Subscribe
Publicarea strategiei 2026 a Strategiei naționale de apărare a SUA (NDS) marchează un punct de cotitură nu numai pentru planificarea militară americană, ci și pentru întregul sistem transatlantic. Acesta nu este un document tehnic, nici o actualizare de rutină. Este o declarație politico-strategică care stabilește priorități, ierarhii și limite.
Pentru Europa, mesajul este lipsit de ambiguitate: epoca ambiguității strategice a luat sfârșit. Timp de decenii, securitatea europeană s-a bazat pe o presupunere tacită – că angajamentul american era permanent, elastic și, în mare parte, necondiționat. Noua SDN nu rupe legătura atlantică, dar redefinește rolurile. Washingtonul nu se retrage; el clarifică așteptările.
Această clarificare obligă Europa să se confrunte cu o întrebare pe care a amânat-o prea mult timp: este dispusă să își asume responsabilitatea principală pentru propria securitate?
Schimbarea americană: priorități și realism
Prima patrie
Piatra de temelie a noii strategii a SUA este primatul apărării teritoriului național. Frontierele, spațiul aerian, abordările maritime, reziliența cibernetică și descurajarea nucleară sunt identificate în mod explicit ca fiind prioritare. Acest lucru reflectă o întoarcere mai largă la realismul strategic: securitatea începe acasă, nu în cadrul unei gestiuni globale abstracte.
Centralitatea Indo-Pacificului
Al doilea pilon este Indo-Pacificul, cu China identificată drept principalul concurent strategic pe termen lung. SND nu prezintă Beijingul nici ca pe un inamic inevitabil, nici ca pe un partener care trebuie acomodat, ci ca pe o putere ale cărei capacități militare în creștere trebuie descurajate prin forță, nu prin confruntare.
Această prioritizare are o implicație directă pentru Europa: Lățimea de bandă strategică a SUA este limitată. Resursele, atenția și mijloacele militare nu pot fi peste tot în același timp.
Europa și NATO: aliați, nu dependenți
NDS reafirmă angajamentul Americii față de NATO, dar o face pe un ton nou. Alianța rămâne vitală, însă echilibrul său intern trebuie să se schimbe.
Documentul este explicit: Aliații europeni trebuie să își asume responsabilitatea principală pentru apărarea convențională pe continent, Statele Unite furnizând un sprijin esențial, dar limitat. Acest lucru nu este prezentat ca o pedeapsă, ci ca o necesitate strategică.
Cea mai izbitoare este ridicarea împărțirii sarcinilor la rang de principiu structural. SND face referire la un nou punct de referință convenit în cadrul NATO: 5% din PIB alocat apărării și securității, combinând 3,5% pentru cheltuielile militare de bază și 1,5% pentru investițiile conexe în securitate. Acesta nu mai este un obiectiv simbolic; este încadrat ca bază de referință pentru o descurajare credibilă.
„Problema simultaneității”: un test de stres pentru Europa
Unul dintre cele mai importante concepte analitice din NDS este „problema simultaneității” –riscul ca mai mulți adversari să poată acționa simultan în diferite teatre de operațiuni.
Pentru Statele Unite, acest lucru întărește nevoia de a stabili priorități. Pentru Europa, expune o vulnerabilitate: disponibilitatea americană automată nu mai poate fi presupusă.
Ironia este evidentă. Ponderea economică combinată a membrilor NATO din afara SUA o depășește cu mult pe cea a Rusiei. Cu toate acestea, potențialul economic nu s-a tradus în pregătire militară, coeziune operațională sau capacitate industrială. Problema nu constă în resurse, ci în organizare, voință și cultură strategică.
Adevăratele slăbiciuni ale Europei – dincolo de retorică
Cheltuieli fragmentate
Cheltuielile europene pentru apărare rămân fragmentate la nivel național, producând mai degrabă duplicare decât consolidare. Sistemele de arme multiple, standardele incompatibile și programele de achiziții paralele subminează eficacitatea.
O industrie a apărării subputere
Baza industrială de apărare a Europei suferă din cauza ciclurilor lente de producție, a dependențelor tehnologice și a obstacolelor de reglementare. În timp ce declarațiile politice privind „autonomia strategică” se înmulțesc, producția industrială reală rămâne insuficientă pentru a susține un conflict prelungit de mare intensitate.
Confuzie politică
Poate cea mai gravă slăbiciune este de natură conceptuală. „Apărarea europeană” este prea adesea încadrată ca un proiect ideologic mai degrabă decât ca o necesitate strategică. Acest lucru a dus la confuzie între cooperarea în domeniul securității și centralizarea politică, alienând guvernele naționale fără a oferi capacități reale.
Ce nu cere Washingtonul Europei să facă
Este esențial să clarificăm ceea ce nu cere SDN.
Aceasta nu solicită:
- O armată europeană supranațională
- Erodarea suveranității naționale
- O ruptură cu NATO
- O „autonomie strategică” antiamericană
Dimpotrivă, mesajul american este pragmatic: statele mai puternice fac alianțe mai puternice. Ceea ce dorește Washingtonul sunt parteneri de încredere, nu construcții birocratice.
Poziția europeană necesară: realismul conservator
Un răspuns european credibil trebuie să fie bazat pe realism, nu pe iluzii.
Apărarea este o funcție de bază a statului național, nu un domeniu politic simbolic. Cooperarea ar trebui să fie interguvernamentală, bazată pe capacități și axată pe rezultate. Politica industrială trebuie să trateze apărarea ca pe un activ strategic, nu ca pe o reglementare ulterioară.
Această abordare se aliniază pe deplin principiilor conservatoare susținute de mult timp în cadrul tradiției ECR:
- Suveranitatea națională ca fundament, nu ca obstacol
- Subsidiaritatea în detrimentul centralizării
- Responsabilitate în loc de dependență
- Securitatea ca precondiție a libertății
O Europă care nu se poate apăra nu își poate proteja în mod semnificativ cetățenii, frontierele sau instituțiile democratice.
Maturitatea peste iluzie
Strategia de apărare națională a SUA pentru 2026 nu diminuează Europa. Ea o provoacă să se maturizeze.
Pericolul real nu este nici creșterea cheltuielilor pentru apărare, nici creșterea responsabilității. Pericolul real este să continuăm să pretindem că protecția strategică poate fi externalizată la nesfârșit.
Într-o lume a revenirii politicii de putere, credibilitatea contează. O Europă lipsită de apărare nu este un partener – este o responsabilitate strategică. Alegerea nu mai este teoretică. Ea este politică, imediată și inevitabilă.