Susținerea lui Trump pentru unitatea Irlandei și posibilitatea unei modificări constituționale în Irlanda

Aflat alături de Taoiseach Micheál Martin la Dublin, pe 12 septembrie, Donald Trump a fost întrebat despre reunificarea Irlandei și a răspuns: „Ei bine, nu vreau să provoc niciun fel de probleme, dar vă spun că mi-ar plăcea foarte mult să o văd reunificată.” El a mers mai departe — „Se va întâmpla în cele din urmă… Cred că ar fi un lucru fantastic” — înainte de a sugera că „ar putea la fel de bine să se întâmple acum”. Ulterior s-a relatat că el a adus în discuție acest subiect, din proprie inițiativă, în timpul întâlnirii cu președintele irlandez, întrebând cum evoluează „fuziunea”.

A doua zi, el a mers și mai departe, descriind unificarea drept „una dintre cele mai firești lucruri din toate timpurile”.

A spune că declarațiile lui Trump au zguduit peisajul politic irlandez ar fi o exagerare, dar cu siguranță au redat un nou suflu dezbaterii privind o Irlanda unită. În afară de aceste comentarii, vizita sa a fost, în mare parte, un eveniment fără incidente; o vizită de rutină a președintelui SUA, ceva cu care Irlanda s-a obișnuit în ultimii ani. Discuția sa cu președinta de stânga Catherine Connolly a fost, potrivit relatărilor, cordială, liniștind orice temeri legate de o întâlnire conflictuală. În cele din urmă, remarcile lui Trump privind unitatea Irlandei au fost interpretate ca un semnal deschis al sprijinului american pentru o schimbare constituțională pe insula Irlandei, cu o preferință explicită pentru interesele Republicii Irlanda. În consecință, dezbaterea privind unitatea, care a stagnat în ultimii ani, a revenit în prim-planul scenei politice irlandeze.

Răspunsul lui Martin la remarca lui Trump a fost, în mod caracteristic, unul de indiferență. El a respins comentariile legate de această declarație, calificându-le drept „o reacție exagerată”, subliniind că președintele SUA discuta pur și simplu despre unitate din perspectiva unor granițe geografice logice pentru o națiune insulară. Această caracterizare a remarcilor președintelui, ca fiind mai degrabă o observație decât un sprijin explicit, trebuie înțeleasă ca o încercare de a amâna și de a distrage atenția publicului de la această problemă. Prim-ministrul are propria sa viziune asupra unității irlandeze, promovată prin inițiativa „Shared Island” încă din 2020, care vizează promovarea reconcilierii înaintea unificării. Cu alte cuvinte, viziunea lui Martin asupra unei Irlande unite este una în care problema este amânată pentru încă o generație sau două.

În ciuda semnalelor de inactivitate din partea Guvernului, principalul partid de opoziție, Sinn Féin, a identificat o oportunitate pe care a fost gata să o exploateze. Liderul partidului, Mary Lou McDonald, a declarat că „călătoria noastră națională este acum reunificarea” și că „responsabilitatea de a începe planificarea îi revine prim-ministrului”. În mod ironic pentru Martin, guvernul său a respins, în iulie anul acesta, un proiect de lege al Sinn Féin care îi impunea prim-ministrului să publice o carte verde privind unitatea în termen de optsprezece luni și să convoace o adunare a cetățenilor. De remarcat faptul că legea a fost susținută de toate partidele de opoziție din Dáil Éireann. În particular, mai mulți deputați din coaliție au indicat că ar fi susținut-o în cazul unui vot liber. În cuvintele deputatului Sinn Féin Donnchadh Ó Laoghaire: „După ce am ascultat astăzi discursurile din plen și am discutat cu colegii, sincer să fiu, singura concluzie la care pot ajunge este că nici măcar nu am fi avut un vot în seara aceasta, dacă nu ar fi fost opiniile unui singur om”. În cadrul propriului partid al prim-ministrului există o diviziune substanțială cu privire la abordarea sa față de unificarea Irlandei. În iunie, ministrul justiției, Jim O’Callaghan, a declarat la o conferință de la Belfast că viitorul guvern trebuie să se pregătească pentru unificare și să declare modificările constituționale pe care este dispus să le accepte. Această poziție este în contradicție directă cu mentalitatea de a aștepta și a vedea a prim-ministrului, dar este o poziție pe care comentariile lui Donald Trump ar putea-o face acum necesară.

