Subscribe
Uniunea Europeană a interzis unuia dintre cei mai mari exportatori ai săi – Brazilia – să furnizeze anumite produse alimentare destinate consumului pe teritoriul UE. Începând cu 3 septembrie, Bruxelles a suspendat importurile de carne de vită, carne de pasăre, ouă și miere din cea mai mare țară din America de Sud. Această măsură este pe cât de drastică, pe atât de logică, fiind rezultatul nerespectării de către Brazilia a reglementărilor sanitare ale Uniunii Europene – mai precis, interdicția privind utilizarea antimicrobienelor pentru stimularea creșterii animalelor. Brazilia nu a putut oferi garanțiile necesare care să acopere întregul ciclu de viață al animalului, fapt care a dus la această interdicție, care părea iminentă deja de câteva luni. Încă din luna mai, Brazilia fusese eliminată de pe lista țărilor care respectă cerințele Uniunii Europene privind siguranța alimentară.
Regulamentul privind utilizarea substanțelor antimicrobiene nu a apărut din senin. Acesta exista încă înainte ca acordul de liber schimb UE-Mercosur să fie pus în aplicare cu titlu provizoriu la 1 mai. La acea vreme, Ursula von der Leyen a „prevăzut” că beneficiile acestui acord vor fi „reale și vizibile”. După luni de proteste ale fermierilor, care și-au exprimat îngrijorarea profundă cu privire la deschiderea pieței UE către America de Sud și la afluxul de produse neconforme și nocive – despre care fermierii au avertizat în repetate rânduri –, cetățenilor europeni li s-a spus altceva: că fluxurile de alimente vor fi controlate și că standardele vor fi respectate. La patru luni de la intrarea în vigoare a acordului cu țările sud-americane, Uniunea Europeană a suspendat acum importurile de produse de origine animală din cea mai mare dintre acestea, Brazilia. Până la 1 mai, arhitecții acestui acord susțineau că liberalizarea comerțului și standardele sanitare stricte ar coexista fără probleme. Ipocrizia este flagrantă.
Preocupările legate de promotorii de creștere nu sunt rodul imaginației birocraților de la Bruxelles sau al fermierilor care au tras în repetate rânduri semnalul de alarmă cu privire la riscurile pentru sănătatea publică pe care le prezintă punerea în aplicare a acordului Mercosur. Rezistența la antimicrobiene este o problemă reală – una care nu ar trebui ignorată. Utilizarea antibioticelor ca promotori de creștere este interzisă de legislația UE, ceea ce înseamnă că produsele provenite de la animale tratate cu aceste substanțe în fermele braziliene ar trebui excluse din consum. A susține că sănătatea publică poate fi separată de modul în care sunt produse alimentele la mii de kilometri distanță este fie o naivitate periculoasă, fie o minciună pur și simplu.
Comisia Europeană are dreptate să solicite garanții pe întregul lanț de producție – garanții pe care Brazilia nu le poate oferi, cel puțin deocamdată. Acest lucru se datorează faptului că produsele pe care dorește să le comercializeze consumatorilor europeni provin de la animale cărora li s-au administrat substanțe interzise pentru a le accelera creșterea.
Acel fermier care crește animale fără promotori de creștere – cu cicluri mai lungi și costuri mai mari, dar cu o disciplină transmisă din generație în generație – nu poate concura în condiții de egalitate cu un sistem industrial conceput pentru a genera profit. Aceasta este o realitate pe care fermierii europeni au subliniat-o în repetate rânduri cu luni înainte de intrarea în vigoare a acordului UE-Mercosur. Atunci când Bruxelles-ul deschide piața UE pentru sute de mii de tone metrice de carne de vită care conține substanțe interzise, dar susține în același timp că standardele vor fi respectate, acesta joacă, de fapt, un joc periculos – unul care nu este deloc în interesul clienților.
Agricultorii europeni cer de ani de zile să nu fie obligați să concureze cu produse care nu sunt supuse acelorași restricții. Acum, argumentul legat de sănătate le-a dat dreptate, ceea ce nu este deloc surprinzător. Acest lucru nu schimbă faptul că Bruxelles-ul însuși a impus politic un acord pentru consumatorii din UE, pe care comunitatea rurală l-a respins cu fermitate. Este o chestiune de securitate alimentară, dar și de suveranitate alimentară. O societate care tratează producția proprie de alimente sau importurile ca pe un simplu detaliu printre multe altele sau care confundă prețurile mici cu abundența își cedează suveranitatea bucată cu bucată. Adevărata prosperitate necesită un lanț de aprovizionare în care poți avea încredere, un animal crescut în mod natural și un fermier care nu este tratat ca un dușman al progresului.