Subscribe
În contextul unei transformări structurale și aparent ireversibile a ecosistemului european de securitate, Italia are nevoie de o reevaluare sistematică a posturii sale de apărare, pentru a se asigura că aceasta este în concordanță cu nevoile strategice actuale și cu riscurile proiectate pentru viitorul apropiat. Prezentarea documentului de planificare multianuală 2025-2027 de către ministrul apărării reprezintă un moment deosebit de important în această redefinire, deoarece prezintă în mod clar domeniile în care țara percepe o acțiune urgentă: extinderea numerică a forțelor armate, îmbunătățirea calitativă a competențelor interne, actualizarea infrastructurii și a tehnologiilor utilizate în sectoarele aerospațial, cibernetic și logistic, precum și crearea unei rezerve de personal voluntar capabil să fie mobilizat în situații de criză, urgențe naționale sau scenarii caracterizate de amenințări hibride. Aceste obiective nu pot fi interpretate ca măsuri pur contingente sau ca răspunsuri fragmentate la nevoi imediate. Mai degrabă, acestea fac parte dintr-o traiectorie mai largă, împărtășită de numeroase țări ale Uniunii Europene, angajate să își redefinească postura militară și să își consolideze capacitățile de apărare într-un context geopolitic deosebit de volatil. Printre elementele sale cele mai semnificative, această traiectorie include revenirea progresivă – în forme inovatoare și diferențiate – a modelelor de servicii militare sau paramilitare și creșterea constantă a resurselor alocate bugetelor de apărare. Acest fenomen demonstrează o schimbare de paradigmă față de anii care au urmat sfârșitului Războiului Rece, când convingerea dominantă era că securitatea continentală era consolidată și garantată permanent. Escaladarea tensiunilor internaționale a modificat profund acest cadru. Conflictul dintre Rusia și Ucraina a reprezentat un punct de cotitură în imaginarul strategic european, demonstrând nu numai vulnerabilitatea frontierelor estice ale Europei, ci și viteza cu care se pot materializa amenințările convenționale și neconvenționale. La aceasta se adaugă reorganizarea internă a NATO, marcată de o reducere progresivă a interesului SUA de a-și menține rolul tradițional de principal garant al securității euro-atlantice. Această combinație de factori a accelerat, chiar și în Italia, conștientizarea necesității de a-și consolida capacitățile militare și de a se dota cu instrumente adecvate pentru a face față unui scenariu internațional tot mai complex, competitiv și imprevizibil.
UN NOU MODEL DE PERSONAL: RECRUTARE SELECTIVĂ ȘI REZERVĂ VOLUNTARĂ
Primul element al propunerii italiene se referă la crearea unui mecanism flexibil de recrutare. Potrivit ministrului, nu există o soluție unică la problema istorică a lipsei de personal în forțele armate. Este nevoie de un set coordonat de instrumente, ideea unei conscripții moderne jucând un rol central. Obiectivul declarat este de a dezvolta o rezervă de cetățeni cu competențe tehnice și operaționale, gata să fie desfășurați nu numai în contexte militare tradiționale, ci și în situații de urgență civilă și dezastre naturale. Proiectul nu reintroduce modelul obligatoriu suspendat în 2005, ci introduce programe voluntare, inclusiv cele pe termen scurt, care pot culmina cu intrarea într-o rezervă permanentă sau cu rechemarea periodică, dacă este necesar. Este prevăzută crearea inițială a unei rezerve auxiliare de aproximativ zece mii de voluntari, cu scopul de a quadrupla acest număr pe termen mediu. Rezerviștii nu vor înlocui personalul desfășurat în misiuni internaționale, dar vor oferi sprijin logistic, capacități tehnice și expertiză în domeniul apărării cibernetice. Modelul italian se inspiră din deciziile recente luate de Franța și Germania, țări care experimentează forme inovatoare de serviciu – voluntar și, respectiv, semi-obligatoriu. Cu toate acestea, adaptarea la contextul național necesită o reglementare precisă, pe care ministrul intenționează să o încredințeze Parlamentului. Această abordare urmărește să evite ca normele să fie percepute ca inițiative partizane, vizând o abordare comună cu cei care lucrează zilnic în sector.
CERINȚE, COMPETENȚE ȘI FORMALIZAREA PROPUNERII
Noua rezervă va fi deschisă unui public larg: foști militari, civili cu competențe specializate – de la medici la ingineri, de la experți IT la agenți de securitate – și tineri interesați de un program de formare scurt, dar foarte profesionist. Limitele de vârstă, criteriile de selecție și durata serviciului vor fi definite într-un proiect de lege pe care guvernul intenționează să îl prezinte între începutul anului 2026 și primăvara aceluiași an. În plus față de distincția dintre profilurile tehnice și de luptă, vor fi introduse cerințe adaptate tipului de activitate desfășurată. Ministrul a subliniat necesitatea unor stimulente financiare adecvate și a recunoașterii, comparând responsabilitatea personalului militar cu cea a managerilor de companii. Acest aspect reflectă dorința de a construi un sistem competitiv prin selectarea celor mai bune competențe disponibile.