Răspunsul Londrei la declarațiile controversate ale președintelui a fost, în schimb, de o consecvență fără precedent. Prim-ministrul Andy Burnham afirmase cu doar câteva săptămâni înainte că un referendum privind granița era „exclus din discuție”, fiind ulterior nevoit să-și retragă afirmația în urma reacțiilor vehemente, pe motiv că, în conformitate cu Acordul de Vinerea Mare, nu avea autoritatea necesară pentru a face o astfel de declarație. Competența de a convoca un referendum privind granița îi revine secretarului pentru Irlanda de Nord, funcție ocupată de deputatul laburist Chris Bryant, care a publicat online textul Acordului de Vinerea Mare ca un „curs de reîmprospătare a cunoștințelor” în urma comentariilor lui Trump. Liderul conservator Kemi Badenoch l-a acuzat pe Trump că „a vorbit fără să gândească”, în timp ce Nigel Farage s-a distanțat de Trump, apărând integritatea Uniunii.

Declarațiile liderului DUP, Gavin Robinson, au fost cele mai elocvente în ceea ce privește unda de șoc politic declanșată de Trump în Insulele Britanice — acesta a afirmat că viitorul constituțional al Irlandei de Nord nu va fi decis de vocile unor actori externi. Acest mesaj privind suveranitatea britanică amenințată de intervenția americană indică faptul că, pe întreg spectrul politic din Marea Britanie, comentariile lui Trump au fost interpretate ca un semn de ostilitate față de interesele britanice în ansamblu. Având în vedere sprijinul acordat de președinte președintelui argentinian Javier Milei și reaprinderea dezbaterilor teritoriale în jurul Insulelor Falkland, această ipoteză pare să fie corectă.

Cu toate acestea, chiar dacă s-ar organiza un referendum privind granița, ar fi nevoie mai întâi de un sprijin majoritar pentru o Irlanda unită. Un sondaj Amárach publicat în mai 2026 a arătat că 63% dintre locuitorii Irlandei de Nord ar susține o Irlanda unită ca parte a UE, față de 29% care s-ar opune. În Republica Irlanda, 59% susțineau unificarea în aceste condiții, față de 22% care se opuneau. O evaluare obiectivă arată că un referendum privind granița înainte de 2030 este plauzibil, dar rămâne totuși puțin probabil. Doar în cazul în care partidul care militează pentru unificarea Irlandei, Sinn Féin, ar intra în guvern la Dublin, un astfel de referendum ar putea deveni, în mod realist, un obiectiv al politicii guvernului irlandez.

În ceea ce privește modul în care Uniunea Europeană ar reacționa la unificarea Irlandei, dezbaterea este deja încheiată. La summitul privind Brexit-ul din aprilie 2017, Consiliul European a declarat în mod oficial că, în cazul unei unificări, „întregul teritoriu al unei astfel de Irlande unite ar face astfel parte din Uniunea Europeană” — fără proces de aderare, fără articolul 49, fără drept de veto. Precedentul pe care îl va urma unificarea Irlandei este unificarea Germaniei din 1990. Aceasta va fi tratată pur și simplu ca o extindere teritorială a unui stat membru existent, și nu ca admiterea unui nou stat membru.

Naționaliștii din Edinburgh și Cardiff vor observa acest tratament special acordat Irlandei de Nord cu o oarecare amărăciune. Irlanda de Nord dispune de o cale de ieșire prevăzută prin tratat și de o reintrare garantată în UE. Scoția și Țara Galilor nu dispun de niciuna dintre acestea. Secesiunea de la Regatul Unit le-ar lăsa pe ambele în afara Uniunii, obligate să depună cereri în temeiul articolului 49 ca noi state candidate — ceea ce înseamnă, potențial, ani de negocieri care vor necesita depășirea obstacolelor delicate reprezentate de statele membre cu propriile mișcări separatiste.

Cu toate acestea, peisajul electoral s-a schimbat. În luna mai, SNP a obținut 58 de locuri în Parlamentul de la Holyrood, cu șapte locuri mai puțin decât majoritatea, iar John Swinney a declarat că partidul său a obținut un al cincilea mandat „categoric” la putere și și-a reiterat intenția de a organiza un referendum până în 2028. În Țara Galilor, Plaid Cymru a câștigat 43 de locuri, ceea ce l-a propulsat pe liderul separatist galez Rhun ap Iorwerth în funcția de prim-ministru, punând capăt dominației politice a Partidului Laburist în țară și angajând Țara Galilor pe propria sa cale către independență.

Deși președintele Donald Trump nu are o poziție politică reală ca actor în niciuna dintre aceste dezbateri, remarcile sale spontane din Irlanda au forțat guvernul irlandez să facă o mărturisire foarte incomodă. Și anume, că statul aspiră la o modificare constituțională, dar nu a întreprins demersurile pregătitoare necesare pentru a o realiza. Pentru Regatul Unit în ansamblu, comentariile sale au deschis efectiv cutia Pandorei într-un moment în care țesătura socială a Uniunii este, probabil, mai fragilă ca niciodată. Indiferent de rezultatele finale, putem concluziona că Insulele Britanice par să se afle în pragul unor schimbări politice majore.