Subscribe
La 29 august 2026 va avea loc un referendum privind aderarea Islandei la Uniunea Europeană. Alegătorii vor fi întrebați dacă sunt de acord cu reluarea negocierilor de aderare, care au început odată cu depunerea cererii de aderare a Islandei în 2009 și au fost suspendate în 2013. Islanda este, alături de Norvegia și Liechtenstein, membră a Spațiului Economic European (SEE) din 1994. Calitatea de membru al SEE îi oferă Islandei acces la piața internă europeană, menținându-și în același timp controlul asupra sectorului pescuitului, agriculturii, comerțului exterior, afacerilor monetare și politicii externe. Întrebarea care se pune acum este de ce Islanda ar trebui să facă pasul de la SEE către UE, mai ales având în vedere că Islanda este semnificativ mai prosperă decât o țară medie din UE.
Referendumul vizează statutul de membru
Susținătorii UE afirmă că referendumul nu vizează aderarea la UE, ci stabilirea condițiilor în care Islanda ar putea adera, de exemplu, ce derogări permanente (opt-out) ar putea obține de la cadrul juridic al UE. Oponenții aderării răspund că, desigur, referendumul se referă la aderare: este vorba despre reînnoirea cererii din 2009 și reluarea procesului de aderare. Aderarea la UE nu este ca un bufet de la care poți alege după bunul plac. Dacă o țară solicită aderarea, înseamnă că dorește cu adevărat să devină membră. Negocierile de aderare constau în alinierea sistematică a cadrului juridic al statului solicitant la cadrul juridic al UE, la acquis-ul comunitar. Acestea vizează doar parțial derogările temporare și cazurile speciale.
Este posibil ca Islanda să fi preluat aproximativ 35% din cadrul juridic al UE
Susținătorii UE susțin că Islanda este deja „pe jumătate membră” a UE, deoarece a adoptat aproximativ 70% din cadrul juridic al UE – inclusiv directive, regulamente și legi – prin calitatea sa de membru al SEE. Oponenții aderării susțin că acest lucru nu este întru totul corect. Se estimează că aproximativ jumătate din cadrul juridic al UE se referă la piața internă. Acest lucru sugerează că Islanda a adoptat doar aproximativ 35 % din cadrul juridic al UE. În plus, în calitate de membru al SEE, Islanda nu este obligată să adopte toate directivele UE. În cazul în care Islanda și UE au opinii divergente cu privire la o astfel de chestiune, soluționarea acesteia revine unei instanțe speciale (Curtea AELS).
Islanda ar avea o influență neglijabilă în UE
Susținătorii aderării la UE susțin că Islanda ar trebui să adere, deoarece ar avea astfel un cuvânt de spus în procesul decizional al UE. Oponenții aderării subliniază că rolul Islandei în cadrul UE ar fi neglijabil. Aceasta ar primi 6 din cele 276 de locuri din Parlament, adică 0,8%. Ar primi 0,1 % din voturile ponderate în cadrul Consiliului European. Ar avea un comisar din 28 și un judecător din 28 la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, de la ambii așteptându-se să ia decizii independent de țările lor de origine.
Competențele în domeniul pescuitului ar urma să fie transferate la Bruxelles
Susținătorii aderării la UE afirmă că Islanda își va păstra controlul asupra sectorului său de pescuit profitabil și durabil, bazat pe drepturi de pescuit deținute de entități private. Oponenții aderării invocă Regulamentul UE nr. 1380/2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, conform căruia (art. 5) navele de pescuit ale Uniunii ar trebui să aibă acces egal la toate apele Uniunii, cu excepția faptului că statele membre dețin controlul temporar asupra pescuitului în zona de 12 mile. Aceștia recunosc că UE ar permite probabil islandezilor să continue pescuitul în Zona Economică Exclusivă (ZEE) existentă de 200 de mile, pentru a asigura o relativă stabilitate. Totuși, aceasta nu ar fi un drept, ci mai degrabă un gest de bunăvoință din partea UE, care ar putea fi revocat în orice moment.
Securitatea Islandei este asigurată de SUA, nu de UE
Susținătorii aderării la UE susțin că Islanda trebuie să-și găsească un refugiu în Europa, pe fondul incertitudinii crescânde din Atlanticul de Nord. Oponenții aderării subliniază că Islanda are un tratat de apărare cu Statele Unite, o țară cu o putere militară incomparabil mai mare decât cea a tuturor țărilor UE la un loc. Aceștia afirmă că este puțin probabil ca SUA să anuleze acest tratat, cu excepția cazului în care, desigur, Islanda ar deveni membră a statului federal european avut în vedere de birocrații de la Bruxelles.