Subscribe
Recentul acord comercial dintre Statele Unite și Uniunea Europeană, care a redus tarifele la 15 % pentru o serie de sectoare strategice, a fost salutat de instituțiile UE și de guvernele naționale, care au salutat acordul ca pe o victorie diplomatică capabilă să evite un război comercial cu consecințe potențial devastatoare. Cu toate acestea, deși decizia marchează un punct de cotitură în relațiile transatlantice, ea nu reprezintă încă o soluție definitivă la problemele structurale care caracterizează relațiile economice dintre cele două părți ale Atlanticului. Acordul, încheiat în iulie între președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen și președintele american Donald Trump și oficializat în august, constituie mai degrabă un armistițiu decât o pace durabilă. Acesta oferă întreprinderilor europene un cadru mai previzibil, dar lasă nerezolvate aspecte cruciale, cum ar fi oțelul, aluminiul și, mai presus de toate, sectorul agroalimentar, care este de o importanță fundamentală pentru țări precum Italia și Franța.
CONȚINUTUL ACORDULUI
Declarația comună UE-SUA stabilește o reducere semnificativă a tarifelor vamale, stabilind o rată maximă de 15% pentru marea majoritate a exporturilor europene către Statele Unite. Printre sectoarele beneficiare se numără automobilele, produsele farmaceutice, semiconductorii și lemnul, care reprezintă o parte semnificativă a comerțului bilateral. Măsura, retroactivă la 1 august 2025, prevede, de asemenea, că mărfurile care fac deja obiectul tarifelor națiunii celei mai favorizate (MFN) de peste 15% nu vor mai fi supuse unor noi creșteri. Acest mecanism asigură, cel puțin pe hârtie, o mai mare stabilitate pentru companiile exportatoare, în special pentru industria auto și farmaceutică germană, care au o prezență puternică în mai multe state membre. Un alt aspect important este angajamentul de a lucra în viitor pentru a extinde regimul preferențial la alte sectoare, un obiectiv care rămâne crucial pentru Uniune. Cu toate acestea, sectoarele agroalimentar, vitivinicol și al alcoolului rămân în afara acordului, în ciuda presiunii exercitate de unele guverne.
EXCLUDERILE PROBLEMATICE: OȚEL, ALUMINIU ȘI PRODUSE AGROALIMENTARE
Excluderile reprezintă elementul cel mai critic al acordului. Sectoarele oțelului și aluminiului, încă supuse unor tarife de 50%, rămân o sursă de tensiune între Bruxelles și Washington. Problema supracapacității globale, în special a supracapacității chineze, cântărește asupra posibilității unui acord mai larg: Statele Unite insistă asupra unei protecții sporite a sectoarelor lor strategice, în timp ce UE se teme de un impact negativ asupra competitivității întreprinderilor sale. La fel de semnificativă este și neincluderea sectoarelor agroalimentar și vitivinicol. Pentru țări precum Italia, unde exporturile de vin sunt unul dintre principalele atuuri economice și culturale, lipsa scutirilor tarifare reprezintă o limitare clară. Asociațiile profesionale și-au exprimat îngrijorarea cu privire la un acord care, deși evită noi tarife, nu deschide oportunități reale de creștere pe piețe deja foarte competitive.
PERSPECTIVA ITALIANĂ
Guvernul italian a calificat acordul drept „nu ideal, dar util”, subliniind că principalul său merit a fost evitarea unui război comercial. Italia, puternic dependentă de exporturi în sectoare precum moda, produsele agroalimentare și ingineria mecanică, are nevoie de un cadru de reglementare clar și stabil pentru a-și planifica strategia economică. În acest sens, acordul oferă previzibilitate, dar încă nu răspunde nevoilor producătorilor autohtoni, care solicită un acces mai liber la piața americană.
ILUZIA STABILITĂȚII: UN ARMISTIȚIU FRAGIL
Dintr-o perspectivă academică, acordul poate fi interpretat ca un exemplu tipic de „armistițiu tarifar”. Statele Unite, istoric orientate spre apărarea industriei naționale prin politici protecționiste, au acceptat un compromis din motive în primul rând geopolitice: pentru a-și consolida alianța anti-China cu Europa și pentru a consolida cooperarea industrială în sectoare strategice. Uniunea, la rândul său, a evitat o spirală a represaliilor care ar fi afectat sectoare sensibile, cum ar fi industria auto germană sau industria farmaceutică elvețiano-germană. Cu toate acestea, tensiunile legate de reglementările în domeniul digital (Legea privind piețele digitale și Legea privind serviciile digitale) rămân nerezolvate, deoarece Bruxelles-ul le-a ținut în afara negocierilor pentru a evita compromiterea autonomiei sale de reglementare. Acest lucru înseamnă că potențialul pentru conflicte viitoare este departe de a fi eliminat.
IMPACTUL ASUPRA ECONOMIEI EUROPENE
Acordul, deși binevenit, nu ar trebui interpretat ca un panaceu pentru economia europeană. Beneficiile reducerii tarifelor vor fi distribuite inegal între statele membre: Germania și Țările de Jos, puternic expuse sectoarelor auto și farmaceutic, vor beneficia imediat, în timp ce Italia, Franța și Spania rămân penalizate de excluderea sectorului agroalimentar. În plus, caracterul temporar și neobligatoriu al acordului introduce un element de incertitudine: Companiile europene pot ezita să facă investiții pe termen lung fără garanții că regimul tarifar va rămâne stabil. Acest efect de „așteptare” riscă să reducă impactul pozitiv al acordului asupra economiei reale.