Subscribe
UE are 24 de limbi oficiale. Mai mult de 200 de limbi indigene sunt vorbite în întreaga Europă. Dacă dorim să cultivăm și să dezvoltăm cultura noastră europeană (culturile noastre!), trebuie să ne cultivăm și limbile.
Migrația considerabilă pe care am avut-o în Europa în ultimele decenii a pus o anumită presiune asupra limbilor noastre indigene. Acest lucru este deosebit de vizibil în țările care au avut mult timp minorități mari, cum ar fi Franța și Suedia. Acolo, s-au dezvoltat propriile variante minoritare ale limbilor indigene, iar aceste variante au influențat, la rândul lor, utilizarea limbii de către generațiile tinere în anumite părți ale populației indigene din aceste țări.
Dar întrebarea este dacă limbile noastre europene nu sunt afectate și mai mult de globalizare și de internet. Și aici engleza este cea care devine o lingua franca din ce în ce mai utilizată în întreaga lume, inclusiv în Europa.
În Suedia, unde este ușor să înființezi școli independente, au fost înființate mai multe „școli engleze” atât la nivel primar, cât și la nivel secundar. În aceste școli, adesea populare, o mare parte a predării se desfășoară în limba engleză. Acest lucru a fost criticat anterior de Academia Suedeză (cunoscută pentru selectarea câștigătorului premiului Nobel pentru literatură în fiecare an), care consideră că școlile suedeze ar trebui să predea în limba suedeză.
Suedia este în mod tradițional o țară care absoarbe cu ușurință influența străină. Și mulți oameni percep că Suedia a mers mai departe decât multe alte țări în ceea ce privește anglicizarea spațiului public și a conversațiilor care, din păcate, rezultă din globalizare și internet în întreaga Europă.
Cotidianul Dagens Nyheter a publicat recent un articol care a atras atenția. Autorul articolului, Aron Lund, este analist pentru Orientul Mijlociu și lucrează la Institutul suedez de cercetare pentru apărare națională. El consideră că Suedia trebuie să își înăsprească legislația lingvistică și să îndrăznească serios să conteste anglicizarea limbii, care a devenit atât de răspândită și evidentă încât mulți nu mai reacționează la ea.
El observă, printre altele, că unele companii abandonează limba suedeză ca limbă de lucru, că majoritatea tezelor de doctorat elaborate în universitățile suedeze sunt scrise în engleză și că conservatorii de limbi avertizează cu privire la așa-numitele „pierderi de domenii”, adică suedeza nu mai oferă suficientă terminologie în diverse domenii și devine astfel inutilizabilă în contexte academice și profesionale.
Aron Lund vorbește aici de un „cerc vicios”: „Cu cât engleza ocupă mai mult loc într-un anumit context, cu atât suedeza pare mai nepotrivită, inutilă, ieftină și străină”.
El subliniază, de asemenea, că universitățile poartă nume englezești, că diferite săptămâni tematice din orașe se numesc „Art Week”, „Design Week” sau „Craft Week” (în engleză, adică) și că până și forțele armate suedeze (care acum devin parte a NATO) folosesc termeni englezi precum „Chief Information Officer” și „Marine Weekend”. Aron Lund se întreabă dacă nu cumva Suedia este deja ocupată de o putere străină vorbitoare de engleză? Nu ar trebui suedezii să își apere și ei limba și cultura?
Lund remarcă faptul că cei care semnalează această evoluție sunt deseori prezentați ca niște oameni morocănoși care privesc în urmă. Ei nu înțeleg că limbile evoluează mereu. Ei riscă chiar să fie acuzați că folosesc un „limbaj rasist”. Aron Lund explică franc că este „important să ne pese de astfel de oameni”. Ceea ce este necesar este mai mult fascism lingvistic suedez. Autoritățile suedeze trebuie să intervină pentru a inversa tendința, crede el. Ceea ce este necesar nu sunt argumente subtile și sofistice despre schimbare și deschidere, ci măsuri concrete pentru a salva limba suedeză.
Suedeza este o limbă nordică, germanică, care s-a dezvoltat din vechea limbă nordică, vorbită în întreaga Scandinavie (nu și în Finlanda) până în jurul anului 1000 d.Hr. Limba norvegiană veche a fost precedată de proto-norvegiană, iar cercetătorii pur și simplu nu știu de cât timp a existat în ceea ce este astăzi Suedia, Norvegia și Danemarca. În general, nu se știe de când se vorbesc în nordul Europei limbile germanice, care sunt una dintre mai multe varietăți ale limbilor indo-europene.
Singurul lucru pe care îl știm este că o țară precum Suedia a avut o dezvoltare lungă și neîntreruptă a ceea ce poate fi văzut ca fiind una și aceeași limbă. Acum, acest lucru este amenințat într-o oarecare măsură de prezența puternică a limbii engleze în societatea suedeză. Toți conservatorii ar trebui să fie îngrijorați de această evoluție și să depună eforturi pentru a se asigura că nu numai Suedia, ci și toate țările noastre europene își păstrează și își dezvoltă propriile limbi originale. Trăiască diversitatea europeană!