Subscribe
Europa se confruntă astăzi cu două războaie: cel purtat cu tancuri pe Dnipro și cel purtat cu numere la Bruxelles.
Atunci când președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, a trimis scrisoarea sa către cele 27 de state membre în care prezenta trei opțiuni pentru finanțarea celor 135 de miliarde de euro necesare pentru a sprijini Ucraina în perioada 2026-2027, aceasta nu a declanșat doar o dezbatere tehnică. Ea a deschis o falie politică care probabil va traversa întreaga Europă, deoarece, dacă analizăm în profunzime conținutul scrisorii, întrebarea strategică și vitală pentru un conservator ar trebui să fie: cum poate fi apărată libertatea fără a renunța la suveranitate?
Europa conservatoare nu are îndoieli cu privire la primul punct: Libertatea Kievului este libertatea noastră.
Rusia lui Vladimir Putin a readus războiul pe continent, a atacat o țară suverană și vrea să arate lumii că granițele pot fi redesenate cu tancuri. În fața acestei situații, cei care fac apel la „neutralitate” nu fac decât să-și mascheze incapacitatea de a alege între agresor și victimă.
Dar claritatea strategică nu înseamnă naivitate politică. Dreapta conservatoare europeană – din Italia până în Polonia, din statele baltice până în Spania – sprijină Ucraina fără ezitare, dar nu acceptă ca urgența să devină un pretext pentru construirea unei uniuni permanente a datoriilor, un federalism financiar care nu a fost niciodată votat de cetățeni și care este condus mai mult de funcționarii Comisiei decât de parlamente.
Europa trebuie să își facă datoria și să se ridice la înălțimea așteptărilor. Spunem acest lucru de ani de zile, dar trebuie reiterat clar că Europa trebuie să rămână o Europă a națiunilor, nu să devină o bancă centrală cu o trezorerie atașată.
Cele trei opțiuni ale Comisiei nu sunt alegeri pur tehnice, ci politice
Scrisoarea lui Von der Leyen prezintă trei soluții. Pe hârtie, acestea par a fi alternative financiare; în realitate, acestea sunt trei viziuni ale Europei.
- Contribuțiile naționale: calea responsabilității, dar cât de durabilă este aceasta?
Prima opțiune este o întoarcere la elementele de bază: fiecare stat își plătește partea sa. Este cea mai respectuoasă față de suveranitate, dar și cea mai dificil de susținut în fața unor deficite mari, a unor constrângeri bugetare din nou în vigoare și a unor guverne responsabile față de cetățenii lor. Nu este o cale de abandonat – mai ales dacă servește drept punte – dar nimeni nu poate pretinde că ea singură este suficientă pentru a acoperi toate nevoile Kievului.
- Datoria europeană comună: tentația „modelului permanent
Aici, Comisia își arată adevărata înclinație: să reproducă și, eventual, să instituționalizeze paradigma NextGenerationEU, transformând excepția pandemiei într-un obicei politic. Datoria comună poate fi
- Împrumutul de reparații bazat pe activele rusești (140 de miliarde): o idee bună, care trebuie gestionată inteligent
Este un principiu solid, moral și evident că Putin, și nu contribuabilul european, ar trebui să suporte costurile reconstrucției. Ar fi un puternic factor de descurajare: viitorii agresori trebuie să știe că războiul este costisitor, și într-adevăr costisitor.
Cu toate acestea, scurtătura utilizării agresive a activelor suverane rusești înghețate prezintă riscuri enorme:
- risc juridic (drept internațional, cazuri de arbitraj de miliarde de lire sterline);
- riscul financiar (fuga de capital din zona euro în cazul în care UE nu pare a fi un garant fiabil al activelor suverane);
- riscul geopolitic (țările terțe ar putea renunța la investiții de teama unor precedente periculoase).
Acesta este motivul pentru care este necesară o abordare prudentă, dar nu expectativă , în această chestiune: da, pentru utilizarea valorii economice legate de activele rusești, dar cu instrumente juridice etanșe, coordonate cu G7, care respectă piața și sunt capabile să evite șocurile sistemice: o abordare pragmatică, strategică și neideologică.
Linia conservatoare: a ajuta Kievul da, a ceda suveranitatea nu
În dezbaterea europeană apare o adevărată diviziune. Pe de o parte, sunt cei care văd în Ucraina o oportunitate de a finaliza integrarea fiscală a UE, de a construi o Trezorerie europeană, de a goli bugetele naționale și de a permite Comisiei să împrumute după bunul plac în numele „provocărilor comune”.
De cealaltă parte se află tabăra conservatoare, care spune:
- da pentru susținerea Kievului, până la victorie și după aceea;
- da la mecanisme extraordinare, specifice, temporare, controlate , cum ar fi euroobligațiunile de apărare;
- da, pentru a face Rusia să plătească, dar fără a destabiliza piețele și fără a încălca legea;
- nu la concepția greșită conform căreia orice criză justifică o renunțare permanentă la suveranitate.
Aceasta este o poziție echilibrată și strategică , singura care reunește libertatea, responsabilitatea, geopolitica și democrația.
O problemă mai mare: viitorul Europei post-Putin
Modul în care Europa decide să finanțeze rezistența ucraineană va determina ce fel de Uniune vom avea peste zece ani. Dacă prevalează linia federalistă a „datoriei astăzi, integrării mâine”, UE își va schimba natura fără ca cetățenii să fie vreodată invitați să aleagă.
Dacă, pe de altă parte, prevalează linia conservatoare – cooperare da, centralizare nu – atunci Uniunea va avea încă o șansă de a reveni la ceea ce ar trebui să fie: o comunitate de națiuni libere care decid împreună, nu o mașină anonimă care decide pentru ele.
Ajutorarea Kievului este o datorie morală, dar și o necesitate existențială și strategică în termeni geopolitici. Totuși, acest lucru nu înseamnă abandonarea principiilor fondatoare ale Europei: suveranitate, legalitate, responsabilitate democratică, echilibru între state.
Rusia trebuie să plătească. Europa trebuie să sprijine Ucraina. Dar Europa nu trebuie să devină ceea ce popoarele sale nu au cerut niciodată: o uniune a datoriei permanente și a iresponsabilității fiscale.
Sunt necesare curaj și viziune pentru a construi o politică externă și de apărare care să fie la înălțimea istoriei noastre.
Iar această politică poate veni doar din partea unei drepte conservatoare care vede realitatea așa cum este ea:
o lume periculoasă, un continent fragil, o provocare care necesită putere și prudență.
Libertatea Europei va fi apărată la Kiev – dar sufletul ei va fi apărat la Bruxelles.