajul. Europa definește sectoarele ca fiind „strategice” pentru obiectivele sale climatice și digitale, însă le supune unor cadre de reglementare care blochează în mod activ executarea. În Suedia, impulsul pentru mineralele „verzi” este încetinit chiar de legile de mediu menite să protejeze continentul.

Acesta este un eșec al coerenței. Autonomia strategică nu poate supraviețui în cadrul unui sistem de guvernanță care tratează materiile prime, inteligența artificială și energia ca pe niște silozuri separate. În timp ce concurenți precum China integrează planificarea de stat și investițiile pe termen lung, UE rămâne fragmentată în 27 de piețe naționale, forțându-și startup-urile cu cea mai rapidă creștere să se înregistreze în locuri precum Delaware doar pentru a avea acces la capital.

Reziliența necesită control

Uniunea Europeană se află la o răscruce de drumuri. Securitatea s-a extins cu mult dincolo de domeniul militar, ajungând în însăși structura producției industriale. Reziliența nu poate fi construită doar prin declarații sau anunțuri de finanțare; aceasta necesită controlul asupra activelor critice și capacitatea de a acționa decisiv sub presiune.

Dovezile duc la o singură concluzie: Europei nu îi lipsește talentul sau conștiința, ci o abordare integrată a puterii. Până la eliminarea decalajului dintre ambițiile de reglementare și realitatea industrială, fiecare nouă perturbare a lanțului de aprovizionare nu va fi o surpriză, ci o confirmare a faptului că o fereastră de oportunitate se închide.