REVENIREA CONSCRIPȚIEI ÎN EUROPA ȘI CLIMATUL DE REÎNARMARE AL CONTINENTULUI
Propunerea italiană se află în centrul unei dezbateri europene care a căpătat contururi tot mai concrete în ultimii ani. Franța a anunțat un serviciu militar voluntar de zece luni pentru tinerii adulți, începând din 2026, în timp ce Germania își propune să crească semnificativ numărul de militari printr-un sistem de selecție în rândul tinerilor de 18 ani care include elemente obligatorii pentru bărbați. Acest proces de reînarmare treptat, dar vizibil, se înscrie într-un context continental marcat de impactul războiului din Ucraina și de recunoașterea faptului că Europa trebuie să își asume o mai mare autonomie strategică. Dezangajarea progresivă a Statelor Unite, care se concentrează din ce în ce mai mult pe teatrul indo-pacific, a accelerat necesitatea unei consolidări interne a Alianței Atlantice și a apărării naționale. În acest context, propunerea italiană pare coerentă cu orientările partenerilor săi europeni, atât în ceea ce privește recrutarea, cât și tehnologiile emergente.
SCUTUL AEROSPAȚIAL: O NOUĂ PRIORITATE NAȚIONALĂ
Alături de problema personalului, ministrul a identificat o a doua prioritate strategică: construirea unui scut aerospațial național. Acesta este un sistem cu mai multe niveluri, conceput pentru a intercepta dronele, rachetele și amenințările din spațiu. Această arhitectură, diferită de tot ceea ce Italia a deținut vreodată, a devenit esențială astăzi, având în vedere evenimentele din Ucraina și apărarea Israelului, considerată un punct de referință. Investiția prevăzută se ridică la aproximativ 4,4 miliarde de euro, destinate dezvoltării de senzori prin satelit pentru avertizare timpurie, radare avansate, platforme aeropurtate și baterii antirachetă de ultimă generație. Proiectul include, de asemenea, contribuția Italiei la programul european GCAP, care va duce la dezvoltarea avionului de vânătoare de a șasea generație și a sistemelor integrate de combatere a dronelor. Interoperabilitatea întregului sistem este esențială, în conformitate cu cerințele NATO și cu integrarea progresivă a capacităților europene.
SECURITATEA CIBERNETICĂ, AMENINȚĂRILE TEHNOLOGICE ȘI „RĂZBOIUL DRONELOR”
Al treilea pilon al modernizării apărării Italiei se referă la spațiul cibernetic. Bugetul actual, de aproximativ o jumătate de miliard de euro pe an, este considerat insuficient având în vedere complexitatea amenințărilor contemporane. Utilizarea crescândă a inteligenței artificiale în tehnologiile ofensive, răspândirea pe scară largă a dronelor cu costuri reduse și proliferarea atacurilor împotriva infrastructurilor critice necesită o schimbare de ritm. Lecțiile învățate din conflictul ruso-ucrainean sunt clare: războiul modern este din ce în ce mai mult un „război al dronelor”, o competiție asimetrică în care dispozitive ieftine și ușor disponibile pot provoca daune semnificative. Potrivit ministrului, Italia nu își poate permite să abordeze aceste provocări cu întârzieri sau cu investiții mai mici decât cele planificate de principalii săi aliați. Colectarea datelor, analiza în timp util și protecția rețelelor devin elemente cruciale în asigurarea securității naționale.
O CALE COMPLEXĂ, DAR INEVITABILĂ
Pachetul de reforme prezentat marchează o schimbare profundă în concepția italiană despre apărare. Combinația de recrutare selectivă, rezerve voluntare, un scut aerospațial și o securitate cibernetică consolidată răspunde unui context european și internațional radical schimbat. Războiul din Ucraina a redefinit prioritățile de securitate ale continentului, în timp ce dezangajarea treptată a SUA a împins statele europene să își asume o parte mai mare din propria protecție. Italia intră în acest scenariu cu un proiect ambițios, care va necesita resurse, coeziune politică și un dialog constant cu forțele armate și societatea civilă. Provocarea este dublă: pe de o parte, construirea unor instrumente moderne capabile să facă față amenințărilor globale, iar pe de altă parte, consolidarea conștiinței colective că securitatea națională este un bun comun. Transformarea inițiată nu va fi imediată, dar reprezintă un pas inevitabil pentru a asigura țării un rol credibil în apărarea europeană și atlantică a viitorului.