Subscribe
Duminică, 27 septembrie, au avut loc încă două referendumuri în Elveția, țara din Europa Centrală renumită pentru sistemul său de democrație directă și pentru participarea cetățenilor la luarea deciziilor importante. Marea majoritate a titlurilor din presă s-a concentrat pe înăsprirea politicii de neutralitate a Elveției, care a fost respinsă de o majoritate covârșitoare a cetățenilor. Însă, în aceeași zi, a avut loc un alt referendum pe o temă care a stârnit mai puțin interesul publicului din afara Confederației Elvețiene. A fost vorba despre o inițiativă intitulată „Pentru securitatea alimentară – prin creșterea producției interne durabile, mai multe alimente de origine vegetală și apă potabilă curată”, promovată de unii activiști de mediu. Un titlu categoric și captivant care, sub pretextul unui obiectiv legitim, ascundea de fapt o agendă ideologică radicală.
De fapt, „Inițiativa alimentară”, așa cum era denumită în mod obișnuit, care a făcut obiectul celui de-al doilea referendum, propunea consacrarea în Constituție a unui obiectiv foarte ambițios: creșterea ratei nete de autosuficiență alimentară de la 42–46% la cel puțin 70% în următorii zece ani. Astfel, potrivit inițiatorilor, Elveția și-ar putea asigura suveranitatea alimentară și nu ar mai depinde de importuri pentru a-și hrăni populația. Ce demers nobil, la prima vedere! Potrivit susținătorilor săi de stânga, în cazul unei crize majore, securitatea alimentară pentru întreaga populație nu poate fi garantată; din acest motiv, este imperativ ca agricultura să nu mai depindă de carne și să „evolueze” de la produsele de origine animală la cele de origine vegetală. În esență, era vorba de o politică agricolă „prietenoasă cu clima”, care punea accentul pe o reducere semnificativă a utilizării pesticidelor și a îngrășămintelor, precum și pe reglementări mai stricte care ar fi protejat apa, solul și biodiversitatea. Oricât de bine ar fi sunat în teorie, reacția societății elvețiene a fost la fel de vehementă, deoarece oamenii au considerat-o o utopie. La referendumul din 27 septembrie, 72,5% dintre alegătorii elvețieni au votat „nu”, comparativ cu doar 27,5% care au votat „da”, rata de participare la vot fiind de aproximativ 47%.
Niciunul dintre cele 26 de cantoane ale Elveției nu a susținut această „Inițiativă alimentară”. Această propunere pro-vegetariană a fost respinsă atât de Consiliul Federal, cât și de Parlament, toți membrii Parlamentului votând împotriva ei. Deși a privit favorabil creșterea autosuficienței alimentare, guvernul elvețian a considerat că măsurile propuse pentru atingerea unui astfel de obiectiv erau greșite și că termenul de zece ani era total nerealist.
Rezultatul votului a fost destul de clar. Societatea elvețiană a respins cu tărie inițiativa. Nu pentru că cetățenii elvețieni nu își doresc alimente mai sigure și de mai bună calitate, ci pentru că metoda aleasă – impunerea forțată a unei anumite linii de acțiune – a fost considerată inadecvată. Cu excepția anumitor grupuri de stânga, nimeni altcineva nu și-a asociat numele cu susținerea unei astfel de inițiative nerezonabile și nesăbuite. Poate că cea mai precisă descriere a venit din partea Uniunii Fermierilor Elvețieni, care, alături de reprezentanții industriilor cărnii și produselor lactate, a caracterizat această inițiativă drept un „dictat vegan”. Dacă ar fi devenit realitate, o astfel de măsură ar fi reprezentat o amenințare teribilă pentru fermele de animale, precum și pentru obiceiurile de consum și, de fapt, pentru însăși libertatea de alegere a oamenilor. În loc să se concentreze pe creșterea producției interne prin mecanisme realiste, o astfel de inițiativă ar fi dus la o intervenție severă a statului atât în producție, cât și în consum, pentru a atinge, într-un interval de timp mult prea scurt, un obiectiv atât de absurd.
De ce a eșuat atât de lamentabil o inițiativă care promitea securitate alimentară și independență alimentară? În principal pentru că societatea se temea – pe bună dreptate – că guvernul ar ajunge să dicteze ce se produce și ce se consumă. Cine ar vrea să i se spună ce are voie să mănânce și ce nu? Răspunsul este destul de evident. Nu este o coincidență faptul că sloganul campaniei a fost „Nu vă băgați în farfuriile noastre!”. Prin respingerea unei astfel de inițiative, cetățenii elvețieni au demonstrat că securitatea alimentară nu poate fi obținută prin supravegherea statului și impunerea a ceea ce au sau nu au voie să producă și să mănânce, ci mai degrabă printr-un sprijin real acordat producției agricole existente.