Subscribe
Rolul cheie al Giorgiei Meloni în Mediterana
Reuniunea din Malta, la Valletta, la 29 septembrie, la care au participat toți șefii de stat și de guvern din MED9, organizația care cuprinde țările europene riverane Mediteranei, a fost martora unei noi alianțe neașteptate între Italia și Franța.
În primul rând, trebuie remarcat faptul că relațiile dintre Italia și Germania s-au răcit semnificativ, dacă nu chiar s-au rupt complet, din cauza controverselor legate de imigrație. Ruptura a început odată cu vestea că bugetul federal german a inclus fonduri pentru ONG-uri, contribuind la salvarea migranților, dar și la sosirea lor, în primul rând pe coastele italiene. Această știre a fost urmată de comentariile secretarului adjunct al Ligii (ID), care ar fi comparat guvernul Scholz cu nazismul, afirmând că, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, germanii au invadat țările cu armata lor, în timp ce astăzi o fac cu migranții.
Aceasta a fost o acuzație foarte gravă care, cu siguranță, nu a fost bine primită la Berlin. Germania trebuie să ajungă urgent la un acord în Europa privind imigrația, așa-numitul Pact privind migrația, care este condus în principal de social-democrați (SPD în Germania și PSOE în Spania). Acest pact ar putea deveni piatra de temelie a întregii situații sociale legate de imigrație. Este deosebit de important pentru Scholz, deoarece, pe plan intern, coaliția guvernamentală se situează la 37%, cu SPD la mai puțin de 17%, Verzii sub 15%, iar FDP la 6%. Toate acestea în timp ce coaliția CDU/CSU se situează la 27% și este pe cale să câștige alegerile în Hesse și Bavaria. Al doilea partid ca mărime la nivel național pare a fi AfD, care a depășit pragul de 20% în sondaje.
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni nu a pierdut timpul pentru a aborda această situație. Ea a reiterat modul în care finanțarea ONG-urilor subminează activitatea desfășurată în primul an de guvernare pentru a stabili relații bilaterale cu țările de origine. Aceste relații urmăresc să protejeze nu numai viețile migranților, ci și stabilitatea țărilor gazdă.
Astfel, reuniunea EuroMED9, la care participă Italia, Franța, Spania, Portugalia, Grecia, Cipru, Malta, Slovenia și Croația, devine o platformă esențială pentru a provoca Germania și pentru a consolida poziția Italiei în Mediterana. Pentru a realiza acest lucru, Meloni a avut nevoie de un omolog puternic. Deoarece nu era fezabil să se angajeze direct cu spaniolii, care sunt strâns alipiți la germani, premierul italian a decis să aibă o conversație individuală cu Emmanuel Macron, punând capăt la aproape un an de ostilitate. În urma acestei întâlniri a rezultat un plan dublu: Meloni a trimis o comunicare președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, reafirmând importanța activității bilaterale cu țările africane și exprimându-și disponibilitatea pentru un plan european pe mai multe niveluri. Între timp, Macron a prezentat o propunere la reuniunea EuroMED9, coordonată cu Meloni, pentru a transmite un mesaj clar cu privire la necesitatea implicării europene.
Reuniunea EuroMED9 a subliniat necesitatea de a consolida relațiile cu partenerii din vecinătatea sudică și a reafirmat angajamentul Europei de a combate imigrația neregulamentară prin intensificarea eforturilor europene de reducere a mișcărilor primare și, astfel, de prevenire a plecărilor – o poziție pe care Giorgia Meloni a susținut-o încă din prima zi a mandatului său.
Cu toate acestea, provocarea constă în relațiile cu Franța, aliatul Italiei. Este clar că Franța nu vede cu ochi buni faptul că Italia își însușește în mod esențial relațiile bilaterale cu țări africane precum Tunisia sau Egipt, subminând astfel rolul Franței ca putere europeană de referință pentru continent. În plus, prezența tot mai mare a Chinei în Africa de Est subsahariană (cum ar fi Etiopia) și situația volatilă din Africa de Vest subsahariană, care a avertizat că o intervenție franceză sau a ECOWAS ar fi considerată ostilă după lovitura de stat din Niger, indică faptul că o nouă putere care gestionează aceste relații ar putea proteja multe interese economice în detrimentul puterii geopolitice.
În timp ce alianța Italiei cu Franța este crucială pentru a contracara finanțarea ONG-urilor de către Germania, aceasta deschide o problemă potențială pentru viitor. Nu este un secret că Macron conduce Renew Europe, mișcarea europeană centristă și liberală. Cu siguranță, pentru a perturba echilibrul de putere deținut în prezent de Partidul Poporului, de socialiști și de alte formațiuni politice, este necesară intrarea liberalilor. Cu toate acestea, este la fel de adevărat că, în primul rând, o majoritate PPE-ECR-RE ar putea să nu fie suficientă pentru a guverna și, în al doilea rând, Macron ar putea ridica miza într-un astfel de scenariu, având în vedere rolul său central.
Dincolo de aceste considerente, ideea Giorgiei Meloni de a promova dezvoltarea Africii pentru a limita plecările pare a fi, în prezent, soluția cea mai apreciată, cel puțin de către guvernele riverane Mediteranei. Viitorul guvernului Meloni și al Uniunii Europene depinde de această problemă.